La ceas de seară 

La ceas de seară 

​ Tot ce am port cu mine! Și toate tânjesc spre Tine! Și nu-mi doresc  decât atât,  Iubirea! Iubirea sa mă ajute când mă rătăcesc,  când uit cine sunt și unde trebuie sa ajung! Iubirea când „îmi cresc” copiii Tai și când îmi privesc jumătatea cea buna! Iubirea care mă face sa văd minunile din viata mea! Iubirea care îmi aduce liniștea! 

Varicelă cu bucurii

Varicelă cu bucurii

Săptămâna asta a fost una foarte grea. Luni cea mică a fost extrem de mârâită și nicicum nu am reușit să fim pe aceeași lungime de undă. Marți a început să facă febră, stare care a durat până vineri când i-au apărut bubele. Imediat după erupție şi-a revenit miraculos, febra a trecut și era forte veselă, cu chef de joacă și de mâncare. Între timp cea mare a fost în regulă, până vineri când a început ea cu mârâiala. Aceeași placă, alt copil. Duminică, și celui mic i-au apărut bubițele. Cea mare încă are febra fără bube, ceilalți doi au bube fără febră.

Pentru weekendul ăsta aveam o mulțime de planuri. Le-am anulat, evident, pe toate și am rămas în casă. Cu toate astea, azi am fost tare fericită. Îl adormeam pe cel mic și îmi venea să dansez. Și mă gândeam că, deși nu s-ar zice, sunt norocoasă. Ce motive am? Multe:

– în primul rând că suntem acasă, nu internați la spital
– că au suportat destul de bine tot. Au avut crampe și febră moderată dar nu cât să le transforme în „legume” 
– că au avut momentele „grele” pe rând
– că am stat în casă și ne-am jucat (mai mult cu tati) -chiar era nevoie de asta
– ca weekendul fără planuri a fost muuult mai liniștit decât dacă făceam ce aveam pe listă.

În plus, mi-a dat o stare de bine faptul că tati şi-a cam pierdut răbdarea de vreo doua ori. El de obicei e foarte calm, iar eu, „crizata” casei. Uneori am impresia că sunt exagerată și că o iau razna (mai ales când îl văd pe el aşa bun și blând). Faptul că el s-a enervat mi-a arătat că sunt în regulă, că sunt normală. Nu, nu îmi justifică mie ieșirile, doar le normalizează :).

Aaa, era să uit, tot weekendul ăsta am trecut cu bine și peste un cutremur. Un motiv în plus să fiu recunoscătoare și să consider că saptămâna mea grea a avut totuși un final fericit.
Mulțumesc, Doamne! Ai grijă de noi!

De dorul tău

De dorul tău

​Te-am visat! Erai supărată pe mine că n-am mai trecut pe la tine. Iar eu plângeam și te rugam să mă ierți! La fel fac și acum: te rog, măicuță blândă,  fii bună și mă iartă că de un an jumate, de când te-ai dus, n-am trecut pe la mormantul tău.  Nu pot! Nu pot! Nu pot!

 Ma gândesc la tine mereu, maica mea bună! Dar nu pot să revăd locul ăla, nu pot! Nu am puterea asta!

 Te iubesc din tot sufletul meu! Tu ești centrul copilăriei mele! Tu ești cea care m-a crescut și m-a iubit mai mult decât oricine! Îți mulțumesc, maica mea frumoasa și te rog să mă ierți că nu-ți aduc garoafe. Știu cât iti plăceau!

 Iartă-mă! Și te rog, nu mă mai certa!

      

Bunica

O sfanta din icoane cu fata zambitoare,
Cu ochii de carbune, cu parul ca de nea,
De-o bunatate rara, cu inima deschisa,
Curata ca si crinul. Asa-i bunica mea.

O, cum o vad si-acum, cu furca-n brau infipta,
O vad si simt cum trece prin mine un fior,
Caci parca-aud si-acum povestea cu craiese
Si fusul la ureche cum sfaraie usor.

Aceasta poezie iti este inchinata,
Bunica scumpa, tie, din tot sufletul meu.
Esti sacra pentru mine si te asigur buno,
Ca vie si mareata ramane-vei mereu.

Nicolae Labis


​Irina îi explică celei Nectariei:

„Au cilică mămăligă! Tu știi ce înseamnă asta? Cilică e un câine care vrea să mănânce mămăligă!”

Mă bag în seamă și încerc să dau un sens expresiei. Cea mică mi-o retează scurt:
-Nu! Ina a spus că înseamnă câine! Înseamnă câine!!!”

E clar, mai bine stau în banca mea!

Prima zi de grădiniță 

Prima zi de grădiniță 

 

 Azi a fost prima zi de grădiniță a Irinei. De dimineață totul s-a petrecut neașteptat de bine. S-a dat jos din pat imediat să-și aleagă hainele ( să nu cumva să fac eu asta) și după ce a fost gata, i-a făcut doamnei o felicitare. A plecat veselă și nerăbdătoare.

Când s-a întors însă era alt copil,  era roșie de oboseală și irascibilă. De cum a intrat pe ușa mi-a zis ” Mami,  să știi că n-am făcut nimic la grădiniță azi!”. Am înțeles că nu vrea să povestească și n-am întrebat nimic. Am așteptat.  

A mâncat de prânz si apoi a adormit de cum a pus capul pe pernă deși voia doar să se odihnescă. Când s-a trezit era liniștită, dornică să-mi povestească. 

 Mi-a zis că  i-a plăcut cel mai mult că a stat afară dar nu i-a plăcut că a mâncat bătaie de la Luca, colegul ei. Povestea cu Luca e veche, de anul trecut de când tot ne spune că nu o lasă în pace. Doamna ne-a asigurat mereu că nu e chiar așa, că nu o bate.   Luca e un baiat foarte activ care tulbură liniștea clasei dar nu are ceva în mod special cu Irinuca. 

 Speram ca anul acesta să fie diferit. Nu știu cum și ce să fac să aflu ce o deranjează sau ce se întâmplă de fapt în legătură cu acest băiețel. 

 Am aflat în schimb motivul pentru care nu vrea să rămână la program prelungit. Pentru prima dată azi mi-a spus că s-a bucurat că a început grădinița (până acum spunea că nu-i place) dar că vrea să stea doar 4 ore. Atât îi e suficient să se bucure de colegi și de doamna. Iar în restul zilei vrea să se bucure de casa ei și de noi. 🙂 Deci, nu are legătură cu Luca sau cu somnul, așa cum credeam eu.

Am emoții pentru mâine dimineață!  Sper să fie bine toată ziua, nu doar dimineața!
L.E. 

Mai e puțin și se termină anul școlar.  Citind articolul, scris parcă ieri, mă simt furată. Cine mi-a luat din zile e rugat să mi le returneze acum! Of, nu ține, nu? Deși s-au întâmplat atât de multe lucruri, tot am impresia că a trecut mult prea repede timpul. 

 Pentru Irina a fost un an bun. Problema cu Luca s-a rezolvat. Am reușit să aflu de la ea că îi era frică de el și inventa acele scenarii în care mânca bătaie. Era nesigură pe ea și voia să o ajut. Și am încercat să fac asta. 

Astfel, de mai multe ori am exersat acasă, în joacă, scene de bătaie și dialoguri mai dure. Am învățat-o cum să răspundă când e agresată verbal ( i-am dat ocazia să mă certe și să-mi vorbească răstit) și cum să se apere când cineva o agresează fizic. A funcționat. 

Un aport uriaș l-a avut și cursul de canto care a făcut-o să nu mai fie așa de timidă și retrasă. Acum e total schimbată, e mai curajoasă și mult mai sigură pe ea.  

Mă bucur că Luca a fost colegul ei de grădiniță căci a avut ocazia, datorită lui, să devină mai puternică. Și a învățat că nu toate sunt roz și frumoase și că trebuie să se descurce în orice situație.