Cultivarea inteligenței parentale

Cultivarea inteligenței parentale

Am întrebat-o pe Irina pe cine crede ea că iubesc eu cel mai mult. Mi-a răspuns fără să stea pe gânduri: ” Pe tati,  normal! Doar e soțul tău! Iar tati te iubește cel mai mult pe tine, că ești soția lui!” 

M-am bucurat de răspunsul acesta și i-am spus că are dreptate, că mai întâi noi ne-am iubit unul pe altul și apoi au venit pe lume ei, copiii, ca rod al iubirii noastre.

Și, ca bucuria să fie și mai mare, zilele trecute am fost la școală, la ședința cu părinții. Doamna învățătoare a ținut să îl felicite pe Alex pentru implicarea lui căci  Irina i-a spus că: ” Tati o întreabă pe mami dacă o doare capul și îi pregătește un ceai. Când mami are treabă, tati stă cu bebelușul. Când mami staă cu bebelușul, tati spală vasele sau chiar face de mâncare. Tati vorbește frumos cu mami.”

Îl iubește foarte mult! O văd cum se uită la el, îi văd iubirea și admiratia. Și sunt atât de mândră! Mândră de el că e atât de bun și iubitor, de ea că seamănă cu el și de mine că sunt a lor. Mândră că o părticică măcar din admirația ei pentru tati mi se datorează. Căci niciodată nu am vorbit urât de el în fața lor. Uneori, când mă supăr pe el și îmi dau seama că fetele m-au simțit și se supară și ele, îmi revin rapid, îi iau apărarea, îl acopăr și-l justific și le rog să fie bune cu el. Știu că e și de datoria mea ca ele să-l vadă pe el Eroul lor. Cum altfel s-ar descurca el să le convingă de asta dacă eu, care sunt tot timpul cu ele, l-aş vorbi urât și l-aş înjosi? Eu îl înalț pe el și el mă înalță pe mine în fața lor. Ascultam unul de altul și încercăm să facem o echipă. 

Revenind la descrierea pe care i-a facut-o doamnei învățătoare, am fost plăcut surprinsă de tot ce a povestit și m-am bucurat că ea a vorbit așa frumos de tati și de liniștea casei noastre.  O liniște pe care ne-am impus-o de la bun început. În fața copiilor încercăm din răsputeri să nu ne certam. Avem și noi luptele noastre dar le ducem fără spectatori.
Uneori nu ne iese dar de cele mai multe ori reușim să ne oprim de dragul lor. (Și partea bună e că, până putem să discutam singuri, nervii trec și de multe ori nu mai e cazul de contradicții, reușind să comunicam calm și să rezolvăm problema cu ușurință).

Ne ferim, deși știu că toate lucrurile nespuse se simt. Simt tensiunea dintre părinți, aud vorbele spuse printre dinți si văd privirea încruntată. Și știu de la Irina că în astfel de momente în sufletul ei e frică și gheață.  Eu mă străduiesc să simtă asta cât mai rar cu putință, să nu fie martora discuțiilor noastre în contradictoriu și a vorbelor spuse cu prea multă ușurință. Evident,  nu mereu e cazul să ne amânăm discuțiile. În fond, copiii trebuie să fie martori și la astfel de situații, să vadă cum le facem noi, adulții, față, cum le rezolvam.

La ce scene îi lăsăm pe copii să asiste? Cum avem grijă ca ceea ce văd și aud să îi ajute și să nu îi afecteze, sper să aflu duminică, 29 octombrie când Pagina de Psihologie în colaborare cu Mozaic Media și Salvați Copiii organizează cel mai important eveniment de anul acesta în Romania, pentru sănătatea relațională a familiei.

Trei dintre cei mai iubiți și apreciați experți în parenting și psihologie vor urca pe aceeasi scenă: Gaspar Gyorgy, Urania Cremene și Diana Stanculeanu.  

Evenimentul are ca obiectiv promovarea sănătății relaționale, prin cultivarea inteligenței emoționale și interpersonale, manifestată sub toate formele ei.

Așadar, conferința de la București, din 29 octombrie, este despre: nevoile reale ale copiilor, flexibilitatea și inteligența parentală, impactul relației de cuplu asupra dezvoltării și sănătății copilului, dar și despre sănătatea emoțională și relațională a întregii familii. Acestea fiind strategiile prin care îi putem ajuta pe copiii zilelor noastre să-și dezvolte sănătatea mintală și reziliența, pentru a deveni adolescenți și, mai apoi, adulți curajoși, plini de compasiune și deschiși față de conectarea umană.

Evenimentul are ca PARTENERI: MOMKI and Friends, Starbucks, Savo Romania, Medicover Romania, NN, Alvityl, Aanaftin, Anaftin Baby, Quixx Protect, Apa Kangen – Intoarcere la origini, Next, Boiron Romania, Klorane Bebe și se desfășoară cu SPRIJINUL: Cofetaria Piticot, Maio, Profructta, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti , Cofetaria Magnolia. 

Eu abia aștept să merg! Dacă vrea cineva să participe, am de oferit o invitație.  Trebuie doar să-mi spuneți de ce vreți să participați. Voi alege sâmbătă, 28 octombrie, cel mai convingator comentariu. 

Dacă vreți sa mergeți dar nu sunteți convinși intrați pe pagina de Facebook a evenimentului pentru mai multe detalii. Eu vă las mai jos o temă de gândire:

Cei trei experți pornesc de la același mesaj:

Părinții și îngrijitorii din zilele noastre au șansa de-a cultiva flexibilitatea, receptivitatea și reziliența copiilor de azi și a adulților de mâine, dacă își ajustează stilurile parentale prin dezvoltarea inteligenței parentale.

Te invităm să te gândești, chiar acum, preț de câteva secunde la:

• Cum ar arăta viața ta acasă, dacă te-ai putea conecta mai ușor la copiii tăi, stârnindu-le atenția, curiozitatea și receptivitatea față de ceea ce este important pentru voi ca familie?• Cum ar fi, dacă ai observa că între voi există o mai bună cooperare?• Cum ar fi, dacă ați înlocui, cu toții, rigiditatea sau dramele emoționale cu starea de prezență conștientă și flexibilitatea psihologică?• Cum ar fi, dacă adolescenții și copiii și-ar putea exprima mai ușor propriile emoții și sentimente, evitând astfel certurile și discuțiile inutile?• Cum ar fi să știi exact ce să-i spui copilului, pentru ca creierul acestuia să treacă de la starea de reactivitate la cea de receptivitate?• Cât ați fi cu toții de fericiți dacă tu, ca adult, ai avea informații corecte și validate științific despre ceea ce este sănătos și ce este nociv pentru starea de bine a familiei tale?

Timpul meu, pe furate și pe luate

Timpul meu, pe furate și pe luate

-​Nectaria, hai mai repede că e târziu!

-Heeei, de ce mă grăbești? Ce, eu sunt adult? Eu fac caca acum, nu sunt adult să  mă grabesc! Doar adulții se grăbesc! Eu sunt copil, lasă-mă liniștită!

Atunci când Nectaria mi-a spus asta în mintea mea s-a declanșat ceva. Ceva care m-a făcut să spun: „Stop! Unde alergi aşa?  De ce le zoreşti atât?” Și m-am gândit mult cum să fac să schimb lucrurile. Am început cu pași mărunți, ne trezim mai devreme, ne gândim de seara la ce haine îmbracă,  facem din timp bagajele, etc. Nu mereu reușesc, dar încerc. Și chiar dacă eu mă grăbesc, nu le mai spun lor de zeci de ori că e târziu, că întârziem, că nu avem timp, etc. 

 Uneori simt că îi grăbesc pe ei ca să am timp de mine. (Mi-e greu să recunosc dar așa este, uneori îmi doresc să ii văd mari. Apoi mă uit la ei și îmi pare rău că am gândit asta.) 

La primul copil stăteam zile întregi fără să fac un duș. Mă dedicam ei și uitam de mine și din cauza asta eram mai tot timpul nervoasă și dornică de evadare.  Ajunsesem să îmi doresc să mă îmbolnăvesc, căci în felul ăsta aveam timp să zac, să dorm și să nu mai fac nimic.  Apoi, încet, încet, mi-am revenit căci mi-am dat seama că nu vine o zi în care,  gata, de atunci încolo mi se dă timp mai mult. Am înteles că eu împart timpul meu și  totul depinde numai de mine. Așa că am început să fur din timpul lor.  

Uneori îmi pun o mască în timp ce ei sunt ocupați cu joaca (şi se amuză extraordinar când mă văd cu mierea/oul/iaurtul pe față.) Dacă nu au, le fac eu de lucru cât să-mi beau cafeaua. Alteori mă închid în baie și mă pensez, mă epilez, îmi dau cu crema sau pur și simplu îmi studiez ridurile în oglindă. În fiecare zi mă machiez, fie că ies, fie că nu, măcar cu mascara și dermatograf.  Nu plec niciodată fără să mă dau cu ruj și parfum. În timp ce fetele se îmbracă (și le ia destul de mult timp) eu fac duș. Dacă sunt gata înaintea mea, mă așteaptă să mă machiez. Le văd cum se uita la mine și știu ca Irinei îi place că fac asta. Nici ea nu pleacă fără să se moțeze puțin.

Poate că sunt mărunțișuri cu care pierd vremea. Poate că ar trebui să stau în parc cu ei în loc să pierd cele câteva minute în oglindă. Poate. Dar eu nu mai concep să fiu altfel. Și mi-e bine cu mine așa.

Din când în când simt nevoia de mai mult timp pentru mine. Și pot spune că sunt o norocoasă. Soțul meu mă îndeamnă să ies, stă cu copiii, face tot ce poate ca eu să fiu mulțumită.  Și sunt. Astfel, uneori merg la conferințe, la plimbare, la cumpărături sau pur și simplu ies singură. O, da, și ce bine e! Deși gândul e acasă, deși sun de zeci de ori să văd ce fac, e minunat! Și în weekend am parte de liniște căci mergem la țară la bunici, care sunt o mare binecuvântare și un imens ajutor. Astfel, avem parte de vizite, seri cu jocuri de societate, ieșiri în doi, (fie ele și scurte, la o înghețată) sau pur și simplu stat degeaba.

Cred ca tărie că fiecare mamă are nevoie de timp pentru ea, fie că acesta e în timpul zilei, în reprize scurte, fie că e seara, după ce copiii dorm, fie că e la sfârșit de săptămână! Cumva, fiecare trebuie să-şi facă o fereastră către sine!

Eu sunt o norocoasă, acum îmi dau mai bine seama. Daaar, chiar și așa, tot îmi doresc mai mult. Sunt câteva lucruri pe care nu reușesc să le fac din lipsă de timp dar de acum mă voi strădui și mai mult. Deja am pus cărți pentru mine în colțul lor de citit, deja am hotărât la ce sală să reiau antrenamentele și deja mi-am comandat câteva cosmetice noi.

 Mulțumesc,  Florina Badea și Laura Gherghe că m-ați făcut să mă gândesc mai mult la mine! Sunt bine, dar se poate și mai bine!
 
Mi-am amintit, cu aceasta ocazie, și un articol mai vechi în care abia începusem să fur.