Căutare

Căutare

Te caut
Și te gasesc mereu.
126 de bătăi pe minut! Atât de repede îi bătea inimioara.
Erai acolo, te-am găsit!

Te caut
Și te găsesc mereu.
În ochii celor 3 copii de acasă,
Acolo e cerul!
În zâmbetul lor curat
Acolo ești Tu,
Te-am găsit!

Te caut
Și te găsesc mereu.
În privirea caldă a omului meu, în vocea lui blândă,
În inima lui bună.
Știu că ești acolo,
Te-am găsit!

Te caut
Și te găsesc mereu.
În părinții mei, în părinții lui, în sfatul și în dojana lor, în vorba înțeleaptă, în mâna lor ridată.
Iti multumesc că încă sunt!
Și știu că ești acolo,
Te-am gasit!

Te caut
Și te găsesc mereu,
În vântul ce-adie, în raza de soare, în marea de verde, în liniștea serii, în tot si toate.
Te-am gasit!
Îți multumesc!
Rămâi cu mine!

A patra minune

A patra minune

Afară plouă mărunt! Iubesc ploaia! 126 de bătăi pe minut! 126! Atât de repede îi bate inimioara! Îi mulțumesc cerului pentru inimioara asta mică ce bate lângă a mea! Sufletul meu cântă! Unde-i cea mai mare baltă? O caut să mă pun lângă ea, astfel am cerul la picioare și o bucățică de Rai în mine. O minune! Cât de bogată sunt! Cât de mult mă iubește Dumnezeu!

Multumesc! Multumesc! Multumesc! Doamne al Puterilor, fii cu noi! Și, te rog, să imi lasi pruncul ăsta, să nu-l iei de la mine! Să nu îngădui Doamne să i se întâmple ceva!

126 de bătăi pe minut! 126!

17 mai 2019

Acum 6 ani, tot într-o zi ploioasă, auzeam bătăile inimii celui de-al doilea copilaș. Ce binecuvântare!

„10 octombrie 2013

Afară plouă neîntrerupt și bate un vânt năpraznic. E urât, rece, gri și trist. Afară. Înăuntru însă e cald și bine. E liniște și pace. Atât de calm e totul că merg pe straga și îmi vine să râd. Nu mă pot abține, zâmbesc! Nu risc să mă vadă cineva pentru că toți s-au adapostit sub umbrele și abia mai văd pe unde merg. Majoritatea aleargă. Mie îmi vine să dansez. Și să cânt. Și să zbor. Și să strig în gura mare, în mijlocul strazii, TE IUBESC! Te iubesc, Doamne, pentru tot ce-mi dai și mă lași să păstrez! Te iubesc pentru inimioara care bate repede în pântecele meu! Te iubesc pentru că e încă acolo, bine, întreagă, sănătoasă! Te iubesc și îți mulțumesc! Te rog, Doamne, ai grija de ea ca și până acum!”

Sărace îmi sunt cuvintele, Doamne! Sărace ca și credința mea! Cu toată nevredincia mea, tu mă acoperi cu binecuvântarea ta întotdeauna!

Doamne, mă iartă că te uit mereu! Doamne, mă iartă că fac mai mult voia mea! Mă iartă, Doamne, că sunt încăpățînată ca un catâr! Mă iartă, Doamne, și nu întoarce fața Ta de la mine! Ajută-mă să te văd în toate, să nu-mi asum nimic ci laudă să-ți dau neincetat! Slavă ție, Doamne, pentru tot! Pentru cele trei minuni de acasă și pentru cea din pântecul meu! Pentru omul bun ce mi-e alături, Slavă ție, Doamne! Pentru ploaia de azi! Pentru cele 126 de bătăi pe minut! Slavă tie, Doamne, slavă ție!

Ziua Nectariei

Ziua Nectariei

Nectaria a împlinit cinci ani. Desi a trecut ceva timp de atunci, îi las aici câteva rânduri pentru mai târziu:

„Iubita mea cu ochi de cer, că te iubesc îți spun în fiecare zi. Îți spun și azi, te iubesc până la nori și dincolo de ei!

Iubita mea cu zâmbet cald, că te ador, tu știi prea bine! Îți spun din nou, mă-mbăt de fericire, privind la tine!

Iubita mea cu nasu-n vânt, că ești in viața mea un dulce cânt, ți-am spus de atâtea de ori! Îți spun din nou, ești armonia mea! Ești liniștea și pacea sufletului meu!

Iubita mea bună si blândă, eu îți greșesc mereu dar tu ierți și spui de fiecare dată „nu-i nimic”. Mielușeaua mea!

Îți multumesc pentru fiecare lecție pe care mi-o dai!

Îți multumesc pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare privire și pentru fiecare îmbrățișare!

Îmi spui mereu „ce moale esti”! Îți multumesc pentru iubirea ta, blonduța mea bună!

Te iubesc, micuto!”

Mulțumesc , Doamne, pentru minunea mea mică! Pentru cei cinci ani alături de ea! Pentru tot ce mi-ai dat să trăim împreună! Pentru că m-ai ales pe mine să am grija ei! Ajută-mă, Doamne, și de acum înainte să mă bucur de ea și de frații ei! Multumesc, Doamne! Multumesc! Te iubesc!

Varicelă cu bucurii

Varicelă cu bucurii

Săptămâna asta a fost una foarte grea. Luni cea mică a fost extrem de mârâită și nicicum nu am reușit să fim pe aceeași lungime de undă. Marți a început să facă febră, stare care a durat până vineri când i-au apărut bubele. Imediat după erupție şi-a revenit miraculos, febra a trecut și era forte veselă, cu chef de joacă și de mâncare. Între timp cea mare a fost în regulă, până vineri când a început ea cu mârâiala. Aceeași placă, alt copil. Duminică, și celui mic i-au apărut bubițele. Cea mare încă are febra fără bube, ceilalți doi au bube fără febră.

Pentru weekendul ăsta aveam o mulțime de planuri. Le-am anulat, evident, pe toate și am rămas în casă. Cu toate astea, azi am fost tare fericită. Îl adormeam pe cel mic și îmi venea să dansez. Și mă gândeam că, deși nu s-ar zice, sunt norocoasă. Ce motive am? Multe:

– în primul rând că suntem acasă, nu internați la spital
– că au suportat destul de bine tot. Au avut crampe și febră moderată dar nu cât să le transforme în „legume” 
– că au avut momentele „grele” pe rând
– că am stat în casă și ne-am jucat (mai mult cu tati) -chiar era nevoie de asta
– ca weekendul fără planuri a fost muuult mai liniștit decât dacă făceam ce aveam pe listă.

În plus, mi-a dat o stare de bine faptul că tati şi-a cam pierdut răbdarea de vreo doua ori. El de obicei e foarte calm, iar eu, „crizata” casei. Uneori am impresia că sunt exagerată și că o iau razna (mai ales când îl văd pe el aşa bun și blând). Faptul că el s-a enervat mi-a arătat că sunt în regulă, că sunt normală. Nu, nu îmi justifică mie ieșirile, doar le normalizează :).

Aaa, era să uit, tot weekendul ăsta am trecut cu bine și peste un cutremur. Un motiv în plus să fiu recunoscătoare și să consider că saptămâna mea grea a avut totuși un final fericit.
Mulțumesc, Doamne! Ai grijă de noi!

Timp câștigat 

Timp câștigat 

Azi a fost o zi frumoasă! Și încă nu s-a terminat! Fetele sunt în parc cu TataLor iar eu cu Bebelusul de bucurie am rămas acasă. El doarme linistit lângă mine.
Și liniștea e în toată casa! Mai ales în sufleletul meu.

Am reușit să dorm la prânz o oră. Mica și bebe dormeau și ei iar cea mare s-a jucat singură în sufragerie. Când m-am trezit am găsit-o scriind pe o hârtie o listă de „comori”. Mai exact, litere de mână, de tipar și cifre. Ieri comorile ei am fost noi, toți din familie, plus prune, nectarine și nuci iar azi a completat. Sunt mândră de ea ca înțeles că a înțeles ce înseamnă o comoară.


Apoi am început să desenăm. Am făcut o formă mare neregulată și i-am zis, in glumă, să transforme desenul în ceva cunoscut. Fără să stea pe gânduri a făcut o trompă și două urechi uriașe și i-a ieșit un elefant. Cam creț ce-i drept dar nu asta a contat. Ne-am jucat așa până n-am mai avut loc pe foaie (așa a stabilit ea) și m-a uimit de fiecare dată cu ideile pe care le avea. Nu ne-am mișcat de pe canapea o ora, timp în care am fost lângă ea nu doar fizic, așa cum am fost, din păcate, în ultimele zile. Ne-am încărcat reciproc „bateriile”.

 Ne-am jucat apoi cu cocă și făină în sufragerie. O idee nu prea strălucită dar care i-a adus multă bucurie.

Îmi vine să mă pup pe obraji că mi-am dat voie azi să mă bucur de joaca cu mândra mea. Sunt zile în care nu știu pe ce-mi cheltui timpul. În care sunt pe lângă ele, nu cu ele. În care mă joc doar pentru că trebuie. Dar azi am fost acolo și am trăit bucuria din ochii ei.

Îmi doresc să pot face asta zilnic, măcar puțin.

Te rog, Doamne, dă-mi ochi să văd cât de repede creste și minte să înțeleg că timpul pierdut e…pierdut!