Iubesc ploaia

Iubesc ploaia

Afară plouă! Mă uit pe geam și mă gândesc dacă să mai ies sau nu. Cred că afară e o nebunie, așa se vede dinăuntru. Ies! Îmi place și mă bucur că am hotărât asta! Îmi face bine aerul asta, mirosul de asfalt ud, de iarbă udă.

E prea mare gălăgia ca să și aud ploaia așa că dau muzica tare în căști. Merg și zâmbesc fără teamă să fiu văzută și considerată nebună.. Oamenii sunt prea preocupați să nu se ude și fie se grăbesc, fie se ascund sub umbrele. Chiar simt că nimeni nu mă vede, că sunt eu și ploaia. Văd multe cizme de ploaie și mă gândesc cât de mult mi-ar placea să merg desculță.

La trecerea de pietoni nu pot trece decât prin apă. Ce bine! Nu mă desculț dar simt apa până la gleznă. Și din nou mă bucur! Aș mai sta pe loc dar sunt deja în întârziere și risc să pierd autobuzul. Poate la întoarcere…

Traversez și urc în autobuz. Surpriză…și aici plouă. Puține sunt locurile în care nu curge apă din acoperiș. Mă gândesc că nu m-ar mira să văd și aici oameni cu umbrelele deschise. 🙂

Am ajuns! Cobor și merg încet prin ploaie. Privesc în fiecare baltă. Văd cerul! Alt motiv pentru care îmi place ploaia, aduce cerul mai aproape. Ba chiar mi-l pune la picioare…

Iubesc ploaia

Iubesc ploaia,
În ea intră
O infinitate de gînduri.
Gînduri ce mă doboară
în fiecare zi,
Gînduri ascunse
sub ploaie….
Iubesc ploaia,
sub ea lacrimile par
nişte picături vărsate
de cer asupra
pământului chinuit
de durerea oamenilor…
Lacrimi ascunse
sub ploaie…

Mână-gură-picior

Mână-gură-picior

„Sunt doar niste afte, nimic altceva. Nu a făcut febră, nu a avut o stare generală alterată, nu a avut absolut nimic!” Așa am crezut toți și am mers la țară unde am intrat în contact cu nepoțica mea, cea care avea „aftele”. Însă, câteva zile mai târziu, ne-am convins că ne-am înșelat. Incubația a fost de 3-5 zile, am stat la țară de vineri până duminică iar bubele l-au apărut vineri. Acum toți trei au bubițe în gură, pe mâini sau pe picioare. Boala e cauzată de virusul Coxsackie și se mai numește mână-gură-picior. Fetele au suportat bine pentru că nu au fost la primul contact cu acest virus, nu au făcut febră și nici nu s-au simțit rău. Efrem în schimb, care nu a mai avut această boală, a fost vreo două zile apatic, a făcut febră și o ușoară conjunctivită. Imunitatea scăzută i-a adus și o răceală, amigdalele umflate, secreții abundente și tuse.

Toți au suportat bine boala, fără să fie nevoie de spitalizare. Din fericire s-au putut alimenta și hidrata acasă. Aftele sunt aproape trecute, la fel și bubele de pe mâini/picioare. Au trecut 7 zile de la apariția lor dar încă nu a trecut de tot. Încă stăm în casă și vom sta departe de alți copii până când le vor dispărea de tot. Norocul nostru că zilele astea a plouat afară și a fost răcoare în casă.

Ce mă oftică cel mai tare este că din cauza bolii trebuie să mai așteptăm încă o lună până să-i scoatem polipii Irinei. Și mă tem că poate între timp mai apare ceva și ajungem prea aproape de începerea anului școlar. Dar, rămâne de văzut.

Acum încerc să nu-mi mai fac gânduri negre și să mă îngrijorez în avans ci mă străduiesc să văd parte bună a lucrurilor, să mă bucur că au suportat acasă și nu a fost nevoie să stau cu vreunul în spital. Slava Domnului pentru tot!

De mare folos mi-a fost articolul acesta.

Ultima zi de școală

Ultima zi de școală

Irina a terminat clasa pregătitoare. Am emoții și îmi doresc foarte mult să nu i le transmit. Nu și de data asta…

Regret decizia de a o înscrie la școală! Cred că îi era mai bine dacă mai așteptam un an. Și asta nu pentru că ea nu era pregătită sau că avea vreo problemă. Nu! Problema nu este la ea ci la cea care trebuia să îi fie model.

„Ești o proastă! N-ai învățat nimic!”

Așa mi-a zis săptămână trecută. Nu a putut să îmi explice clar ce înseamnă și nici contextul nu l-a nimerit dar asta nu a împiedicat-o să mă privească în ochi și să mi-o spună. A auzit la școală…

In acest an nu pot să spun că a progresat în vreun fel, din contră…vorbește răstit, pedepseste, pârăște și mai nou jignește.

Sunt multe de spus despre ceea ce se întâmplă la clasă și despre felul în care au fost tratați copiii tot anul dar nu vreau să mă prindă dimineața cu ochii în tavan și cu tensiunea mărită.

…….

Ce voi face? Nu am idee! Simt că joc într-un film prost. Să spună cineva, „Stop, regie!”

…..

Mâine e ultima zi de școală. Doamna nu vine. Absentează din nou. Probabil că îi voi pune eu Irinei coronița pe cap. Probabil că ea o să fie tristă că Miss nu e iar eu va trebui să mint și să o acopăr, să spun că sigur și miss regretă că nu e cu ei în această zi importantă. Probabil că o să fie fericită la gândul că o va revedea la toamnă. Iar eu voi minți din nou…

Nostalgie

Nostalgie

E târziu. Mi-am făcut un ceai și mă pregătesc de somn. Ceaiul de mentă e preferatul meu. Numai că uneori mă face să plâng. Ca și acum… Mirosul ceaiului îmi amintește cel mai mult de ea, de maica mea cea bună și blândă. În curtea ei a crescut izmă de când mă știu. Nu beam ceai pe-atunci, nici gustul apei nu-l prea cunoșteam când de mult o înlocuisem cu sucul.

Însă acum, când simt miros de izmă îmi amintesc de ea, de oala ei mică cu smalțul sărit, de cât de des mă întreba dacă vreau, tot sperând că voi zice da. Zic acum…

Cât de bun e ceaiul de mentă! Mă auzi???

Măicuță bună și blândă, vino în vis! Te aștept cu o ceașcă de ceai de izmă culeasă din gradina ta. Numai vino! Zic DA!

Liber la educație financiară

Liber la educație financiară

Am rămas datoare cu detalii despre conferința Liber la educație sau educație la liber?

Stiu că e târziu dar mă țin de promisiune și vă spun măcar pe scurt cum a fost.

Oana Moraru, cea pentru care am și ținut morțiș să particip la eveniment, a vorbit mult despre generațiile trecute comparativ cu tinerii din ziua de azi. Dacă cei dintâi învățau ca să-și depășească părinții și să nu ajungă să facă muncile câmpului, cei de azi nu mai au această motivație ci vor doar să fie văzuți, auziți și plăcuți.

Să-i lăsăm să experimenteaze, să le ascultăm problemele fără să formulăm rapid solutii, să ascultăm și să tăcem chiar dacă asta înseamnă să ne mușcăm limba.

Al doilea vorbitor a fost Gaspar Gyorgy. El a adus în discuție miturile legate de bani și așa cum mă așteptam a vorbit mai mult despre partea psihologică a relației cu banii.

Cele trei mituri sunt:

– niciodată nu sunt suficienți

– mai mult înseamă mai bine

– asta e, nu ai ce face.

Daca primele două ne fac să fim tot timpul nemulțumiți și nerecunoscători pentru ceea ce avem și să devenim sclavii banilor, al treilea mit ne duce la deznădejde, ne face să credem că totul este sfârșit și orice am face e în zadar.

Al treilea vorbitor a fost Adrian Asoltanie, cel care ne-a cumpărat atenția cu o bezea. De la el am învățat că e bine să dai copiilor bani pentru treburile pe care le fac. Nu se plătește totuși ceea ce face copilul pentru propriul corp (nu primește bani pentru spălatul pe dinți) sau pentru spațiul său (curățenia propriei camere). Astfel, câștigând bani, copilul o să știe să le aprecieze valoarea, devine mai responsabill și înțeleage că nu tot ce vrea este util sau necesar.

Părinții sunt responsabili pentru nevoile copilului nu pentru mofturile lui!

Tot de la Adrian am aflat că oamenii de succes sunt aceia care în copilărie au fost lăsați să se descurce, să negocieze, să câștige singuri ceea ce-și doresc. El ne-a spus și că mai degrabă să ne lăsăm copiii să facă alegeri greșite și să piardă acum sume mici decât să pățească asta la maturitate cu sume importante. Să-și învețe lecțiile singuri, încă de mici. În plus, ar trebui să nu îi mai cocoloșim atât, să nu ne mai purtam cu ei ca și cum s-ar strica, ca și cum ar fi niște chinezării ieftine.

Copiii învață mai mult din julituri și căzături decât din lecțiile predate.

Mi-a plăcut mult discursul lui Adrian, am râs mult și am rămas cu câteva idei pe care vreau să le pun în practică. Mai exact, pe lângă faptul că voi începe să le dau bani fetelor, mă gândesc la sistemul de plicuri pe care ni l-a prezentat. Voi încerca să nu mai țin banii pe card ci în casă, în plicuri, cu destinație exactă (pentru mâncare, pentru datorii, pentru vacanțe, etc). Adrian avea 9 plicuri. Eu încă nu știu câte o să fac, încă mă gândesc și deocamdată încerc să iau seama la anumite cheltuieli lunare pe care până acum le-am făcut mecanic.

Discursul lui Carmen Iorgulescu, cea care a vorbit în încheierea evenimentului, din păcate nu l-am putut asculta dar a scris despre el Mămica Urbană. De altfel, în articolul ei găsiți pe larg ceea ce eu doar am schițat.

Alte detalii și fotografii mai găsiți și pe pagina de Facebook.

Multumesc celor de la Mozaic Media pentru ocazia oferită și felicit pentru acest eveniment reusit sponsorii: BCR, Bringo, Banca Românească, Humer, Boiron Romania, Mobila moll, Next Romania, Tefal, AQUA Carpatica, NESCAFE Dolce Gusto Romania.