Răbdare

Răbdare

   Am găsit textul de mai jos pe blogul vechi. A fost ca o palma peste fata. Am primit un răspuns înainte sa întreb. Am aflat soluția  înainte de a pune vădit problema.
   In ultima vreme sunt foarte agitată. Și  nemulțumită. Și nervoasă. Mereu vreau ca lucrurile sa se întâmple mai repede și așa cum vreau eu. Vreau și gata, bot lăsat și ton ridicat. După ce analizez situația îmi dau seama ca am greșit, de cele mai multe ori.

   Problema e că I. de curând a început să ceară câte ceva și dacă nu i se oferă spune „Dar eu vreeeeau!” și apoi urmează o criza de nervi. Iar eu pana acum nici măcar nu am mi-am dat seama ca e firesc, că ea  doar mă imită. Asta am învățat-o. Asta a văzut la mine. Trist! Și eu incepusem sa mă gândesc cum sa fac sa o” indrept”, când de fapt eu sunt „defecta”..

Răbdare!  De asta am nevoie, Doamne!
 

„1 Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de
sub ceruri îşi are ceasul lui.
2 Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi
are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi
smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.
3 Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea
îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea
ei, şi zidirea îşi are vremea ei;
4 plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are
vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi
jucatul îşi are vremea lui;
5 aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi
strângerea pietrelor îşi are vremea ei;
îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea
de îmbrăţişări îşi are vremea ei;
6 căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi
are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi
lepădarea îşi are vremea ei;
7 ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are
vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi
vorbirea îşi are vremea ei;
8 iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are
vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi
pacea îşi are vremea ei”
(Ecclesiastul 3: 1-8)

    Da-mi Doamne ochi sa vad si urechi sa aud, sa inteleg lucrarea Ta, sa o accept fara sa cartesc si sa pot sa Iti multumesc!”

…și răbdare, muuulta răbdare!

Cum am vindecat dermatita atopica cu nuci de sapun

Cum am vindecat dermatita atopica cu nuci de sapun

Până acum câteva luni aveam impresia că nucile de săpun sunt niște mingi mici, literalmente, din săpun. Și sunt convinsă că nu sunt singura care credea asta. Am aflat ce sunt când întâmplător le-am vazut în raftul unui magazin. Cum arată, de fapt? Ca niște coji mici de nucă, evident. Erau la reducere, așa ca, le-am dat o sa6nsa. Am citit eticheta și am aflat că sunt fructul copacului Sapindus Mukorossi, ce creste in Asia. De ce se numesc așa? Deoarece contin saponină, substanţă ce acţionează ca un detergent. Sunt produse 100% naturale, fara miros, nemodificate industrial. Se pot folosi și ca detergent de vase sau pentru curăţarea suprafeţelor – faianţă, ceramică, gresie, geamuri, ca înlocuitor pentru şampon şi gel de duş sau ca îngrăşământ pentru plante.

Eu le-am folosit deocamdată doar ca detergent pentru maşina de spălat rufe. Au un miros fad, usor înțepător aș zice eu, dar care nu se păstrează dupa ce se usucă hainele. Am pus într-un saculet de bumbac 10 nuci intregi (20 de jumătăți) si6 am spalat cu ele până cand am simtit ca mirosul specific nu se mai simte. Din ce am citit, o pungă de jumatate de kilogram ajunge cam pentru 6 luni. Pe mine o să ma tina mai mult pentru că le schimb rar. Dar mi se pare normal să fac asta daca rezultatele sunt bune. Hainele mele sunt curate și nu s-au îngălbenit din cauza lor. La fiecare spălare pun i6n compartimentul de detergent 3 lingurițe de bicarbonat de sodiu (scoate petele) și in loc de balsam folosesc oțet. Sacul cu nuci se bagă în cuvă, lângă rufe. Nu, rufele mele nu miros a nimic. Izul de otet și cel al nucilor nu se simte după ce se usucă rufele. Mie îmi place mult lucrul ăsta pentru că, din timpul sarcinii, am ajuns să nu mai suport mirosul de detergent sau balsam.

De cand s-au nascut fetele, am scos din viața noastră toate produsele destinate curățeniei pline de „chimicale” si urât mirositoare. Doar detergentul mai ramasese. Pediatrul ne-a spus că e în regula să spalam cu dero obisnuiut, „să se-nvete copilul” cu el încă de mic. Și așa am facut. Puneam câte puțin, cam jumatate din măsura recomandată ca să nu miroase prea tare. Doar asta mă deraja. Niciodată nu m-am gandit la faptul că detergentul rămas pe țesături atacă pielea și poate cauza dermatita. Nu am facut legatura între el și boala de piele pe care fata mea o avea de la 2 luni. Nici macar când am schimbat marca de detergent și fetei i s-a agravat dermatita nu l-am bănuit.

Am mers la medic, am încercat diverse creme și uleiuri ca tratament, am fost mai atenți la praful din casă și la alergeni și am exclus din alimentatie laptele, nuca de cocos și rosia. În zadar toate acestea, zonele de piele afectate erau din ce înn ce mai multe și mai uscate. Se scarpina până când îi dădea sangele și singurul lucru pe care puteam să-l fac, la recomandarea medicului, era să ii dau cu cremă și să astept. Mi s-a spus că va creste și va scăpa de asta. Până atunci, să am răbdare și să hidratez bine pielea. Dar cu cât dădeam mai multă cremă, cu atat pielea se usca mai tare. Asa ca am ales să fac o pauză apoi să consult alt medic.

Între timp am descoperit aceste daruri de la natură de care habar n-aveam, nucile de săpun. La scurt timp (câteva spălări) dupa ce am renunțat la clasicul dero, pielea fetiței mele s-a vindecat și nu au mai apărut alte pete. Abia atunci am realizat cât rau i-am facut copilului meu și cât am greșit. Nucile de săpun au curațat-o de dermatita. Ăsta e principalul motiv pentru care nu voi renunta niciodata la ele. Le recomand tuturor chiar dacă au și un mic dezavantaj, acela că nu reusesc să scoată petele dificile sau vechi. Pe mine nu mă deranjează asta pentru că, atunci când am o pată care știu că e greu de scos, bag haina murdară la înmuiat câteva ore cu puțin săpun pentru copii, apoi o spăl la mașină și gata, e ca nouă . Până acum a funcționat de fiecare dată. Dar, oricum, nu sunt asa speriată de pete, mai ales cand vine vorba de rufele fetelor care le rămân mici văzând cu ochii. Și apoi, ce contează? Mai bine o haină pătată și o piele curată, decat invers.

In asteptarea timpului trecut

In asteptarea timpului trecut

În fiecare zi întâlnesc în parc mame care se plâng de lipsa timpului. Tiparul e același. Din dorința de a da totul copilului, majoritatea se sacrifică pe sine în favoarea lui. Cel mai grav e că nu conștientizează ca asta nu ii ajută pe cei mici. Mai ales atunci când, ajunse la capătul puterilor, mamele se comportă ca niște victime și nu se mai feresc să afirme, chiar de față cu cel mic, că așteaptă cu nerăbdare să se mărească copilul ca să-şi reia viața. Dacă le intreb de ce nu o fac și acum, răspunsurile sunt cam aceleași „Păi, cum? Și copilului ce-i fac? Îl alaptez și n-am cum! N-am timp! N-am cu cine să îl las. Când o merge ăsta mic la grădiniță m-oi ocupa și de mine sau de altceva.” Toate așteaptă să le crească puii mari. Până atunci însă ce se întâmplă ? Păi, cam aceleași lucruri. Zilele trec trase la indigo. Nu e timp pentru nimic în afară de copil. În cel mai fericit caz și pentru mâncare și curățenie. Ajungi să mergi la piață singură și ți se pare distractiv. Tragi de timp când ești la baie și ți se pare că e așa bine acolo, în liniște. Îl trimiți pe soț în parc cu copiii ca să faci liniștită curat și te simți ca la 15 ani când ramaneai singură acasă.

Cam așa ajunsesem și eu. Cu nervii la pământ și eficiență zero. Deși stăteam în casă aproape toata ziua parcă nu mai reușeam să fac nimic cum trebuie. Seara mă prindea cu rufele în mașină, spălate de la pranz, cu vase mudare și deranj în toată casa. Am inceput să îmi fac griji când fetița cea mare, de trei ani jumate’ m-a întrebat de ce sunt tristă. Mi-a pus de mai multe ori întrebarea asta. Și atunci am realizat că am ajuns să fiu în continuu nemulțumită şi nervoasă.

Daaar, de la conștientizare până la a face ceva nu e nevoie decât de puțină voință. Ce am făcut eu?

Mai întâi mi-am luat un carnețel cu magnet și l-am pus pe frigider. Am notat tot ce aveam de făcut, și, pe măsură ce făceam, tăiam de pe lista. Asta m-a ajutat mult, m-a motivat și chiar am fost mai eficientă. Am trecut apoi la nivelul următor. Am căutat o sală de sport aproape de casă. Mare mi-a fost mirarea când am descoperit câte sunt în zona în care locuiesc, la 5,10 minute de mers pe jos. Fără să stau prea mult pe gânduri (ca să nu mă răzgândesc, evident) mi-am făcut abonament. Începutul e greu dar acum mă întreb de ce am așteptat atât! E extraordinar! Durează doar o ora, timp în care fetele stau cu tatăl lor in parc. Nici nu-mi sesizează lipsa. Pe lângă asta am început să socializez, să merg la tot felul de întâlniri și să scriu pe blog. Merg la o școală de fotografie și în curand voi începe școala de șoferi.

Ce schimbări au adus toate astea în viața mea? În primul rând simt că am evoluat. Înainte, deși citeam mult, simțeam că rămân în urmă. Mă simțeam usor depășită și preferam să stau „la colț”. Acum nu mai am senzația asta, din contră, încerc să stau de vorbă cu cât mai mulți oameni, mă scot în evidență și simt că vreau să ies din conul de umbră în care mă instalasem comod. Sunt mai energică (mai ales când vin de la sală) și mai veselă. Ma simt mai frumoasă. Asta și pentru că am început să îmi aloc mai mult timp înainte sa ies în parc, să mă machez și să mă aranjez ( da, nu e o tragedie, poti să „furi” din timpul lui de stat fără 10 minute mai ales dacă asta te face să te simți bine pentru tot restul zilei).

Am mai multă încredere în mine și sunt mai organizată. Și, paradoxal, deși fac mai multe lucruri, acum am timp să le fac pe toate.

În concluzie, da, se poate. Poți și trebuie să ai grijă și de tine nu numai de el. E simplu. Nu e vorba doar de time-management ci în primul rând de conștientizarea situației în care ești și voința de a face schimbarea. Dacă te hotărăști să faci ceva, fă-o, nu aștepta să se mai întâmple nimic. Începi de azi! Începi acum! Ia un pix și-o foaie…

P.S. La voi, câți ani se fac de când „de mâine încep să alerg”?