Povestea continuă

Si cu voia Domnului sper sa continue multi, multi ani de acum incolo!

Doamna care imi urmarea sarcina mi-a explicat ca un bebelus cu omfalocel trebuie operat imediat dupa nastere si mi-a recomandat sa ma indrept spre Spitalul Filantropia care are echipamente potrivite pentru astfel de situatii, incubatoare si modalitati de transfer care sa nu puna viață bebelușului in pericol. Mi-a parut rau ca doamna nu mai avea sa ma urmareasca, imi placea mult felul dumneaei de a fi si profesionalismul de care daduse dovada in sarcina cu Serafim. Mi-a recomandat sa merg la cea mai buna doctora pe care o stia. Era sambata.

Luni dimineața, cu dosarul in mana am plecat spre Filantropia. Nu aveam programare, nu aveam bilet de trimitere. Si desi ma descurajase un medic (tot de la Filantropia) cu care vorbisem la telefon si imi spusese ca nu o sa ma bage nimeni in seama, m-am dus. Doamnele de la MMF (Medicina Materno Fetala) inițial au ridicat din sprânceana cand am spus ca vin fara nimic si ca vreau sa repet morfologia fetela. Dar uitându-se in dosar si vazand ca e a cincea cezariana m-au trimis sa astept in fata cabinetului sa vad daca doamna doctor poate sa ma primească. Cabinetul 5, atat scria pe usa. Nu stiam cine e inauntru si nici daca o sa intru. Apoi am aflat ca era chiar cabinetul doamnei la care ma trimisese doctorita mea. Am asteptat pana mi-a venit randul si am intrat. Am schimbat cateva vorbe, s-a uitat pe raportul medical si mi-a spus sa ma asez pentru morfologie. A confirmat diagnosticul si suspiciunea la inima. Mi-a zis sa vin a doua zi pentru amniocenteza si m-a programat la o doamna doctor in cardiologie fetala. Singura doctora din tara care are aceasta competenta, cu experienta vasta dobandita in Anglia, vine la acest spital din doua in doua saptamani. Iar eu urma sa fiu vazuta de ea.

Nu stiu cum suna, dar mie mi s-a parut atunci ca toate portile mi se deschid fara sa bat. Sa ajung fara nimic, fara sa astept saltamani intregi, fara sa se intervina, pe mana a celor mai bune doctorite din spital mi s-a parut uimitor.

Dar sa revin! A doua zi de dimineata am facut amniocenteza. Nu chiar o amintire placuta dar doamna doctor a lucrat atat de bland si a vorbit cu mine in timpul manevrei ca nici nu am simtit decat cand a fost gata. Mi-a fost frica dar nu pentru mine, ma temeam ca misca brbe si ca e posibil sa-l raneasca. Din fericire a fost foarte bine si nu a patit nimic.

Doamna doctor mi-a spus sa fac intai testul rapid, pentru trisomiile 13, 18 si 21 si mai vedem apoi, in functie de rezultat. Dupa parerea ei, inclina spre trisomia 18. Ambele, 13 si 18 sunt de cele mai multe ori incompatibile cu viata sau durata de viata a nou nascutilor e foarte mica. M-a daramat lucrul acesta. Ma gandeam cu groază ca daca e asa toti din jur (in afara de Alex) o sa ma condamne daca aleg sa continui sarcina. Dar nu voiam sa renunt, am zis ca poate apuca macar Sfantul Botez, sa isi primeasca locul si numele si sa pot sa-l pomenesc pentru tot restul vietii mele asa cum se cuvine. Eram hotarata sa lupt pentru asta si ma rugam la Dumnezeu sa nu fie totusi cazul, sa fie trisomia 18 (Sindrom Down) daca e sa fie ceva.

Si din nou Dumnezeu se pare ca m-a auzit, am primit rezultat la cateva zile- Trisomia 18. Ce usurare am simtit! Da, stiu ca era bine sa nu fie nimic dar dintre toate trei cele ce puteau sa fie, a fost totusi cel mai bland diagnostic.

Multumesc, Doamne ca ai mereu grija de noi! Ca esti un parinte bun care si cand cearta o face cu blândețe. Am simtit asta si am simtit ca esti cu noi mereu. Slava Tie, Doamne, pentru toate! Bune, rele, grele, cu Tine alaturi sunt mai usor de acceptat si dus!

Lasă un răspuns