A patra minune

A patra minune

Afară plouă mărunt! Iubesc ploaia! 126 de bătăi pe minut! 126! Atât de repede îi bate inimioara! Îi mulțumesc cerului pentru inimioara asta mică ce bate lângă a mea! Sufletul meu cântă! Unde-i cea mai mare baltă? O caut să mă pun lângă ea, astfel am cerul la picioare și o bucățică de Rai în mine. O minune! Cât de bogată sunt! Cât de mult mă iubește Dumnezeu!

Multumesc! Multumesc! Multumesc! Doamne al Puterilor, fii cu noi! Și, te rog, să imi lasi pruncul ăsta, să nu-l iei de la mine! Să nu îngădui Doamne să i se întâmple ceva!

126 de bătăi pe minut! 126!

17 mai 2019

Acum 6 ani, tot într-o zi ploioasă, auzeam bătăile inimii celui de-al doilea copilaș. Ce binecuvântare!

„10 octombrie 2013

Afară plouă neîntrerupt și bate un vânt năpraznic. E urât, rece, gri și trist. Afară. Înăuntru însă e cald și bine. E liniște și pace. Atât de calm e totul că merg pe straga și îmi vine să râd. Nu mă pot abține, zâmbesc! Nu risc să mă vadă cineva pentru că toți s-au adapostit sub umbrele și abia mai văd pe unde merg. Majoritatea aleargă. Mie îmi vine să dansez. Și să cânt. Și să zbor. Și să strig în gura mare, în mijlocul strazii, TE IUBESC! Te iubesc, Doamne, pentru tot ce-mi dai și mă lași să păstrez! Te iubesc pentru inimioara care bate repede în pântecele meu! Te iubesc pentru că e încă acolo, bine, întreagă, sănătoasă! Te iubesc și îți mulțumesc! Te rog, Doamne, ai grija de ea ca și până acum!”

Sărace îmi sunt cuvintele, Doamne! Sărace ca și credința mea! Cu toată nevredincia mea, tu mă acoperi cu binecuvântarea ta întotdeauna!

Doamne, mă iartă că te uit mereu! Doamne, mă iartă că fac mai mult voia mea! Mă iartă, Doamne, că sunt încăpățînată ca un catâr! Mă iartă, Doamne, și nu întoarce fața Ta de la mine! Ajută-mă să te văd în toate, să nu-mi asum nimic ci laudă să-ți dau neincetat! Slavă ție, Doamne, pentru tot! Pentru cele trei minuni de acasă și pentru cea din pântecul meu! Pentru omul bun ce mi-e alături, Slavă ție, Doamne! Pentru ploaia de azi! Pentru cele 126 de bătăi pe minut! Slavă tie, Doamne, slavă ție!

MamaLor

MamaLor

Nu știu să scriu povești sau poezii,

Dar știu să le citesc lor în fiecare zi.

Nu fac cele mai bune mâncăruri,

Dar ei adoră să ne jucăm de-a „doamna bucătăreasă” și spun că gătesc perfect!

Nu am un parfum preferat,

Dar știu că nici un miros nu e mai frumos decât mirosul pe care îl aveau când erau bebeluși.

Nu știu ce haine se poartă,

Dar știu că orice aș pune pe mine, pentru ei sunt cea mai frumoasă.

Nu stiu cum să cos un goblen,

Dar știu să împletesc codițe blonde.

Nu știu cum să desenez un cal,

Dar fac cele mai frumoase inimioare.

Nu știu să dansez,

Dar știu să țopăi de fericire.

Uneori nu știu cine sunt cu adevărat,

Știu doar că sunt Mama lor.

E suficient! Sunt mama lor! Altceva nici nu mai conteaza!

De când sunt mamă știu atâtea lucruri importante! Restul…e doar rest!

Frământare

Frământare

Pe pagina de Facebook a Mirelei Retegan a fost pusă zilele trecute o întrebare care m-a pus pe gânduri: „Ce ai face pentru copiii tai dacă ai afla că mai ai doar un an de trait?”

Ce aș face?
M-aș asigura că amintirea mea rămâne mereu vie!
Le-aș vorbi mai des despre dor si alinare, durere și vindecare, iubire si sacrificiu. Despre bunătate și credință. Despre Fericire si Dumnezeu.

Dar, cel mai mult, le-aș cere iertare!

Rânduri pentru mai târziu

Aș vrea să credeți că lipsa mea nu-i o pedeapsă, ci voia Bunului Dumnezeu.
Aș vrea să știți că totusi sunt cu voi mereu, clipă de clipă, la fiecare pas!
Nu deznădăjduiti! Iar când dorul doare, căutați-mă în fiecare răsuflare!
Copii buni, vă cer iertare!
Pentru ultima oară, vă cer iertare!

Iartați-mi tristețile vădite,
Iartați-mi vorbele răstite,
Iartați-mi iubirea uneori nespusă,
Iartați-mi tot ce-am greșit,
Cu vorba, cu gândul, cu fapta,
Voi sau nevoit!
Mă iertați, copii buni!
Pentru ultima oară, mă iertați!

M-am crezut uneori un zeu,
Ca și cum erați doar ai mei… uitând de El…de Dumnezeu.
V-am pedepsit deseori și nu v-am ascultat mereu.
Mă iartați, copii buni!
Pentru ultima oară, mă iertați!

Iertați-mi absența!
Iertați-mi vorbele nespuse și mângâierile pe care nu vi le mai pot da! Iertați-mi serile fără „noapte bună”!
Iertați-mă în zilele de sărbătoare!
Iertati-mă atunci când ceva vă doare!
Iertați-mă că nu sunt cu voi în prima voastră zi din orice început,
Sau în ultima a fiecărui sfârșit.
Iertați-mă atunci când umărul meu nu e locul în care puteți plânge,
Iar mâna mea nu e cea care va șterge lacrima!
Mă iartați, copii buni!
Pentru ultima oară, mă iertați!

Pentru fiecare răsărit,
Pentru fiecare apus,
Pentru fiecare anotimp,
Pentru fiecare lacrimă,
Pentru fiecare zâmbet,
Pentru fiecare durere,
Pentru fiecare bucurie,
Mă iertați, copii buni, că nu sunt lângă voi pentru fiecare!

Mă iertați, copii buni,
Pentru ultima oară, iarăși mă iertați!

Suntogăină

Suntogăină

Am găsit o ciornă. Neliniștea încă e, dar mai mică. Am slăbit aproape 10 kilograme. Mai vreau, dar nu mai reușesc. În loc de facultate, m-am înscris la Postliceala Sanitară din Pitești si sunt foarte mulțumită de decizia luată. Editare foto nu mai vreau dar am început să fac din nou poze cu aparatul. În rest, tot o găină!

„Caut! Mă caut! De mult timp mă caut și nu mă găsesc. Vreau, dar nu știu ce! Alerg și nu știu încotro. Aș vrea să fac ceva cu mine, să ies din agitația asta permanentă care mă roade. Vreau să slăbesc dar nu reușesc să-mi adun ambiția și să termin cura pe care am început-o. Vreau să mă înscriu la facultate dar nu știu ce să aleg. Vreau să fac un curs de editare foto, dar doar vreau și atât… Nu fac nimic! Mă macină tot, și faptul că vreau și nu știu ce, dar și simplul fapt că…vreau. Adică ce, nu-mi ajunge ce am??? Ntz, ntz, ntz! Femeie nerecunoscătoare ce sunt!

Mă simt ca o găină care vrea să zboare din ogradă, dar când prinde elan își aduce aminte că e găină și…nu poate zbura. Și dacă ar putea, încotro s-ar duce?

Hai, mai ia o graunță și vezi-ți de treabă!”