Liber la educație sau educație la liber? (I)

Ieri fetele mele au fost pentru prima dată într-o excursie. Pentru Irina, care are cinci ani, n-am avut prea mari emoții și știam că se va descurca. Dar pentru cea mică, care abia a împlinit trei ani, și care încă doarme la prânz zilnic, mi-am făcut mari griji. Mă gândeam că va plânge, că nu va mânca bine, că nu va putea să doarmă în autocar, că nu se va descurca la toaletă și am stat cu inima strânsă toată ziua. Au venit vesele și fericite și mi-au spus: „nu ne-a plăcut deloc dar ne-am distrat de minune”. Nu erau murdare, ude, înfometate, însetate sau obosite așa cum mă gândeam eu ci zâmbitoare și liniștite.

 Acum sunt puțin îngrijorată pentru Irina  care mâine pleacă în tabără. Cinci zile departe de ea nu știu cum vor trece dacă una mi s-a părut atât de grea. 

Prietenii îmi spun că sunt curajoasă și  mă întreabă de ce o las, oare nu e prea mică? Curajoasă nu mă simt, din contră, sunt cu pielea de găină pe sub haine. Dar, sincer, o las pentru că am impresia că stau prea mult cu gura pe ea. O stresez tot timpul, o corectez și o controlez mereu. Și daca  singură îmi dau seama de asta atunci în mod cert lucrurile stau și mai rău de-atât. Și tocmai de-asta o las, să mai scape puțin de mine de pe capul ei. Nu vorbesc de celelalte beneficii, de responsabilitate sau de sentimentul de încredere pe care aceasta experiență ar trebui să i-o ofere ci de libertate.  O liberate pe care am impresia că o dau cu prea mare zgârcenie. Și simt că aici am mult de lucru! Vreau să trec de la linguriță la lingură! Mai ales că în curând începe școala.  Mă gândesc cu groază că nu știu cum să fac să îi ofer libertatea de a face singură temele sau de face ghiozdanul pentru a doua zi. 

În ultima perioada mi-am dat seama că sunt din ce în ce mai obsedată de control și mi-e teamă că-i voi sufla mereu în ceafă, că voi scrie cu roșu pe caietele ei sau că îi voi rupe paginile. Nu știu de ce sunt așa căci pe mine nimeni nu m-a verificat la teme. Niciodată! În clasa a doua am rugat-o pe mama mea să mă ajute la o adunare. Trebuia să ajung la răspuns punând întrebări iar ea mi-a dat răspunsul „băbește”. I-am spus atunci că habar n-are să rezolve cum trebuie o problemă și am crezut asta cu tărie. Astfel, preferam să mă duc cu tema nefăcută  decât să o întreb pe ea. Din fericire a fost de acord  cu decizia mea de a nu o implica și nu a insistat.  Rareori mă întreba dacă am scris sau dacă am învățat.  Și mă credea pe cuvânt, nu mă asculta și nu-mi verifica temele. 

 Asta îmi doresc și pentru Irinuca, să pot să îi dau aceeași libertate pe care am avut-o și eu.  Dar pentru asta, mai întâi trebuie să scap cumva de nevoia de control pe care o conștientizez din ce în ce mai des.
 Știu că totul depinde de mine, știu că nu exista o rețetă universal valabilă dar câteva sfaturi mi-ar prinde tare bine. Sper să le primesc de la Oana Moraru, duminică,  11 iunie, în cadrul conferinței „Liber la educație sau educație la liber? la care particip cu mari speranțe. 

Înainte de a vorbi despre acest importamt eveniment, vreau să vă povestesc despre primul meu contact cu Oana.  Am cunoscut-o acum un an, când treceam printr-o etapă mai dificilă cu Irina, în care ea aștepta să fac eu totul în locul ei, inclusiv să o încalț. Am citit diverse articole și am ascultat diferite persoane dar toate sfaturile erau, în mare, cam la fel.  Mai exact, eram sfătuită să fac eu pentru ea totul pe motiv că sigur are nevoie de atenție și astfel știe să o ceară. Era adevărat, tocmai apăruse pe lume al treilea copil al familiei noastre și probabil ea se simțea neglijată. Am încercat să o ajut și să fac tot ce-mi cerea dar nu a funcționat căci, deși mă străduiam, nu puteam să ascund cât eram de nemultumită  de ceea ce se întâmplă. Apoi,  evident, mă simțeam vinovată pentru asta.

 În astfel de momente  am cunoscut-o, la o conferință,  pe Oana, cea care mi-a deschis ochii și m-a convins că sunt normală.  De la ea am învățat că e bine să îți ajuți copilul dar nu să faci în locul lui ceea ce poate face singur. Că e bine să fii lângă el la nevoie și  nu în spatele lui să-l împingi. Copilul trebuie să faca tot ce poate căci va ajunge la școală și nu va reuși nici să se-ncalțe singur. 

 Cum m-au ajutat pe mine mai precis sfaturile Oanei? I-am explicat Irinei că eu sunt lângă ea să o ajut acolo unde e nevoie, unde nu poate, nu acolo unde poate dar nu are ea chef să facă. I-am spus să apeleze la mine când nu se descurcă și eu o voi învăța/ajuta până cand  reușește singură. A fost destul de dificil, fiind obișnuită să îi aduc eu până și apă deși era perfect capabilă să-și ia singură. Dar până la urmă a înțeles. 

Acum face singură tot ce poate, eu nu mai intervin când își alege hainele și se îmbracă și nici la duș. În plus, am stat de vorbă de multe ori și am învățat-o să ceară atenția, să mă tragă de mânecă și să-mi spună : „Hei, am nevoie de tine, de o îmbrățișare!”. Lucrurile s-au aranjat frumos de când am scăpat de mârâiala aia continuă, „Vreau să mă încalți tu!”, „Apă!”, „Vreau să mă speli tu!”, „Dă-mi tu șosetele! „, etc.

Acum, revenind la discuția despre scoală,   sper să mă ajute Oana și de această dată căci simt că din nou m-am blocat. I-am dat copilului meu mână liberă în multe situații dar simt că nu e destul și nu știu cum să fac să măresc doza de libertate.

La acest eveniment am ținut morțiş să particip pentru că se vor discuta exact lucrurile care mă frământă cel mai tare. De exemplu:

• Cât de mult trebuie să-i împingem de la spate pe copiii noștri pentru ca ei să învețe lucrurile care contează în viață și câtă libertate trebuie să le lasăm pentru a descoperi singuri ce este important pentru ei, cu adevărat? 
• Cum trasăm linia fină și atât de importantă dintre libertate și susținere, cum reușim să îmbinăm insistența cu independența? 
• Ce decidem azi, ca părinți, ca să nu regretăm mâine ca bunici, ce nu facem azi ca să poată face ei, copiii noștri, în viitor?

 În plus, în cadrul conferinței, alături de Oana Moraru, vor veni ca speakeri Gyorgy Gaspar si Carmen Lica, iar Special Guest va fi Larisa Petrini. Evenimentul va fi moderat de Alice Nastase, redactor-sef al revistei Marea Dragoste-Tango. 

Abia aștept să îl ascult din nou pe Gaspar, cel care în trecut m-a făcut să plâng cu discursul lui emoționant!

 Nu puteam rata asemenea ocazie și le mulțumesc celor de la Mozaic Media că mi-au împlinit dorința! Ba, mai mult de atât, voi participa ca partener media și voi face live blogging de la eveniment. 

Ce ziceți, cine vine cu mine? Daca v-am convins că trebuie să participați dar nu aveți cu cine să vă lăsați copiii, nu vă faceți griji ci veniți împreună, evenimentul este child friendly și sunt organizate diverse activități și ateliere pentru cei mici.

                      Concurs

Si pentru că „Dar din dar se face Rai”, vă ofer două invitații. Ce trebuie să faceți pentru a câștiga? Simplu:

–  like paginilor Pași Mărunți și Mozaic Media

–   lăsați pe blog, la acest articol, un comentariu în care să-mi spuneți motivul pentru care vreți să participați. 

Aveti timp până marți/6 iunie, inclusiv. Voi alege cele mai convingătoare răspunsuri și voi anunța câștigătorul în cursul zilei de miercuri. Succes!