Am scris asta în octombrie. A ramas in ciorne. Intre timp a mai zburat o luna. Pare putin dar a fost o luna atat de lunga! Las aici fara prea multe detalii, dar suficient cat sa-mi amintesc, ca pe 3 noiembrie Ioan a fost operat de hernie diafragmatica dreapta. A fost o interventie dificila (defectul avea 8 cm) care a durat 5 ore. Cele mai grele 5 ore din viata mea! Mai grele decat cezariana pentru ca atunci ma temeam pentru viata mea si la un moment dat “m-am predat” si m-am linistit. Dar acum, desi am avut toata increderea ca totul o sa fie bine, inima mea nu a putut sa bata normal. Acum e bine, s-a recuperat (aparent) usor, doarme linistit in bratele mele. Iar eu, mai bine de-atat nu am cum sa fiu. Copiii imi sunt bine iar asta ma face sa ma simt intrega! Slava Domnului pentru purtarea Lui de grija! Slava Maicii Domnului pururea ocrotitoare! Slava tuturor Sfintilor care se roaga pentru noi si bunului meu drag, bucuria mea, Cuviosul Gherontie.
“Nu stiu pe unde alearga timpul asta si eu nu apuc sa scriu. Ieri am venit din tabara si pregateam haine, ghiozdane si caiete pentru scoala iar azi e 13 octombrie. Nedrept de repede trec zilele noastre. Si ma mir uitandu-ma la ultimele poze cu mine ca am atatea fite de par alb. In oglinda nu le vad atat de bine precum un poze. Dar, lasa, nu asta e problema mea. Firele albe sunt binevenite. Eu ma vait de copiii mei pe care ii vad inca mici si ma tem sa nu ma trezesc de cateva ori si ei sa fie deja gata de plecat de acasa. Irina implineste curand 14 ani. E atat de frumoasa, o adevarata domnisoara. Crize de nervi are din ce in ce mai rar. Nu stiu cum face dar se tempereaza destul de bine. Si eu am inceput o lasa in pace mai des si probabil ca si asta conteaza. Ma ajuta enorm participarea la seminariile pentru adolescenti tinute de prof. Sorin Mihalache.
Nectaria are aproape 12 ani, anul asta a trecut in clasa a cincea si deja are manifestari de adolescenta. Desi mor de dragul ei, reuseste tot mai des sa ma scoata din sarite. E firesc, stiu, asta e perioada potrivita sa se intample asta. E frumoasa si dulce si dintr-o data se transforma si nu te mai intelegi cu ea. Pfff, cred ca la ea o sa sa fie si mai dificila perioada fiindca e mult mai temperamentala decat Irinuca.
Efrem are si el momente cand parca nu aude ce i se spune. E la fel de minunat, inca ma ajuta foarte mult dar nu mai e asa de receptiv. Ma bucur inca de linste si nici nu vreau sa anticipez preadolescenta lui. 🫣
La Serafim cand ma gandesc ma apuca plansul. Ceilalti au crescut parca mai lent dar el, ieri un bebelus blond si dulce, azi scolar in clasa pregătitoare. N-am apucat sa-i citesc prea multe seri, sa-i dau eu sa manance prea mult, sa-l spal, sa-l imbrac. A avut mereu dorinta de a face singur ce fac fratii lui si a reusit mereu sa se descurce. O minune de copil care bucura prin simpla prezenta.
Ioan e bucuria noastra, a tuturor! Nici nu visam sa fie atat de iubit de toti fratii lui. Cel mai mult ma temeam de gelozie in cazul lui Serafim. Dar nu se pune problema. Nu exista umbra de gelozie, din contra, e atat de atasat de el si il iubeste atat de mult ca nu pot descrie in cuvinte asta. Ioan a adus atata pace in casa noastra si mai multa iubire decat era! Slava Domnului pentru asta! “