Sunt in post dar nu postesc. Ma simt vinovata fata de copii caci ei au ales sa nu manance de dulce. Parintele mi-a dat dezlegare fiindca alaptez dar eu tot ma cert in gand pentru cat de slaba sunt.
Constiinta ma mustra si atunci cand ii cert pentru fleacuri, cand ii reped, cand le raspund in doi peri si le spun sa ma lase, cand nu am rabdare sa ascult pana la capat sau sa stau sa privesc la ce imi arata. Mă iertati copii buni! Va iubesc atat de mult dar sunt atat de slaba in a va arata asta!
Multumesc, Doamne, pentru copiii ăștia minunați! In fiecare zi am momente cand ma uit la eu si vad cat sunt de uimitori si iti multumesc, Doamne, pentru asta! Imi doresc sa reusesc sa ii vad doar asa! Sa am doar momente in care imi crapa inima de iubire! Sa pot sa iti fiu recunoscatoare in fiecare secunda a vietii mele pentru cele mai frumoase daruri pe care mi le-ai dat!
Ajuta-ma, Doamne, sa ma uit la ei doar cu blandete, sa le vorbesc doar frumos, sa nu ii mai grabesc, sa nu le mai reproșez nimicuri, sa nu ii mai cert.
Deseori am zis “Ia-mi, Doamne, graiul!” Parintele m-a mustrat pentru asta si mi-a arut rau ca am gandit asa dar sunt conștienta de cata liniste ar fi in casa mea daca eu as tacea. Lasa-mi graiul, Doamne, sa le pot vorbi dar pune dulceata in toate vorbele mele. Pune alinare, pune bunatate, pune liniste si cand e cazul ajuta-ma sa tac!
Ajuta-ma sa le fiu mama buna, Maicuta draga! Sa le fiu ancora, sa le fiu zid de aparare, sa le fiu umar de plans si alinare!
Multumesc, Doamne!
Slava Tie pentru tot! Minunat esti Tu si minunate sunt darurile Tale!
