14 iunie 2019
De luni voi incepe practica la spital si le-am spus fetelor cat de bucuroasă si nerabdatoare sunt. Irina m-a intrebat:
-Mami, tu de cand iti doresti sa fii asistenta!
– Dintotdeauna!
– Și de ce nu esti deja daca asta ti-ai adorit?
– Fiindcă acum multi ani am facut o alegere nepotrivita! Am ales pentru ceilalti! Am facut Teologia fiindca ei își doreau asta! Ma vedeau profesoară de romana sau religie iar eu le-am făcut pe plac ascultând dorintele lor în loc să fiu atenta la ale mele. Eu voiam sa devin jurnalist sau asistent. Dar nu imi pare rau si nu sunt supărată caci daca o făceam atunci acum nu mai aveam parte de perioada asta atat de frumoasa din viata mea!
– Mami, ai gresit atunci! Dar sunt mândră de tine ca nu te-ai dat bătută. Stii, e ca in melodia lui Smiley, „fii ce vrei sa fii, n-ai nimic de pierdut…” si incepe sa-mi cante. Mă bucur ca nu ai renuntat la visul tau si ca il trăiești acum cand suntem si noi si poti sa ne povestești!
Ma strânge în brațe și se culca fericita!
Iar eu raman fara cuvinte! Din ce in ce mai des se intampla sa raman fara replica. I-aș spune acum că datorită ei, datorită lor, sunt acum cea de care e mândră. Ca acum decid pentru mine, stiu ce vreau, sunt mai curajoasă, sunt mai sigura pe mine, sunt mai puternică, sunt tot ce sunt datorită lor! Nu-i spun nimic caci deja doarme! O pup si Ii multumesc lui Dumnezeu si in seara asta pentru copiii ăștia buni si minunati si nazdravani, si neascultatori si perfecți asa cum sunt pe care mi i-a dat ca învățători!