De dincolo de cearceaful alb ii aud glasciorul. Plange tare, deranjata vadit de tot ce se-ntampla. Mi-o arata pret de cateva minute. Un om mic atat de frumos! Era alba, usor rumena in obraji. Ridic caciulita si vad firele blonde, multe. Sunt fericita dar nu mi se permite, mi se spune sa ma grabesc. Ii dau în fuga un pupic pe obraz si inchid ochii sa nu văd cum mi-o ia. Lacrimile imi curg siroaie dar nu pasă nimănui. E vremea schimbului de tura si se grabesc sa plece toţi. Si-asa au intarziat din cauza mea. De-as putea sa plec si eu acasa cu micuţa mea, sa nu ramanem in spitalul asta care ne separa. Dar nu pot, si exact asta se intampla. Eu ajung in salon plangand iar tu, mica mea, singura. Prima noapte, dupa 9 luni, in care dormim separat. Iti cer iertare, inger blond, ca n-am reusit sa te aduc pe lume natural. Asa, poate am fi ramas impreuna. Te rog sa ma ierti si sa astepti cumintica sa plecam de aici. Te iubesc minune draga!
