Irina are aproape 6 ani. Știu că în curând, vreau sau nu, o să începem să purtăm discuții despre sex/sexualitate. Îmi e tare frică de această etapă dar știu că e ceva ce trebuie să se întâmple și vreau ca eu să fiu cea care îi răspunde, chiar dacă o să-mi fie greu.
Eu, la fel ca mulți din generația mea, nu am avut parte de prea multe răspunsuri primite în familie. Din contră, pentru orice întrebare „rușinoasă” fie eram luată în râs și primeam un răspuns superficial, fie eram certată. Așa se face că, trecând de câteva ori prin asftel de situații, am renunțat să mai întreb acasă și am început să caut răspunsuri în alte părți. Și am găsit foarte ușor, în casetele video ascunse după canapea, la vecinii care aveau acces la filme porno, în reviste, la prieteni sau la colegele de clasă. Nu am aflat nimic acasă. Nimic! Dar atunci nici nu mă mai interesa, erau atât de multe persoane în jurul meu capabile și dornice să mă ajute încât nici n-am simțit nevoia să mai întreb. Oricum, acasă mă simțeam ca „sub lupă” și ai mei aveau atâtea dubii în ceea ce mă privea încât dacă mai și întrebam ceva deja era clar că eram o „stricată”. Și culmea, chiar nu eram.
Am avut o perioadă, în liceu, în care vorbeam „urât”. Mă simțeam sigură pe mine și specială când făceam asta. Era de fapt perioada în care puneam în vorbe tot ce știam și încercam astfel să fac totul să pară firesc. A trecut repede, din fericire, caci a fost un comportament care nu m-a ajutat, ci din contră.
Acum, la 34 de ani, încă mai asociez sexul cu rușinea, sunt pudică și inhibată. Tocmai de aceea, pentru fetele mele îmi doresc să fie altfel. Imi doresc ca ele să primească răspunsuri, să afle totul fără să fie nevoie „să fure” și apoi să simtă rușinea. De aceea mă pregăsesc serios pentru perioada ce va urma.
Cu acest scop, duminica trecută am participat la conferinta „Cultivarea inteligenței parentale prin curaj, compasiunea și conectare ” care i-a avut ca vorbitori pe Gaspar Gyorgy, Diana Stanculeanu si Urania Cremene.
Notez la liniuță ideile Dianei Stanculeanu, care a vorbit despre educația sexuală:
– să nu uităm, copiii sunt fiinte sexuale, deci educația sexuală trebuie sa înceapă de la naștere, de când îi învățăm părțile corpului. Ea trebuie să continue etapizat, pe măsura ce copilul crește și prezintă interes.
– mulți părinți cred că discuțiile despre sex mai degrabă dau idei. Nu este adevărat, ideile vin oricum. Noi trebuie să le punem în ordine și să îi ajutăm cu răspunsuri clare, să nu fie nevoie să caute și în alte părți.
– inițiază discuția și răspunde la întrebări cât mai devreme. La 13, 15 ani e deja târziu, la această vârstă au aflat deja și nu mai vor să discute cu părinții.
– răspunsul la întrebările „dificile” trebuie să fie natural, fără detalii specifice și în funcție de vârstă.
– nu lăsa educația sexuală în mâinile altor „educatori” (masa – media, gașca, școală, internetul) care pe lângă faptul că pot transmite informații eronate, nu țin cont de emoții, valori sau de puterea de înțelegere.
– discută cu copilul despre atingerile potivite și nepotrivite. Nu amâna, spune-i din timp, căci cele mai multe abuzuri au loc la vârstă preșcolară și de cele mai multe ori, abuzatorii sunt persoane apropiate familiei.
În urma participării la eveniment am prins curaj. Sper să reușesc să mi-l păstrez și să nu fac vreo gafă de genul acesta. 🙂
Mulțumesc, Mozaic Media, pentru invitatie! A fost cel mai bogat eveniment la care am participat, din toate punctele de vedere. Am primit multe sfaturi valoroase, ne-am îndulcit și am plecat și cu o mulțime de cadouri.
PARTENERII evenimentului au fost: MOMKI and Friends, Starbucks, Savo Romania, Medicover Romania, NN, Alvityl, Aanaftin, Anaftin Baby, Quixx Protect, Apa Kangen – Intoarcere la origini, Next, Boiron Romania, Klorane Bebe și s-a desfășoarat cu SPRIJINUL: Cofetaria Piticot, Maio, Profructta, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti , Cofetaria Magnolia.