De curând, în joacă, le-am arătat fetelor cum apar și cum dispar legăturile dintre neuroni. Cum se bătătoresc și se îngroașă sau cum se subțiază în lipsa unor activitati stimulatoare. Li s-a părut fascinant și, deși le mai spusesem, de data aceasta, fiindcă am folosit ca „material didactic” niște boabe de struguri, au înțeles perfect. Irina m-a contrazis spunându-mi că nu e chiar așa, că ea a desenat acum mult timp o icoană cu Maica Domnului și, deși n-a mai exersat de atunci, legătura dintre neuroni e încă acolo. Hotărâtă și sigură pe ea, a vrut să-mi arate ce repede și frumos face ea din nou desenul. În scurt timp a realizat că nu e așa, că nu mai știe nici măcar cum să înceapă. A început să plângă și mi-a cerut să o ajut să refacă legătura pierdută.
Ideea „lecției” a plecat de la Conferința English Kids Academy, Paradigmele interioare – condițiile fundamentale în care învățarea și motivarea se pot naște și dezvolta în copiii noştri. Am înțeles acum cât de importat e felul în care este predată o lecție, cât de ușor e să înveți atunci când informațiile noi sunt prezentate în mod atractiv.
Fetele au fost extrem de încântate de „lecția” de anatomie, mai că nu voiau să mănânce strugurii-neuron, ca să le mai explic și altă dată.
În filmuletul de mai jos, Nectaria încerca să-mi explice cum s-a creat o legătură nouă între doi neuroni atunci când a văzut la TV o imagine care a speriat-o.
[wpvideo zROEtcrw]
Revenind la discuția despre conferință, după aproape două ore am plecat cu o mulțime de informații utile iar în mintea mea s-au declanșat mulți „aha”.
Cel mai mult mi-a plăcut experimentul care ne-a demonstrat cât de repede poate scădea stima de sine atunci când ești sub presiune și ți se spune că nu ești atât de bun precum crezi. Mai exact, ni s-a dat să căutam anagrame pentru trei cuvinte simple din limba engleză. Inițial au fost câțiva care erau siguri de cunoștințele lor, dar pe măsură ce eram presați să dăm răspunsul, au apărut justificări, forfotă, îndoială și sentimentul de siguranță s-a diminuat. A fost un exercitiu capcană, dat cu scopul de a ne face conștienți cât de repede putem să distrugem încrederea și stima de sine a copiilor noștri atunci când îi presăm, de exemplu, să rezolve ceva ce nouă ni se pare simplu. Repet, la noi, cei din sală, a durat TREI minute.
Alt exercițiu care mi-a placut a fost cel din fișele de mai jos, unde trebuia să potrivim Ce spunem și ce NU copiilor cu motivația care susține recomandarea.
Am înțeles, în urma acestor exerciții, de ce nu trebuie să laudăm rezultatul ci munca depusă pentru a ajunge acolo. Astfel, trebuie să-i facem conștienți pe copii că inteligența nu e trăsătură fixă sau definitivă. Trebuie să înțeleagă și să creadă că au capacitatea să-şi îmbunătățească abilitățile.
Recunosc că am fost darnică și am lăudat orice fleac până acum, fără să aduc în discuție și efortul depus (acolo unde era cazul). Voi încerca să nu mai fac asta de acum. Tocmai de aceea le-am explicat despre neuroni, despre legăturile dintre ei, subliniind rolul exercițiilor. Le-am pus și filmulețe pe YouTube, să vadă exact ce se întâmplă în creierul lor atunci când învață lucruri noi și când le repetă. Mă întreb, de ce n-am făcut asta până acum? De ce am ales să le învăț mai întâi despre lumea înconjuratoare în loc să încep cu noțiuni despre propriul corp și funcționalitatea acestuia?
Stiu că nu e târziu nici acum dar mai știu și că nu mă gândeam să fac asta dacă nu participam la această conferință.
Mulțumesc, Luminita Malanca pentru invitație! Nu pot descrie exact cât mult mi-a plăcut și cât de mult mă bucur că am participat.
Vă las mai jos și câteva imagini pe care le-am găsit pe holul sediului EKA, un spațiu cald și plăcut, la fel că toți oamenii pe care i-am întâlnit acolo.
