Varicelă cu bucurii

Varicelă cu bucurii

Săptămâna asta a fost una foarte grea. Luni cea mică a fost extrem de mârâită și nicicum nu am reușit să fim pe aceeași lungime de undă. Marți a început să facă febră, stare care a durat până vineri când i-au apărut bubele. Imediat după erupție şi-a revenit miraculos, febra a trecut și era forte veselă, cu chef de joacă și de mâncare. Între timp cea mare a fost în regulă, până vineri când a început ea cu mârâiala. Aceeași placă, alt copil. Duminică, și celui mic i-au apărut bubițele. Cea mare încă are febra fără bube, ceilalți doi au bube fără febră.

Pentru weekendul ăsta aveam o mulțime de planuri. Le-am anulat, evident, pe toate și am rămas în casă. Cu toate astea, azi am fost tare fericită. Îl adormeam pe cel mic și îmi venea să dansez. Și mă gândeam că, deși nu s-ar zice, sunt norocoasă. Ce motive am? Multe:

– în primul rând că suntem acasă, nu internați la spital
– că au suportat destul de bine tot. Au avut crampe și febră moderată dar nu cât să le transforme în „legume” 
– că au avut momentele „grele” pe rând
– că am stat în casă și ne-am jucat (mai mult cu tati) -chiar era nevoie de asta
– ca weekendul fără planuri a fost muuult mai liniștit decât dacă făceam ce aveam pe listă.

În plus, mi-a dat o stare de bine faptul că tati şi-a cam pierdut răbdarea de vreo doua ori. El de obicei e foarte calm, iar eu, „crizata” casei. Uneori am impresia că sunt exagerată și că o iau razna (mai ales când îl văd pe el aşa bun și blând). Faptul că el s-a enervat mi-a arătat că sunt în regulă, că sunt normală. Nu, nu îmi justifică mie ieșirile, doar le normalizează :).

Aaa, era să uit, tot weekendul ăsta am trecut cu bine și peste un cutremur. Un motiv în plus să fiu recunoscătoare și să consider că saptămâna mea grea a avut totuși un final fericit.
Mulțumesc, Doamne! Ai grijă de noi!

Timp câștigat 

Timp câștigat 

Azi a fost o zi frumoasă! Și încă nu s-a terminat! Fetele sunt în parc cu TataLor iar eu cu Bebelusul de bucurie am rămas acasă. El doarme linistit lângă mine.
Și liniștea e în toată casa! Mai ales în sufleletul meu.

Am reușit să dorm la prânz o oră. Mica și bebe dormeau și ei iar cea mare s-a jucat singură în sufragerie. Când m-am trezit am găsit-o scriind pe o hârtie o listă de „comori”. Mai exact, litere de mână, de tipar și cifre. Ieri comorile ei am fost noi, toți din familie, plus prune, nectarine și nuci iar azi a completat. Sunt mândră de ea ca înțeles că a înțeles ce înseamnă o comoară.


Apoi am început să desenăm. Am făcut o formă mare neregulată și i-am zis, in glumă, să transforme desenul în ceva cunoscut. Fără să stea pe gânduri a făcut o trompă și două urechi uriașe și i-a ieșit un elefant. Cam creț ce-i drept dar nu asta a contat. Ne-am jucat așa până n-am mai avut loc pe foaie (așa a stabilit ea) și m-a uimit de fiecare dată cu ideile pe care le avea. Nu ne-am mișcat de pe canapea o ora, timp în care am fost lângă ea nu doar fizic, așa cum am fost, din păcate, în ultimele zile. Ne-am încărcat reciproc „bateriile”.

 Ne-am jucat apoi cu cocă și făină în sufragerie. O idee nu prea strălucită dar care i-a adus multă bucurie.

Îmi vine să mă pup pe obraji că mi-am dat voie azi să mă bucur de joaca cu mândra mea. Sunt zile în care nu știu pe ce-mi cheltui timpul. În care sunt pe lângă ele, nu cu ele. În care mă joc doar pentru că trebuie. Dar azi am fost acolo și am trăit bucuria din ochii ei.

Îmi doresc să pot face asta zilnic, măcar puțin.

Te rog, Doamne, dă-mi ochi să văd cât de repede creste și minte să înțeleg că timpul pierdut e…pierdut!

Alta Minune

Alta Minune

Afara ploua neintrerupt si bate un vant napraznic. E urat, rece, gri si trist. Afara. Inauntru insa e cald si bine. E liniste si pace. Atat de calm e totul ca merg pe straga si imi vine sa rad. Nu ma pot abtine, zambesc. Nu risc sa ma vada cineva pentru ca toti s-au adapostit sub umbrele si abia mai vad pe unde merg. Majoritatea alearga. Mie imi vine sa dansez. Si sa cant. Si sa zbor. Si sa strig in gura mare, in mijlocul strazii, TE IUBESC!  Te iubesc Doamne pentru tot ce-mi dai si ma lasi sa pastrez. Te iubesc pentru inimioara care bate repede in pantecele meu. Te iubesc pentru ca e inca acolo, bine, intreaga, sanatoasa. Te iubesc si iti multulmesc! Te rog Doamne, ai grija de ea ca si pana acum!

Cel mai stirb zambet din lume

Cel mai stirb zambet din lume

E mică, blondă, cu ochii dezarmant de albaștri și nasul cârn. Zâmbetul ei te topești. Iar când se întinde să te cuprindă în brațe parcă îți dă o pereche de aripi. Aripile ei de îngeraș. E  atât de frumoasă că pare ireală. E frumoasă când râde, când zâmbește, când doarme, când plânge sau când nu-i convine ceva și se încruntă. Uneori mă întreb dacă e fata mea. Și mereu îmi răspund că nu, nu e a mea, nu e meritul meu. N-aş avea cum să plasmuiesc eu asemenea minune. Dumnezeu mi-a dat în grijă unul din îngerii Lui. Mulțumesc Doamne! Ajută-mă să o cresc și să am grijă de ea, să nu-şi piardă aripile și să rămână mereu a Ta.