Se-apropie Crăciunul

Se-apropie Crăciunul

Iar eu sunt mai bogată cu… un copil! 🙂 

Stau lângă tine și inspir aerul tău. Înghiți cu poftă lapte de la sânul meu și mă strângi de deget.  Nu-ți fie teamă, nu plec nicaieri! Sunt lângă tine, suflet mic. Și te iubesc așa cum n-am iubit pe nimeni! Mă uit la tine și mă umplu de liniște! Îți văd chipul senin și simt dragostea ce mi-o poarta bunul Dummezeu! 
Bucuria pe care o ai când îți vezi surorile, fericirea ce se citeste pe chipul tau frumos atunci când mă privești, nu am cuvinte potrivite să pot le descrie! Te iubesc mult, bebelușule de bucurie! Îți multumesc că esti cu noi!

Să crești frumos, pruncuț micuț! Domnul să te ocrotească  mereu și să-ți dea liniștea pe care ne-ai adus-o tu nouă! La mulți ani binecuvântați, de primul tău Crăciun! 

Despre zilele mele

Despre zilele mele

Mă plimb prin casă cu el în brațe. Doarme de mult cu capul pe pieptul meu dar nu mă îndur să-l pun în pat. Se mulează perfect în brațele mele. Îmi vine să-l strâng atât de tare și-mi mușc buza de dragul lui. E atât de mic! Respiră atât de liniștit!  Îi multumesc lui Dumnezeu de sute de ori pe zi că mi-a dat un asemenea dar. Mă bucur de el cum nu credeam vreodată că o voi face. 


La primul copil n-am apreciat plimbările în brațe. Mi-era atât de teamă că „se-nvață” încât mă enervam frecvent că trebuia să o adorm astfel. La al doilea copilaș am început să mă relaxez. L-am lăsat de-o parte pe „se-nvață” și am încercat să mă bucur de micile „neplăceri”. Aproape am reușit! Acum, la al treilea, mă uit la el și plâng de drag. Îi dau in somn pupici, fără teamă că se scoală, eu, care cândva încercam să  nu respir să nu se trezească copilul. Îl privesc și mă minunez de parcă n-am mai văzut în viața mea un bebeluș. 


Diminețile sunt doar ale noastre. Când fetele sunt la grădiniță încerc cât pot să profit de timp, să mă bucur de el. E așa frumos! E așa frumoasă viața mea de când a venit el pe lume! Totul e diferit acum! Totul e „mai”, mai bine, mai frumos, mai liniște…  Și ele sunt altfel de când a sosit el. Sau eu le percep diferit. Sunt mai bune și mai blânde,  mă ajuta și sunt mult mai înțelegătoare. 

Cunoscutii mă  întreabă dacă  nu mi-e greu și de cele mai multe ori răspund tot ei, convinși fiind ca n-are cum sa fie altfel. Eu nu știu ce să le spun,să nu mă creadă o ipocrită. Uneori e greu, alteori nu, sunt zile și zile, așa cum e normal să fie. 


Îmi place să spun că o zi din viața mea e ca un traseu montan! Mereu altul. Dimineața plec la drum, uneori cu entuziasm, plină de energie,  alteori cu o cană  de cafea lângă mine, depinde de noaptea avută (care niciodată nu se știe cum e). Mă rog Domnului să mă însoțească și să-mi dea răbdare, să nu caut calea cea scurtă, ci sa merg „drept”.

 Din când în când mă opresc si mă minunez de „priveliște”. La prânz, încep să obosesc! Mă uit în urmă și-mi place ce văd, cât am parcurs, mă uit „în sus” și parcă nu mai e chiar așa mult. Îmi fac cruce și pornesc la drum, mai încet. Uneori cânt! Sau chiar dansez! Uneori drumul e drept și îl parcurg ușor. Alteori e plin de poteci întortocheate, cu multe suișuri și coborâșuri. Sunt și zile când îmi vine să sar în gol. Plâng, mai uit în sus din nou, mă rog și Domnul cel bun mă ajută să-mi  revin. Și când ajung la finalul zilei, când traseul e parcurs, nu mai simt greul ci bucuria că am reușit, am ajuns la finalul drumului. Și Ii mulțumesc că pot să văd asta, că am un asemenea tablou perfect în fața mea. Simt că tot efortul mi-a fost răsplătit și sunt gata să o iau de la cap.

Cam așa sunt zilele mele!
Mai presus de toate, frumoase! Iar puii mei sunt, evident, cei mai buni! Sunt haosul care mă ajută să-mi pun viața în ordine. Sunt gălăgia care face liniștea să doară. Ei sunt fericirea mea! Iar fericirea pe care mi-o aduc nu am simțit-o niciodată înainte. 
Mă uit la ei cum cresc sub ochii mei și nu pot să cer mai mult de la viață! Să fiu mama lor e tot ce îmi doresc! ”



 

  

De ziua mea

De ziua mea

​M-ai întrebat ce îmi doresc de ziua mea anul acesta. De mult mă tot gândesc și încă nu am un răspuns.  De fapt, am, dar nu e ceva obișnuit,  ce se poate comanda online. De lucruri materiale n-am nevoie, am absolut tot ce-mi trebuie.
 Deci? De ce as avea nevoie de la tine? Stai jos și citeste:

– îmi doresc ca seara când te întorci de la serviciu, după ce le dai lor atenția cuvenită, să faci același lucru și cu mine. Să vorbești cu mine, soția ta, nu mama copiilor tai. Altfel spus, întreaba-mă „ce mai fac”, nu „ce-au mai făcut”

– aș vrea să încerci să nu mai adormi înaintea lor, să ieși din dormitor și să stai cu mine, măcar puțin, doar noi doi.

– aș vrea să mă lași să mă vait, să ma lași să mă doară capul fără să-mi spui imediat că și pe tine te doare.

-as vrea să mă asculți. Nu să-mi dai sfaturi, sugestii sau să încerci să mă ajuți cumva, doar sa mă asculți. Nu mai zic, că de multe ori orice „e din vina mea”…

-aș vrea să mă crezi când spun că sunt obosită și sa nu mă întrebi „păi, ce, n-ai dormit la prânz”? După atâția ani încă mai crezi că un somn de prânz salvează o noapte fragmentată de dinți/dureri de burtă/tuse/cinemaistiece…

-aș vrea să mă iei in brațe mai des dar să te uiți înainte la ce fac.  Uneori vrei îmbrățișări fix atunci când eu fac ceva ce chiar nu poate fi amânat, sunt cu mainile – n oala cu mâncare,  etc. Știu că nu o faci intenționat dar în astfel de momente mai bine dispari decât să insiști să te țin în brațe.

-aș vrea să taci atunci când casa e întoarsă pe dos. Așa cum taci și când e lună. Dacă de lăudat nu poți să lauzi, fă același lucru și cu critica. Ți-am zis, într-o zi nu voi face nimic, să îți dai seama cam  câte fac eu, chiar și atunci când „nu se vede”.

-nu vreau să mă ajuți la curățenie decât dacă o faci fără să comentezi.  Să faci pentru că vrei nu pentru că trebuie. Să-ți fie drag, că, până la urmă, e și casa ta.

-nu te uita urât la mine și nu mă face să mă simt incapabilă doar pentru că am uitat să le dau siropul de tuse. Am de făcut atâtea lucruri și pur și simplu mai uit și eu.

– ajută-mă să mă simt bine cu mine, să-mi plăcă să fiu în pielea mea (cu vergeturi si celulită) de femeie rotunjită de trei sarcini (și „iubitoare” de biscuiți :))). Nu mă mai întreba când mă duc la sală sau când încep să ies, să fac mișcare. Iubeste-mă așa cum sunt, căci, sunt doar câteva kilograme în plus. În rest, sunt tot eu, cea de care te-ai îndrăgostit acum 10 ani. Încearcă sa mă vezi, așa,  ușor camuflată, cum sunt acum. 

-spune-mi mai des ca sunt frumoasa, ca mă placi, că îți sunt dragă.  Și nu mai face glume de genul ” te iubesc, mă, grăsuțo”,  amuzante doar pentru tine

-lasă-mă să decid singură când trebuie să iau o pauza de dulciuri/cola. Nu sunt copilul tău, nu vreau să „mă educi”. Uneori mă simt fix așa, și mă trezesc mâncând pe furiș. Opreste-te! Pentru binele meu, las-o mai ușor cu criticile și sfaturile. Știu ce am de făcut și o voi face la momentul ales de mine.

Cam atât îmi doresc de ziua mea! Și în zilele de după! Sper că nu cer prea mult. In caz că da, ia-mi o cola! 🙂

PS: te iubesc mult, maimuțoiule! Chiar și când mă enervezi de ajung să mă balbai,  chiar și când îmi vine să-ți sucesc gatul să-ți poți vedea ceafa, chiar și când îmi vine să fug, te iubesc! Și nu, nu fug, nu scapi tu așa ușor de mine!

PSS: nu-mi întoarce vorba. Stiu că nici eu nu sunt mai bună. Știu că fac multe „nesărate”, dar, acum vorbim doar de tine. Sâc!

HBP!

Miercuri 

Miercuri 

​Sunt fericita! Azi am reușit să merg la pas cu tine, dulceață! Mi-ai cerut „pași mijlocii, nici mari, de adult, nici mici, că ne grăbim. Mijlocii!” Iar eu am mers încet,  la pas cu tine, și te-am rugat să-mi spui mereu să fac asta, ori de câte ori am tendința să te grăbesc.  
Atât,  azi a fost o zi frumoasă! Cu colinde și bucurie! Mulțumesc, Doamne!

Tristețe 

Tristețe 

Azi a fost zi tare agitată. Irina a avut serbare apoi spectacol la canto. Eu sunt extrem de obosită deși am „furat” puțin somn la prânz.  Ea nu. Nu pot să-mi imaginez de unde are atât de multă energie omulețul ăsta.  A cântat,  a dansat, s-a zbenguit toată ziua. Și încă mai putea. Pentru ea se pare că a fost o zi frumoasă! Pentru noi, nu. Doi oameni mari care stau prost cu nervii și cu organizarea parcă nici nu mai știu să vorbească unul cu altul altfel decât răstit.

 Sper că agitația zilei de azi, certurile noastre, vorbele aruncate aiurea,  să nu rămână în sufletul ei.  Să rămână doar muzica și dansul, doar fericirea de a mă avea și pe mine în sala de spectacol. Sper să tina minte prezența mea, și nu faptul că în unele momente am fost acolo doar fizic. 
Îmi cer iertare înger blond că uneori te grăbesc. Că nu sunt lângă tine mereu. Că la canto te duce tata iar eu stau acasă cu frații tăi mai mici. Te rog să mă ierți că în ultima vreme n-am avut timp să stau doar cu tine. Azi, în timp ce mergeam, m-ai întrebat: „Mami, poți să faci pașii mai mici sau ne grăbim și e nevoie să fug eu ca să mă pot ține după tine?” Iartă-mă că ți-am răspuns că ne grăbim! Iartă-mă că te-am pus să alergi spunând că în felul ăsta te mai și încălzești.  Îmi pare rău că n-am mers mai încet sau că nu te-am luat în brațe. Îl aveam pe Efrem, iar tu, ca un copil bun ce ești,  nici măcar n-ai îndrăznit să ceri să te iau și pe tine. Iartă-mă iubire că uneori sunt oarbă!  Te iubesc!  Și promit că îmi voi da silința să merg alături de tine, cu pași mărunți!