A nins azi…

A nins azi…

Și nu doar afară! A nins și în sufletul meu, și a fost frig și întunecat!

Am ajuns acasă de la bunici iar Efrem a făcut febră. De data asta n-a mai scăpat mititelul. Sper să treacă repede!

Fetele dorm. Irina mi-a spus când am întrebat-o dacă se simte bine că a plâns de prea multe ori azi. Mă oftic!

Când mergem la bunici ele sunt destul de dificile și uneori uităm că suntem acolo că să ne odihnim și continuăm să le ținem în priză și stăm cu gura pe ele. Mă oftic! Mă oftic! Mă oftic! Și ce dacă se juca la masă! Și ce dacă mânca ciupercile cu mâna! Și ce dacă vorbea prea tare! Și ce dacă nu a auzit când i s-a spus să stingă televizorul! Și ce dacă amândouă se sclifosesc atunci când e bunica prin preajmă și nici apă nu-și mai iau singure! Și ce dacă aleargă ca două bezmetice și nu ne bagă în seamă când le spunem să „alerge mai încet” sau să se oprească. Sunt copii! Sunt copii!! SUNT COPII!!!

Ziua de azi n-a fost prea bună, din păcate, pentru ele. Faptul că toată săptămâna trecută am stat numai în casă m-a făcut să nu mai am răbdare și să vreau cumva să stau liniștită. Și m-am enervat și am exagerat. :/

Pe drum spre București mi-am amintit de fiul unei bloggerițe, de o vârstă cu Nectaria, bolnav de cancer. Îmi curg lacrimile și acum și nu pot să nu mă gândesc cât de idioată sunt. Cum mi-a dat mie Dumnezeu copii atât de buni și mai ales sănătoși și cum aleg uneori să mă port cu ei! Cum le spun să tacă atunci când EU cred că au vorbit mult sau când vreau să ascult pe altcineva, cum le cer să se culce atunci când EU cred că ar trebui să le fie somn, când le spun să mai mănânce căci MIE mi se pare că nu au mâncat destul…și lista e atât de lungă din păcate…Iar egoismul meu până la cer…

Uneori mă învinovățesc prea mult și îmi cer iertare și plâng. Alteori mă îndreptățesc și consider că tot ce fac e spre binele lor. Nu știu cum să găsesc calea de mijloc căci simt că mai des sunt ciumă decât mumă. De mare folos îmi e să-mi aduc aminte de faptul că nu sunt ai mei. Că Dumnezeu mi i-am dat și tot El poate să îngăduie oricând să nu-i mai am. Că nu sunt „pedepse” cum uneori ajung să simt, ci BINECUVÂNTĂRI. Că de la mine trebuie să învețe blândețea, smerenia, iubirea, răbdarea și iertarea iar pentru asta trebuie să le fiu model.

Te rog, Doamne, închide-mi gura! Închide-mi gura și ia-mi graiul, să nu le mai cert, să nu mai ridic tonul la ele, să nu le mai fac observații atât de des! Te rog, Doamne, deschide-mi ochii să le văd cât sunt de mici! Deschide-mi inima să înțeleg că de acolo trebuie să plece orice învățătură pe care le-o dau lor! Ajuta-mă să le îndrum tăcând! Te rog, Doamne, ajută-mă să vorbesc mai puțin și să văd mai mult!

Multumesc, Doamne, că sunt sănătoase! Ține-le așa!

Iar pe mine, cea mai proastă dintre proaste, iartă-mă și nu mai lăsa așa!

…Doamne, Dumnezeule, iar­ta-ma ca nu stiu sa cresc cum se cu­vine acesti copii pe care mi i-ai daruit! Iarta-ma, Dumnezeule, iarta-ma! In loc sa invete de la mine numai cele bune, copiii invata si cele rele si fara sa vreau devin prilej de sminteala pentru ei. Degeaba ii sfatuiesc sa faca binele si sa tina poruncile, daca ei vad ca eu nu le pazesc. Degeaba ii indemn cu vorbele, daca faptele mele nu sunt pe masura.

O, cat sunt de vinovat in fata Ta si a lor! In loc sa Te marturisesc prin faptele mele, am facut impotriva. Greu cu adevarat este pentru mine, pacatosul, sa cresc copiii cum trebuie. Cum va creste un copil care nu a va­zut in parintii sai pilda de fapte bune? Iarta-ma, Doamne, iarta-ma! Iarta-i si pe parintii, pe mosii si stramosii mei, pentru toate pacatele pe care le-au savarsit, fiind prin ele pietre de poticni­re pentru urmasii lor.

Indrepteaza-ma pe mine, pacatosul, Doamne, sa duc o viata curata, ca sa-mi pot indrepta co­piii pe calea poruncilor Tale. Sa vina pacea Ta peste casa noastra, sa vina peste noi mila Ta, ca sa sporim in fap­te bune si in tot ce e bineplacut Tie. Ca sa petrecem cealalta vreme a vietii noastre in pocainta si sa dobandim in aceasta viata darul Tau, iar in cealal­ta, bucuria cea vesnica. Pentru ruga­ciunile Preabinecuvantatei Nascatoa­rei de Dumnezeu si ale tuturor Sfinti­lor Tai.

Amin!

( http://www.cuvantul-ortodox.ro/rugaciuni-pentru-copii/ )

Agitație

Agitație

Da, da, zilnic! Scriu zilnic! Și n-au trecut trei zile că am ratat deja una. Asta-s eu, așa am fost și așa am să rămân mereu, o întârziată și o uitucă. Căci da, chiar am uitat să scriu. O fac acum, pentru ambele zile.

Ieri am făcut pentru prima dată supă-cremă de usturoi. Nu am respectat rețeta și nu am fost deloc mulțumită de gust dar Irina și Alex au mâncat cu poftă și au spus să mai fac. O să mai încerc după post ca să pot pune și smântână.

Aseară am venit la țară, la bunici, adică „acasă” . Am trecut mai întâi pe la două spitale din Capitală cu copiii ce tușeau în cor dar n-am intrat cu ei nici măcar în sala de așteptare. Era foarte aglomerat și ne-a fost teamă să nu plecăm de acolo mai bogați cu vreun virus. Am încheiat seara cu un Scrabble în doi. Nu spun cine a câștigat, spun doar că joc foarte bine… 🙂

Azi fetele au fost mai bine, nu au mai tușit atât de tare. Am ieșit și afară dar doar puțin și bine am făcut căci Nectaria a făcut febră după somnul de prânz. Nu a fost mare și a scăzut rapid după antitermic, din fericire.

După-amiaza am petrecut-o cu Alex în oraș iar seara în jurul unui lighean cu floricele de porumb alături de fete și bunici.

A fost frumoasă ziua asta! Cu febră, cu tuse, cu alergătură, cu agitație, cu râs și voie bună…cu de toate!

Dor de soare

Dor de soare

Irina tușește din nou iar asta ne ține închiși în casă. Azi a fost soare dar nu am ieșit. Mi-e teamă! Nu vreau să o văd iar în spital. Efrem a început și el sa tușească de azi. Vreau să vină primăvara, să fie mai cald, să nu mă tem că poate îi îmbrac prea gros și transpiră sau prea subțire și le e frig.

Îmi place iarna, mereu am zis că e anotimpul meu preferat. Lucrul ăsta s-a cam schimbat de când am copii. Încă îmi place dar abia aștept să treacă. Deci, să vină mai repede căldura! Fetele deja fac tablouri de primăvară și se gândesc la parcul în care de mult n-am mai stat mult.

Portret de femeie

Portret de femeie

În sfârșit, am ajuns pentru prima dată la „Portret de femeie”. Încă nu am fotografia, urmează să o primesc în câteva zile pe mail. Abia aștept!

Am ajuns la Mall mai devreme cu o jumătate de oră de teamă să nu îl pierd pe Cristian Șuțu. Așa am pățit acum doi ani de Crăciun când am lăsat pe ultima zi și am ajuns chiar când își strângea aparatura. Acum m-am asigurat că nu plec acasă fără portret. Sunt entuziasmată ca o adolescentă care tocmai a fost la o întâlnire. 🙂

Și, ca seara să fie și mai frumoasă și să profit la maxim de fuga de acasă, am dat o raită prin câteva magazine de haine, apoi „m-am scos” la o cafea. O cafea bună! La început mi s-a părut puțin ciudat să stau singură într-o cafenea apoi m-am gândit că nu e chiar așa, că îmi sabotez ieșirea cu gânduri aiurea. A fost plăcut, m-am bucurat de cafeaua mea încet, în tihnă. În mod sigur o să repet experiența.

Seara s-a încheiat perfect, cu un cidru mândru băut la un Catan. Acum e liniște, fetele dorm lângă mine iar Efrem în camera cealaltă lângă Alex. Sunt obosită dar fericită că am făcut ce am vrut dar mai ales că am un soț care a făcut totul posibil. Căci, dacă nu stătea el cu copiii, făceam zeci de cadre de portret de femeie… în gând.

Gata, a trecut!

Gata, a trecut!

De fapt nu, nu a trecut! O sarcină pierdută rămâne pierdută chiar dacă viața merge mai departe și lacrimile s-au terminat. O sarcină pierdută rămâne pierdută!

Trei în cer, trei pe pământ! Ce echilibru dureros! Nu mai plâng și nu mai vreau să mă plâng. Accept că Dumnezeu a îngăduit asta și refuz să mă gândesc acum de ce a făcut-o. Îmi voi da seama cândva, când o să fiu mai liniștită și o să pot să mă privesc mai atent. Acum gândurile mele sunt risipite. Sunt năucă și confuză deși încerc zi de zi să mă adun.

Încep din nou să scriu, câte puțin în fiecare zi, poate asta mă va ajuta. În ultimul timp m-am gândit că nu am nimic de spus și de aceea am renunțat să mai scriu. Dar, gata, vreau să ies din pasa „nu știu, nu pot, nu văd, n-aud” !

Deci, bun găsit!