De o săptămână ne-am mutat la țară. Definitiv! Am plâns zilele astea și îmi vine să plâng și acum la gândul că de acum aici o să vă fie casa noastră. Nici nu știu cum să exprim ceea ce simt. Aici a fost mereu „acasă”.
Am stat în București 10 ani și dar am venit aproape în fiecare weekend „acasă”. Am trăit la oras numărând zilele săptămânii si așteptând să vină weekend-ul sau așteptând concediile ca să le petrecem „la țară”… Iar acum, când ne-am mutat, mă simt rătăcită, dezrădăcinată, zdruncinată, incompletă, dărâmată, oricum numai bine nu.
Mă gândesc la parcul mic de lângă bloc și imediat îmi dau lacrimile. Mă gândesc la Bianca și la mama ei, primele și cele mai dragi prietene ale noastre și îmi vine să îmi fac bagajele înapoi. Ce dor îmi e de ele!
Mă gândesc la Alexandra, vecina de la 6 și prietena Irinei și încep din nou să plâng si să regret decizia luată.
În vine rapid în minte cea pe care Nectaria și-o dorea a doua mamă, „Miha”, profesoara de canto pe care știu că Dumnezeu ne-a scos-o în cale și căreia îi datorăm atât de multe. Alta ca ea nu o să găsim niciunde. ?
Mă gandesc chiar și la rampa de la blocul vecin la care s-au jucat fetele de atâtea ori, și la vizitele la Mega și la mersul la piață…
Nu mai zic de căsuța noastră de care ne leagă atâtea amintiri. Nu mai zic…
Apoi mă gândesc la anul de școală pe care l-a avut Irina, la tot ce nu a învățat și putea să o facă, la tot ce a învățat și nu trebuia, la tot ce a fost martoră și era bine să nu fie… Mi se face pielea de găină! Îmi șterg lacrimile și încep să cred că am luat o decizie bună.
Mă gândesc la ce înseamnă o ieșire la aer acolo și cum e aici unde stau în curte cât e ziua de lungă și iarăși mă felicit că am ales să ne mutăm.
Apoi mă gândesc la bunica, la cât de mult o iubesc fetele și cât de bine le face prezența ei și mă cert că plâng și că nu sunt altceva decât un Cănuță om sucit care a tânjit după ceva atâta timp și când în sfârșit îl are…nu-l mai vrea. Ba mai și plânge.
Afară plouă. Și înăuntru la fel. Sper sa vină soarele curând și să înțeleg că „acasă” e acolo unde ne e sufletul. Iar sufletul meu e aici din 22 iulie 2006. Am rătăcit mult și lung a fost drumul dar în sfârșit, am ajuns! Am ajuns! AM AJUNS! AM AJUNS!!!
Mulțumesc, Doamne, că există o bunică cu care la ora asta dorm copiii mei! Mulțumesc că există o soacră care mi-e mamă! Mulțumesc că există un loc în care pot să mă simt acasă și că în sfârșit sunt aici. Ajuta-mă să spun STOP zbuciumului și căutării, arată-mi că am găsit și ajută-mă să văd!
Niciodată nu putem să le avem pe toate dar putem sa ne bucuram de ce avem in loc sa ne întrista de ce nu avem! Iti doresc cea ce nici eu nu pot: sa reușești treaba asta!
Mulțumesc! In varianta mea ideala eu sunt fericită și îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt aici. Am atâtea motive! Numai că nu mi-am descoperit inca varianta asta și sunt inca la cea care se plânge atunci când plânsul ar trebui sa fie doar de bucurie. Sunt de câțiva ani într-o permanentă căutare. Nu știu ce vreau de fapt. Îmi caut liniștea și uit că nu o găsesc nicăieri în afara mea. Aici, unde e atâta liniște în jur, sper să reușesc să ajung și la cea din interior. Sper să mă opresc din căutat și să pot să văd că am deja totul. Incerc, îmi dau silința, promit că mă străduiesc.
După 15 ani de gălăgie din partea vecinilor
de deasupra, zi si noapte, dupa procese, poliție, samd la mine o casa la tara a devenit un vis pe care nu-l pot realiza nicicum! Sunt invidios de-a dreptul!
Nu este târziu, niciodată nu se știe cum se întoarce totul și visul devine realitate. Nu renunța!
Oricum când mai esti tristă gandeste-te la mine si la vecinii mei italieni!?
Multumesc! Mulțumesc mult pentru tot, deja mă simt mai bine! Pot să mă gândesc la tine și când mi-e pofta de pizza? ?
Curaj! Ai facut un lucru minunat!
Mulțumesc mult pentru încurajare! Sper sa conștientizez și să-mi dau voie să mă bucur de asta!
https://autofamilia4.wordpress.com/2019/07/28/62/
Pingback: Rătăcire — Pasi Marunti http://pasimarunti.ro/2018/07/10/ratacire/ – „Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“
Mulțumesc!
Florina, sper să ne revedem la vară! Sărbători frumoase! Vă îmbrățișăm!
Doamne ajuta, sa ne vedem cu bine! Sărbători cu bucurii si la voi sa fie! Te pup!
https://autofamilia4.wordpress.com/2019/07/28/62/