Notă

Iartă-mă,  copil bun!

Când s-a întors din tabără, după îmbrățișări și o repriză scurtă de plâns, Irina a intrat ușor în ritmul casei. S-a așezat la măsuța ei și a făcut un desen, apoi s-a jucat cu plastilina. 

Era liniște. Liniștea dinaintea furtunii pe care o intuisem și o așteptam.
La scurt timp a început să țipe la mine pe motiv că nu-i  convenea elasticul cu care i-am legat părul.
A țipat mult, a poruncit să îi dezleg părul, m-a certat că am folosit acel elastic și nu altul. 
Mă uitam la ea și nu știam cum să reacționez, ce să spun, sau e cazul să zic ceva… Am tăcut. 

A plecat în dormitor, mi-a spus să nu intru și a trântit ușa cât a putut de tare.  Am așteptat puțin și am intrat încet:

– Vreau să ieși afară! a țipat la mine.

– Vreau să rămân!

Bine! a spus încet și mi-a sărit în brațe. 

 Ne-am așezat pe pat. Plângea la pieptul meu iar eu îi mângâiam părul și mă bucuram că îmi da voie să fiu lângă ea.
Îi spun ca e în regulă să plângă, că e firesc, că știu că i-a fost greu fără noi. 
Și eu am plâns de dorul tău!  îi zic.

Da, dar tu ai plâns liniștită în casă și nu te-a văzut nimeni. Eu n-am putut să plâng liniștită că mă vedeau colegii. Iar doamna mi-a spus că nu îi plac copiii care plâng.

 
Și plânsul a devenit din ce în ce mai încărcat de jale. Își punea mâinile pe față, ca și cum vrea să se ascundă.  Nu știam ce să fac decât să plâng cu ea, să o țin în brațe și să îi mângâi părul. 

Apoi mă întreabă:

– E greu să fii mamăAșa e?

Nu! E minunat să fii mamă,  iubito! Eu sunt fericită că sunt mamă și cred că e minunat. Tu de ce crezi că e greu?

– Păi n-ai văzut că trebuie să faci mereu mâncare,  să faci treburi multe și nu mai ai timp de nimic. E greu… Și viața mea e grea! E frumoasă, dar e grea. Lacrimi mari îi curg pe obraji și se împreunează în barbă. Și repetă încet: e frumoasă dar e grea! 

Nodul din gât îmi dă voie cu greu să o întreb:

Și ce aș putea să fac eu ca viața ta să fie doar frumoasă? Să nu mai fie grea?

Să faci două oale mari de mâncare să ne ajungă o săptămână și să stai cu mine mai mult. Eu stau mult cu Efrem și Nectaria, și cu tati la fel, numai cu tine nu stau mult. 
Și-mi arată cu degetele cât stau eu cu ea. Putin! Apoi începe să plângă și mai tare și-mi spune:

– Îmi iubesc  frații,  nu aș vrea să stau fără ei! Mă bucur că îi am și că Doamne Doamne mi i-a dat, dar vreau să stai mai mult cu mine!

Am înteles că spunându-mi că „e greu să fii mamă” încerca de fapt să-mi găsească  scuză că nu stau cu ea suficient. Are dreptate! Nu stau cu ea! Rareori suntem doar noi două. Rareori facem ceva singure. În rest suntem tot timpul toți. Mă împart cum pot și aveam impresia că reușesc să o fac destul de bine. Se pare că era doar o impresie. 

 

Copilul meu are nevoie de mine!
A fost nevoie să plece ca să poată să-mi spună lucrul ăsta.  Mi-e ciudă că a trebuie să-mi spună, că nu mi-am dat seama singură de asta! Mi-e ciudă să aud că ea simte că nu are suficientă atenție din partea mea. Totuși,  îmi pare bine că a fost capabilă să-mi spună. Până acum uneori îmi zicea că ii vine să plângă dar se abținea. Acum însă, pentru prima dată a spus „Vreau să plâng! ” şi a plâns. Mult! Iar eu am fost acolo și am ținut-o în brațe. Sunt atât de mândră de ea!

 

La ceva timp, după ce s-a liniștit, mi-a spus că nu mai pleacă fără noi în tabără până la 15 ani, „nu mai puțin, nu 14 ci 15!”  Mi-a zis că nu vrea să plece 8 zile în august la mare ci preferă să meargă cu noi, chiar dacă vom sta doar o zi. Iar dacă nu vom avea cum să mergem va înțelege și nu se va supăra. 

 

Nu i-am spus că nici eu nu-mi mai doream să plece fără noi, că și mie mi-a fost atât de greu fără ea, că am trăit cu sufletul la gură în acele zile! 
Nu i-am spus pentru că era seara ei, seara în care ea și-a golit sufletul în fața mea și voiam să rămână așa. Voiam să fie despre ea! Dar îi voi spune! Și voi avea grijă și-mi voi da silința mereu să simtă că e minunat să fiu mama ei!
Iartă-mă, minunea mea, pentru toate momentele în care n-am avut ochi doar pentru tine! Iartă-mă, copil bun, pentru toate zilele în care m-ai împărțit cu frații tăi și ai simțit că sunt mai mult a lor și mai puțin a ta! Iartă-mă, iubire mică,  pentru toate clipele pe care ai simțit că ți le-am furat! Iartă-mă! Pentru tot! Pentru toate lacrimile pe care nu le-ai plâns în fața mea! Pentru toate momentele în care ai simțit că viața ta e grea! Iartă-mă! 


Mulțumesc Doamne că mi-ai dat un copil atât de bun, blând și sensibil! Arătă-mi și deschide-mi ochii să văd cum să nu stric lucrarea ta, perfectă, ca tot ce faci Tu. Ai grijă de ea și ajută-mă să o pot face și eu în așa fel încât să rămână a Ta mereu! 

 
  

 „Liber la educație sau educație la liber?” (III)

 „Liber la educație sau educație la liber?” (III)

Duminică a avut loc conferința „Liber la Educație sau Educație la Liber?” Am așteptat acest eveniment cu mari emoții, în special pentru că Irina începe școala la toamnă iar eu simt că am nevoie de ajutor.

Așa cum probabil știți, evenimentul a fost moderat de Alice Nastase Buciuta iar  vorbitori au fost Gaspar Gyorgy, Oana Moraru, Carmen Lică și Larisa Petrini. Nu voi reda în detaliu despre ce a vorbit fiecare ci voi spune cu ce am rămas eu la finalul evenimentului.

 

            Cu ce am plecat acasă de la conferință? 
În primul rând, cu sufletul împăcat și mai liniștită în ceea ce o priveste pe Irina și greșelile pe care le-am făcut față de ea. De multe ori am presat-o, i-am vorbit răstit, nu i-am apreciat eforturile sau i le-am minimizat. Ei bine, acum mi s-a întărit convingerea că nu e chiar așa de grav, că (o citez pe Oana Moraru) toți „ne bulim” copiii, toți facem greșeli.  Să nu ne mai stresam atât în legătură cu asta ci să avem încredere că din suferință la un moment dat poate lua naștere o pasiune. A nu se intelege că de acum voi greși în continuare intentionat, cu scopul acesta.

O să încerc mai mult să mă comport cu ea având clar în minte ce adult va deveni. Căci asta depinde în mare măsură de mine. Un rol important în procesul acesta îl au și educatorii și profesorii care pot avea puterea să vindece rănile lor și să scoată la iveală pasiuni ascunse.

O să fiu atentă care va fi starea Irinei la sfârșitul orelor ca să-mi dau seama dacă e ceva în neregulă la școală.  O să fiu atentă la atmosfera din clasă și la chipul doamnei când își privește elevii. Sper să am ochi să văd și minte deschisă să înțeleg.  Căci, așa cum am mai spus, și de persoana educatorului depinde viitorul copilului meu. Iar dacă o să simt că nu este în regulă o voi muta la altă clasă sau chiar la altă școală. Eu mi-am iubit învățătoarea. Ea a fost cea care a avut încredere în mine tot timpul. Ea m-a convins că pot să învăț atunci când ai mei nu credeau asta și-mi spuneau că nu se va alege nimic de mine.  De dragul și dorul ei mergeam alergând la școală și abia așteptam să se termine vacanțele. Asta sper si pentru copilul meu, să aibă parte de o învățătoare și de profesori care să o ajute să înflorească.

Gaspar spunea că fiecare floare înflorește dacă primește ceea ce are nevoie, îndiferent de solul pe care crește. Sper totuși ca eu să fiu un sol bun pentru copiii mei iar la școală să găsescă grădinari iubitori care să îi îngrijească și să le ofere ceea ce le lipsește.

Alta idee cu care am plecat acasă este aceea de a mă juca mai mult. Voi încerca să nu spun: „Gata joaca, hai la teme!” sau „Glumim, râdem dar să trecem și la lucruri serioase acum!” Voi încerca să mă joc de-a școala, să învățăm distrându-ne. Dar cel mai mult voi încerca să o las să-și facă singură temele, fără pix roșu și presiune. Căci nimeni nu învăță de frică.  Frica fragmentează identitatea. În acea stare poți stoca sau reda dar nu-ți însușești pe termen lung cunoștințele astfel acumulate. Învățarea se face pentru ceilalti. Ca să învețe pentru sine, învățarea se face prin compasiune, prin descoperire, prin joc, liber, fără constrângeri.

Copilul trebuie să se simtă întotdeauna în siguranță! Sper să nu uit asta niciodată! Sper să reușesc să le transmit copiilor mei că nu voi renunța la ei niciodată, că îi voi purta în suflet întotdeauna, că nu trebuie să le fie teamă de mine orice ar face.

Tot duminica, am mai învățat de la Larisa Petrini, ambasador Jamie Oliver in Romania, despre epidemia de obezitate cu care ne confruntăm și care sunt cauzele acesteia. Acum mă voi gândi de doua ori înainte de a le da fetelor înghețată sau orice alte dulciuri. O să încerc sa fac în casă, așa cum făcea și mama mea.

Dacă ar trebui să redau într-o singură fraza ce am învățat eu de la cei trei minunați vorbitori aceasta ar fi:
Singurul lucru care contează în educația copilului tău este busola ta de mamă! 



Cam atât despre duminica mea, o zi minunată în care mi-am încărcat bateriile cu energie pozitivă, mi-am pus în ordine gândurile și mi-am setat câteva prioritati.

Mi-a placut tot dar cel mai mult mi-a plăcut de Gaspar Gyorgy. Atât de mult încât la final, când se puneau întrebări din sală mă gândeam să-l întreb  dacă pot să-l îmbrățișez. Sper să se țină de cuvânt Alice Nastase Buciuta și să organizeze o tabără cu Gaspar.
Mulțumesc Mozaic Media că mi-ai dat ocazia să particip la un eveniment atât de frumos unde am învățat atât de multe!

Și nu în ultimul rând, le mulțumesc organizatorilor și partenerilor: Orange România- partener principal, Dacia România,  NN, Boiron, RawBite România, English Schoo Academy,  Școala Step by Step București,  Sloop, Kinderpedia,  Bucate delicioase și Nescafe Dolce Gosto România.  Ei sunt cei care au făcut posibil un asemenea eveniment. Felicitări!  A fost minunat! MAI VREAU! 🙂

Elefanți,  cuci, cai și EU

Elefanți,  cuci, cai și EU

Prin toata casa, oriunde mă uit, văd jucării.  Chiar și în baie.  Vreau să cred că nu avem multe, dar imi dau seama că, deși mi-e greu să recunosc, nu e chiar așa.  De multe ori am vrut să dăm din ele altor copii dar am renunțat doar la câteva, căci, atunci când e vorba de dat, toate sunt utile și fix atunci încep să prezinte interes. 
La curățenia generală le punem intr-o cutie și de-acolo fetele le scot pe rând, una la câteva zile, până se umple casa din nou.  Cred totuși că e nevoie să fac o selecție mai atentă pentru că a devenit neîncăpătoare cutia noastră.  

Mă gândeam zilele acestea la jucăriile copilăriei mele. Mi-am dat seama că nu prea am avut. Mă jucam pe uliță cu copiii, săream coarda sau elasticul, ne cățăram, ne alergam, ne ascundeam și câte și mai câte nu făceam. Nu ieșeam afară cu jucării la noi ci ne jucam cu bețe sau cu pietricele, cu frunze sau cu ce găseam interesant.  Nu plimbam păpuși în cărucioare colorate ci ne plimbam unul pe altul în roabă sau în căruțul de butelie. Iar păpușile ni le făceam din frunze de porumb. Nu aveam tablete sau telefoane de jucărie. Nu aveam mai nimic. Aveam doar chef de joacă și imaginație bogată.

Îmi amintesc că prima mea păpușă am primit-o în clasa I dar nu m-am jucat cu ea de teamă să nu o rup. Am avut grijă de ea și o am și acum. A stat în vitrină în toți acești ani. I-au venit de hac fetele mele care i-au rupt mâna în primele cinci minute de joacă. Dar o păstrez și așa, fără o mână, căci e prima mea păpușă. Nu a fost jucăria mea preferată dar îmi aduc perfect aminte ziua în care am primit-o și câtă bucurie mi-a adus. 

 Jucăria mea de suflet a fost o sabie de lemn cioplită de mine. Tare mândră eram de ea. Am făcut-o  cu briceagul bunicului meu dintr-o blană. M-am tăiat,  m-am zgâriat în așchii dar nu m-am lăsat păgubașă până nu a ieșit cum am vrut eu.  Era grea dar eram convinsă că așa sunt și săbiile adevărate.  O țineam cu două mâini și abia o ridicam deasupra capului. O purtam la brâu legată cu un cordon și mă plimbam cu grijă să nu mă împiedic în ea. Nu știu ce i s-a intamplat, dacă a ajuns pe foc în vreo iarnă sau dacă a fost aruncată. Acum că mi-am amintit, voi întreba și când voi merge la casa părintească o voi căuta.

Ce m-a făcut să mă gândesc la jucăriile copilăriei mele? Un eveniment atât de frumos despre care nu am cum să nu vă povestesc și vouă. Este vorba despre expoziția Elefanți,  cuci, cai și EU,  parte din proiectul Asociației  Da’DeCe, „Start, Muzeul Copilului”.

Este o expoziție interactivă pentru copii cu subiect cultural, organizată cu scopul de a-i familiariza cu ideea de jucărie veche-grija față de ea în special și față de ce e vechi în general. 

 În cadrul expozitiei sunt prezentate jucării donate de dl Iosif Herțea, un important muzicolog. Acestea sunt organizate pe zone tematice unde copiii au de facut diferite activități. De exemplu, la stația jucăriilor de plastic vor face cunoștință cu un personaj pe nume Plastic, vor confecționa jucării din acest material și vor afla informații despre acesta.

 

Participând la expozitie, copiii află lucruri noi în joacă, construiesc jucării pe care le pot lua acasă sau le pot lăsa acolo. Este un spațiu interactiv de joacă și experiment, o întâlnire cu jucării vechi și noi, cu mesajul de a prețui lucrurile și obiectele cu amintirile lor și a le oferi mai departe.

 Copiii și părinții se pot juca, povesti, explora o lume de obiecte, personaje, gânduri, sentimente și amintiri.

Expoziția s-a deschis azi, 8 iunie și se desfășoară până pe 30 iunie, în Bucuresti, la Arcub, Sala Arcelor (Str Lipscani, nr 84-90). 

Noi din păcate nu vom putea ajunge dar m-aş bucura să aud că voi reușiți.  Să-mi povestiți ce ați văzut și ce jucării v-au făcut să vă întoarceți la copilărie.  Și mai ales, vă rog să  faceți poză dacă vedeți vreo sabie de lemn.

Iar de la cei mai curajoși (eu nu sunt) sper să vad cât mai multe filmulețe, ca răspuns la provocarea lansată de asociația Da’De ce, cu jucăria voastră preferată. Deci, start la scotocit printre amintiri! 

#jucariadecolectiepreferată 
 

Liber la educație sau educație la liber (II)

Liber la educație sau educație la liber (II)

Ne despart doar câteva zile de conferința Liber la educație sau educație la liber? ce va avea loc duminica, 11 iunie, începând cu ora 10, la hotel Sharadon în Capitală. 

Evenimentul se adresează  părinților care vor să înțeleagă mai bine psihologia copilului în raport cu educația/școala și își propune să ofere o perspectivă clară asupra relației dintre părinți și copii în ceea ce privește educația. 

 În prima parte  îi vom asculta pe Gaspar Gyorgy, psihoterapeut relațional și Carmen Lică, director executiv CEDP.  

Antrenori ai bunei educații în cea de-a doua parte vor fi Oana Moraru, consultant educațional și fondator de școală privată, și Larisa Petrini, Healt Coach și ambasador Jamie Oliver.

Moderatorul întregului eveniment este Alice Nastase Buciuta, Redactor-șef al revistei Marea Dragoste.

Pe parcursul celor patru ore aceștia îşi propun să ii ajute pe cei prezenți să găsească răspunsul la diferite frământări legate de temele pentru acasă sau de libertatea acordată copiilor. De asemenea, se va discuta despre limita dintre susținere și libertate, despre cum să se îmbine insistența cu independența și cum să ii lăsăm pe copii să descopere singuri ce e important pentru ei.

 
Acestea și multe alte întrebări își vor găsi răspunsul duminică în cadrul evenimentului ” Liber la educatie sau educatie la liber?”.

Evenimemtul este child friendly, copiii putând participa la diferite ateliere și workshopuri , susținute de către StepByStep. În cadrul acestora, vor primi aceleași informații precum cele transmise către  părinți numai că prin joacă, pe înțelesul lor.  

 Mai mai multe detalii găsiți pe Facebook sau scriind la adresa de mail catrinel.petre@mozaicmedia.ro. 

Mulțumesc Mozaic Media pentru șansa de a participa ca partener media al acestui important eveniment dar și pentru invitațiile acordate. Așa cum am specificat aici, concursul s-a încheiat iar câștigătoarele sunt Laura Gherghe și Lilia.  Felicitări doamnelor, ne vedem duminică! 

Liber la educație sau educație la liber? (I)

Liber la educație sau educație la liber? (I)

Ieri fetele mele au fost pentru prima dată într-o excursie. Pentru Irina, care are cinci ani, n-am avut prea mari emoții și știam că se va descurca. Dar pentru cea mică, care abia a împlinit trei ani, și care încă doarme la prânz zilnic, mi-am făcut mari griji. Mă gândeam că va plânge, că nu va mânca bine, că nu va putea să doarmă în autocar, că nu se va descurca la toaletă și am stat cu inima strânsă toată ziua. Au venit vesele și fericite și mi-au spus: „nu ne-a plăcut deloc dar ne-am distrat de minune”. Nu erau murdare, ude, înfometate, însetate sau obosite așa cum mă gândeam eu ci zâmbitoare și liniștite.

 Acum sunt puțin îngrijorată pentru Irina  care mâine pleacă în tabără. Cinci zile departe de ea nu știu cum vor trece dacă una mi s-a părut atât de grea. 

Prietenii îmi spun că sunt curajoasă și  mă întreabă de ce o las, oare nu e prea mică? Curajoasă nu mă simt, din contră, sunt cu pielea de găină pe sub haine. Dar, sincer, o las pentru că am impresia că stau prea mult cu gura pe ea. O stresez tot timpul, o corectez și o controlez mereu. Și daca  singură îmi dau seama de asta atunci în mod cert lucrurile stau și mai rău de-atât. Și tocmai de-asta o las, să mai scape puțin de mine de pe capul ei. Nu vorbesc de celelalte beneficii, de responsabilitate sau de sentimentul de încredere pe care aceasta experiență ar trebui să i-o ofere ci de libertate.  O liberate pe care am impresia că o dau cu prea mare zgârcenie. Și simt că aici am mult de lucru! Vreau să trec de la linguriță la lingură! Mai ales că în curând începe școala.  Mă gândesc cu groază că nu știu cum să fac să îi ofer libertatea de a face singură temele sau de face ghiozdanul pentru a doua zi. 

În ultima perioada mi-am dat seama că sunt din ce în ce mai obsedată de control și mi-e teamă că-i voi sufla mereu în ceafă, că voi scrie cu roșu pe caietele ei sau că îi voi rupe paginile. Nu știu de ce sunt așa căci pe mine nimeni nu m-a verificat la teme. Niciodată! În clasa a doua am rugat-o pe mama mea să mă ajute la o adunare. Trebuia să ajung la răspuns punând întrebări iar ea mi-a dat răspunsul „băbește”. I-am spus atunci că habar n-are să rezolve cum trebuie o problemă și am crezut asta cu tărie. Astfel, preferam să mă duc cu tema nefăcută  decât să o întreb pe ea. Din fericire a fost de acord  cu decizia mea de a nu o implica și nu a insistat.  Rareori mă întreba dacă am scris sau dacă am învățat.  Și mă credea pe cuvânt, nu mă asculta și nu-mi verifica temele. 

 Asta îmi doresc și pentru Irinuca, să pot să îi dau aceeași libertate pe care am avut-o și eu.  Dar pentru asta, mai întâi trebuie să scap cumva de nevoia de control pe care o conștientizez din ce în ce mai des.
 Știu că totul depinde de mine, știu că nu exista o rețetă universal valabilă dar câteva sfaturi mi-ar prinde tare bine. Sper să le primesc de la Oana Moraru, duminică,  11 iunie, în cadrul conferinței „Liber la educație sau educație la liber? la care particip cu mari speranțe. 

Înainte de a vorbi despre acest importamt eveniment, vreau să vă povestesc despre primul meu contact cu Oana.  Am cunoscut-o acum un an, când treceam printr-o etapă mai dificilă cu Irina, în care ea aștepta să fac eu totul în locul ei, inclusiv să o încalț. Am citit diverse articole și am ascultat diferite persoane dar toate sfaturile erau, în mare, cam la fel.  Mai exact, eram sfătuită să fac eu pentru ea totul pe motiv că sigur are nevoie de atenție și astfel știe să o ceară. Era adevărat, tocmai apăruse pe lume al treilea copil al familiei noastre și probabil ea se simțea neglijată. Am încercat să o ajut și să fac tot ce-mi cerea dar nu a funcționat căci, deși mă străduiam, nu puteam să ascund cât eram de nemultumită  de ceea ce se întâmplă. Apoi,  evident, mă simțeam vinovată pentru asta.

 În astfel de momente  am cunoscut-o, la o conferință,  pe Oana, cea care mi-a deschis ochii și m-a convins că sunt normală.  De la ea am învățat că e bine să îți ajuți copilul dar nu să faci în locul lui ceea ce poate face singur. Că e bine să fii lângă el la nevoie și  nu în spatele lui să-l împingi. Copilul trebuie să faca tot ce poate căci va ajunge la școală și nu va reuși nici să se-ncalțe singur. 

 Cum m-au ajutat pe mine mai precis sfaturile Oanei? I-am explicat Irinei că eu sunt lângă ea să o ajut acolo unde e nevoie, unde nu poate, nu acolo unde poate dar nu are ea chef să facă. I-am spus să apeleze la mine când nu se descurcă și eu o voi învăța/ajuta până cand  reușește singură. A fost destul de dificil, fiind obișnuită să îi aduc eu până și apă deși era perfect capabilă să-și ia singură. Dar până la urmă a înțeles. 

Acum face singură tot ce poate, eu nu mai intervin când își alege hainele și se îmbracă și nici la duș. În plus, am stat de vorbă de multe ori și am învățat-o să ceară atenția, să mă tragă de mânecă și să-mi spună : „Hei, am nevoie de tine, de o îmbrățișare!”. Lucrurile s-au aranjat frumos de când am scăpat de mârâiala aia continuă, „Vreau să mă încalți tu!”, „Apă!”, „Vreau să mă speli tu!”, „Dă-mi tu șosetele! „, etc.

Acum, revenind la discuția despre scoală,   sper să mă ajute Oana și de această dată căci simt că din nou m-am blocat. I-am dat copilului meu mână liberă în multe situații dar simt că nu e destul și nu știu cum să fac să măresc doza de libertate.

La acest eveniment am ținut morțiş să particip pentru că se vor discuta exact lucrurile care mă frământă cel mai tare. De exemplu:

  • Cât de mult trebuie să-i împingem de la spate pe copiii noștri pentru ca ei să învețe lucrurile care contează în viață și câtă libertate trebuie să le lasăm pentru a descoperi singuri ce este important pentru ei, cu adevărat? 
  • Cum trasăm linia fină și atât de importantă dintre libertate și susținere, cum reușim să îmbinăm insistența cu independența? 
  • Ce decidem azi, ca părinți, ca să nu regretăm mâine ca bunici, ce nu facem azi ca să poată face ei, copiii noștri, în viitor?


 În plus, în cadrul conferinței, alături de Oana Moraru, vor veni ca speakeri Gyorgy Gaspar si Carmen Lica, iar Special Guest va fi Larisa PetriniEvenimentul va fi moderat de Alice Nastase, redactor-sef al revistei Marea Dragoste-Tango. 

Abia aștept să îl ascult din nou pe Gaspar, cel care în trecut m-a făcut să plâng cu discursul lui emoționant!

 Nu puteam rata asemenea ocazie și le mulțumesc celor de la Mozaic Media că mi-au împlinit dorința! Ba, mai mult de atât, voi participa ca partener media și voi face live blogging de la eveniment. 

Ce ziceți, cine vine cu mine? Daca v-am convins că trebuie să participați dar nu aveți cu cine să vă lăsați copiii, nu vă faceți griji ci veniți împreună, evenimentul este child friendly și sunt organizate diverse activități și ateliere pentru cei mici.

                      Concurs

Si pentru că „Dar din dar se face Rai”, vă ofer două invitații. Ce trebuie să faceți pentru a câștiga? Simplu:

–  like paginilor Pași Mărunți și Mozaic Media

–   lăsați pe blog, la acest articol, un comentariu în care să-mi spuneți motivul pentru care vreți să participați. 

Aveti timp până marți/6 iunie, inclusiv. Voi alege cele mai convingătoare răspunsuri și voi anunța câștigătorul în cursul zilei de miercuri. Succes!