Au trecut 27 de saptamani de cand Ioan e cu mine dar in acest timp nu am reusit sa astern mai nimic in scris.
Ioan trebuia sa fie Filoteea dar am simtit inca din primele zile ca in pantec e un baietel. Gandul si numele au venit din senin. In trecut, cand ne gandeam la nume de baieti niciodata nu am pus pe lista numele Ioan. Dar iata ca de data asta nu am ales noi numele ci numele ne-a ales pe noi. Ioan ca pe finu, sa nu cumva vreodata sa incetez sa ma gandesc la el. In plus, Ioan inseama “Dumnezeu a ingaduit” sau “din mila lui Dumnezeu”. Nu am inteles atunci semnificatia numelui, abia la jumatatea sarcinii mi s-au deschis ochii si am reusit sa imi dau seama ca “asa a ingaduit Dumnezeu”. Dar sa continui. Sau, sa incep!
In saptamana a cincea de sarcina am fost pentru confirmare la ecograf. Bebelusul era in placenta dar nu avea activitate cardiaca. Mi s-a spus fie ca e prea mic, fie e oprit din evolutie. Cel mai simplu mod de a afla a fost sa fac B-HCG la 48 de ore. Daca era in evoutie, a doua valoare trebuia sa fie cu minim 60% mai mare decat prima. Dupa recoltare am plecat cu corul in turneu in Grecia. Primul rezultat a fost bun, conform cu saptamana de sarcina. Al doilea insa m-a speriat foarte tare. Era cu nici 10% mai mare decat prima valoare, ceea ce indica clar o sarcina oprita din evolutie. Cum in trecut am mai avut 5 astfel de experiente, credeam ca o sa trec iarasi prin chinul asta.
Fiind in Grecia, am ajuns si la Sf Nectarie in Eghina iar acolo a primit confirmarea ca o sa fie bine. L-am rugat pe Sfantul Nectarie sa se indure si sa faca o minune, daca nu pentru mine, macar pentru Nectaria care isi dorea cel mai mult un fratior sau o surioara. La mormant am simtit bataia toiagului in ureche. Am simtit, nu doar am auzit. Si am stiut atunci ca Ioan o sa fie bine.
La cateva zile dupa ce ne-am întors-o din Grecia am mers la control. Doamna doctor nu a spus nimic cand a vazut rezultatul analizei si m-a pus rapid pe masa sa vedem ecografic ce se intampla. Inima lui batea, am auzit-o si am inceput sa plang atat de tare incat am speriat-o pe doctora. De fericire plângeam si ca o eliberare de tenisiunea pe care o acumulasem. Mi-a zis ca nu are nici o explicatie pentru valorile B-Hcg ului care intr-adevar indicau o sarcina oprita din evolutie. Ea nu avea o explicatie , eu stiam sigur cine era “ responsabil “.
Multumesc, drag Sfinte Nectarie, ca ne-ai ascultat rugaciunea! Multumesc ca nu ai lasat sa se piarda miracolul din pantecul meu! Multumesc ca esti grabnic ajutător si nu-ți intorci fata de la noi desi noi mai mereu uitam de tine!
La cateva saptamani am anuntat toata familia si asa cum ma asteptam, copiii au fost cei mai fericiti. Si ceilalti au primit vestea destul de bine, spre uimirea mea.
La 13 saptamani am mers la control, toate bune si frumoase. Pozitia placentei buna, colul lung, nimic îngrijorator. Doamna doctor si-a amintit ca impreuna am trecut prin a patra cezariana si era destul de relaxata acum ceea ce mi-a dat si mie multa incredere si sentimentul ca o sa fie totul bine si de data aceasta.
A inceput scoala iar in prima saptamana am simtit ca nu mai am aceeasi putere pe care o aveam candva. In pauzele dintre ore ieseam sa imi iau de mancare sau pur si simplu sa ma plimb dar la scurt timp simteam nevoia sa ma intorc si sa stau jos. In a doua saptamana a fost si mai rau, nu doar ca oboseam dar am inceput sa vars si sa am contractii. M-am dus la medic si de data asta nimic nu mai era bine. Zona cicatriciala subtiata ingrijorator de mult, de la cca 3 mm la 0,23 mm, distanta dintre placenta si uter foarte mica. Mi s-a recomandat repaus total din momentul acela si am plecat acasa cu diagnostic de sarcina cu risc.
Nu am mai mers la scoala, am intrat imediat in concediu. Am primit tot suportul cadrelor didactice care s-au mobilizat rapid si au preluat activitatea mea fara reprosuri sau fara sa ma faca sa ma simt vinovata ca plec asa brusc. Desi stiam ca asa trebuie, a fost foarte greu sa accept ideea ca o sa stau acasa. Abia incepusem scoala, imi revazusem colegii, elevii mei de anul al doilea pe care abia asteptam sa ii intalnesc, fețele noi de la anul intai pe care voiam sa le descopar si cei de anul al treilea, o provocare pentru mine dar una frumoasa. In fine, a fost greu dar cum nu aveam de ales, am ramas acasa. Contractiile au continuat sa apara, chiar si stand in pat aproape toata ziua iar asta m-a facut sa imi dau seama ca daca continuam sa merg la scoala cu siguranta era si mai rau.
La 21/22 de saptamani am avut morfologia fetala de trimestrul al doilea. Pe parcursul examinării doctorul ofta intr-una iar eu simteam ca lesin daca mai dureaza mult. 40 de minute groaznice! La sfarsit mi-a spus ca bebelusul are omfalocel (o parte din intestine in afara abdomenului), hidronefroza bilaterala si posibila malformatie cardiaca. In plus, medicul mi-a explicat ca toate acestea apar atunci cand exista si o anomalie genetica. Doamna doctor care imi urmarea sarcina mi-a recomandat sa cer o reevaluare, sa repet morfologia la alt spital. De aici incepe alta poveste.