Social Media for Parents 2017

Social Media for Parents 2017

Miercuri am participat la Social Media for Parents pentru al treilea an consecutiv. Scriu cu întârziere pentru că imediat după conferință am plecat într-o scurtă vacanță. Mi-am propus să stau departe de telefon și aproape am reușit. Nu am scris dar m-am tot gândit la ce s-a discutat și am învățat. 

 O sa vă spun pe scurt, la liniuță, cu ce bagaj de cunostințe am plecat acasă:

– prima persoană care a vorbit a fost Urania Cremene. (Deși a zis că de obicei spectacolele încep cu formații mai slăbuțe, că cei buni vin la final, eu cred că datorită ei conferința a început „în forță”.) 

 A vorbit despre stima de sine a copiilor, ce este și cum o putem crește. Copiii se nasc cu ea dar, pe parcursul vieții, aceasta se diminuează, mai ales cu „ajutorul” părinților, cei care fac cele mai mari greșeli. Dacă nu noi, cine? Un exemplu care m-a pus pe gânduri a fapt acela că, în general, fetelor avem tendința să le spunem „Vai, ce frumoasă esti/ce rochie drăguță/ce par frumos!” punând accent pe aspect, pe ceea ce se vede, în loc să scoatem în evidență calitățile, asa cum facem în cazul băieților: „O, ce băiat putenic/hotărât/ambițios!”

Nu mi-am dat seama de lucrul acesta până acum, dar eu chiar așa fac. 

Ce voi face de acum încolo: voi încerca să nu le mai stresez pe fete cu „așa e frumos/ așa trebuie/ așa se face”.  Voi înlocui cuvintele frumoasă/ dulceață/ prințesă cu puternică/hotărâtă/răbdătoare/iubitoare/etc. 

Voi continua să cultiv răbdarea prin exercitiul amânării și vom face zilnic împreună exercițiul recunoștinței. Ce vor face fetele, asta rămâne de văzut.

Sorin Cadar, medic homeopat, a vorbit depre ce trebuie să conțină bagajul de călătorie al copilului. Mai exact, trebuie să fim pregătiți cu antitermice de genul ibuprofen pentru febră mai mare de 38,5, antivomitive, decongestionant nazal si arnică pentru înțepături de insecte.  Nu sunt adepta homeopatiei, nu știu nimic despre medicamentele despre care a vorbit dar mă voi documenta.  Îmi răsună in minte și acum afirmatia că 80% din bolile copiilor sunt induse de părinți. Mă gândesc cu groază de câte ori le-am spus fetelor (la modul obsesiv) să nu mai mănânce până nu se spală sau să nu se mai frece la ochi (murdare pe maini) că fac conjunctivită. O (să încerc) să mă potolesc și nu voi mai face atâta tam-tam pe tema asta. 

– Domnica Petrovai este cea care a vorbit despre cuplu și despre valorile  pe care le transmitem copiilor prin felul în care ne comportam cu soțul/soția.  Noi suntem modelul după care își vor alege jumătatea. Noi le aratăn ce înseamnă iertarea, răbdarea,  afecțiunea prin felul în care practicăm asta în cuplu.

-despre educația financiară a copiilor a vorbit  Adrian Asoltanie. Datorită lui voi începe să le învăț pe fete ce înseamnă să faci economii și cum să le cheltuiască.  Nu le voi mai spune „nu avem bani” ci „hai să vedem cum facem, să găsim o solutie”. Vom face mai multe puşculițe, în funcție de dorințe.

-despre bullying și cyberbullying, despre programe de control parental în mediul online și despre aplicații pentru copii  au vorbit Gyorgy GasparSimona Penescu și Loredana Botezatu. Au fost discuții interesante și utile dar cel mai mult mi-a placut ideea că nimic nu protejează copilul de ceea ce  îl poate afecta online mai mult decât o face o bună comunicare cu părinții.  Noi nu am ajuns încă la această etapă  (de care mă tem) dar sper ca o să reușesc să fiu lângă fete la nevoie.
 

În ultima parte a conferinței au vorbit Ela Crăciun,  Ana NicolescuLaura FrunzaFlorina BadeaAnca Bold GheorgheMiruna Ioani și Cristian China- Birta (moderator), povestind fiecare despre cum a adus blogul personal acolo unde este acum. Evident, părerile au fost diferite. (Dacă Anca Gheorghe spunea că scrie zilnic, Ana Nicolescu scrie săptămânal pentru că muncește mult la documentarea articolelor. ) Din nou am conștientizat problema mea, și anume că nu sunt consecventă.

Probabil că sunt multe pe care acum le scap din vedere căci a fost o zi plină de informații. Unele le-am trecut repede pe pagina de Fb iar pe unele mi le voi aminti cu siguranță citind pe alte bloguri. 

Mulțumesc Evensys pentru șansa oferită (sper să devină un obicei și să particip anual)! Totul a fost minunat! 

Mi-a făcut plăcere să te cunosc Zâna Scutecel! Mă bucur că te-am revăzut Catinca Vlad. Îmi pare rău că nu am apucat să stăm de vorbă Bianca Timşa Stoicescu. Te iubesc Ana Neacşu

Acestea fiind spuse, mă retrag în bula mea de la țară și promit să  revin cât se poate de hotărâtă când începe școala!   

Neliniște

Neliniște

În ultima vreme sunt nervoasă, tristă și am o stare foarte proastă. Nu-mi găsesc locul și liniștea. Și mă trezesc adesea oftând. Atunci îmi aduc aminte că maica mea mă întreba mereu ce am, de ce oftez. Și nu mă credea când îi spuneam că n-am nimic. La ea oftatul era mereu cu motiv și de cele mai multe ori spunea „Of, lua-m-ar moartea să mă ia!” 
Am urât expresia asta și încă o urăsc! Și culmea, îmi amintesc ea la fiecare oftat. Nu, eu nu vreau să mor. Eu doar oftez…şi mă oftic! Am toate motivele din lume să fiu mulțumită și fericită. Și în loc să fiu recunoscătoare eu stau și-mi caut de oftat.

Of! Nu, nu întreba! Nu am răspuns și nici motive. Sau, dacă stau să mă gândesc, aș putea spune că am, mai ales când văd cum trece timpul și copiii se transformă din prunci în oameni mari și nu-mi ajunge să mă satur să-i țin la piept după pofta inimii mele. Sau când văd cum tot el (timpul) îmi fură zile din viața părinților meu și le albește din ce în ce mai tare părul. Când văd cum totul se transformă și se strică sub ochii mei când eu aleg să îmi plâng bunăstarea. Când una după alta se duc zilele și nu apuc să spun tuturor celor ce contează- cât contează, cât îi iubesc și cât le mulțumesc! 

 Da, aș avea totuși motive. Dar, totuși, nu mă întreba de ce oftez… 

Sunt ai tăi toți?

Sunt ai tăi toți?

-Nuuu, doar jumate!

​De un an și o lună (de când Efrem e cu noi) sunt întrebată aproape zilnic dacă sunt ai mei toți trei copiii. De parcă e ceva firesc să îi iei pe altora să-i duci in parc sau la plimbare. 

Îmi doresc să am curaj să le spun ceva de genul: „Nu,  eu am doar unu, pe ceilalți doi i-am luat de pe stradă să se joace cu al meu!” Sau: ” Nu, nu știu de unde au apărut lângă mine și de nici de ce mă strigă mama!”

 Acum ceva timp o doamnă la vreo 70 si ceva de ani după ce s-a închinat (la propriu) că  am trei copii, a tras ea concluzia: „Aha,ai vrut tu neapărat băiat și nu te-ai lăsat până n-a iesit!” Apoi mi-a spus poruncitor: „Acum că ai (baiat), gata, să te potolești! Să-i spui lu’ bărbată-tău să închidă robinetul că ai destui copii! Ajunge!”

Aha, deci de la robinet mi se trage! Acum știu, când o sa mă mai întrebe careva dacă sunt ai mei toți, o să spun că, nah, barbatul meu nu e instalator si n-a știut sa închidă robinetul… 🙂

De pe vremuri

De pe vremuri

Că tot e vremea examenelor, mi-am amintit azi de cele de admitere la liceu pe care le-am dat acum câțiva ani (buni) și le-am picat cu brio.

La Limba Română mi s-a făcut rău și, crezând că nu am voie să merg la baie în timpul examenului, am dat foaia după vreo ora. Am luat nota 5. 

La Matematică eram relaxată total. Ai mei, speriați de faptul că la română mi-a fost rău, mi-au spus să nu mă stresez. Și așa am făcut!  Tot examenul am stat „de vorbă” (scriind pe ciornă cu creionul) cu colega din stânga mea. Era o fata atât de frumoasă,  cu o vestă de piele maro și două codițe împletite, mult mai interesantă decât calculele matematice.

 Nu am avut chef de rezolvat probleme sau de copiat nici când cel din fața mea a încercat să îmi arate. Voiam doar să-mi fac prieteni. (Și mi-am făcut. Căci am picat amândouă examenul și am ajuns după cel din toamna să fim colege de clasă). 

 Îmi amintesc că m-am dus acasă destul de degajată și le-am spus alor mei că nu cred că iau cinci. Nu m-au certat dar văd şi-acum figura tristă a tatălui meu care se mira că spun cu atâta lejeritate că nu că intru la liceu. Câteva zile mai târziu am avut și confirmarea, la Matematică luasem nota 2.

 Din nou, nu m-au certat. Singurul lucru pentru care mi-au ținut (puțină) teorie a fost faptul că nu am spus din timp că nu înțeleg la Matematică nici în clasă nici la meditație. Atât! Fără pedepse sau certuri. Ba chiar am fost și la mare în vara aceea.

 În toamnă m-am dus hotărâtă să-i fac praf și i-am făcut, am intrat cu cea mai mare medie. ( Bine, cam praf eram eu, că la Română m-am dus pregătită cu trusa de Geometrie, crezând că am examen la Matematică ).  

Ai mei au fost încântați dar pe ei nu i-am dat pe spate. Știau cât și ce pot și se așteptau.  Din ce în ce mai des îmi dau seama cât de relaxați au fost ai mei în ceea ce privește școala. Niciodată n-au pus presiune pe mine, nu m-au certat din cauza notelor și nici nu m-au forțat să învăț! (Oare ce cărți de parenting au citit?)

 Pentru mine niciodată notele n-au fost motiv de stres. Am învățat că am vrut și ce am vrut. Tot timpul!

Le multumesc și azi că m-au crescut așa și îmi doresc să pot și eu să le dau fetelor această libertate. Să nu stau în ceafa lor când își fac temele. Să nu le cert când vin acasă cu nota trei și să am puterea să le spun cum îmi spuneau mie ai mei „e doar o notă”. 
 

 „Liber la educație sau educație la liber?” (III)

 „Liber la educație sau educație la liber?” (III)

Duminică a avut loc conferința „Liber la Educație sau Educație la Liber?” Am așteptat acest eveniment cu mari emoții, în special pentru că Irina începe școala la toamnă iar eu simt că am nevoie de ajutor.

Așa cum probabil știți, evenimentul a fost moderat de Alice Nastase Buciuta iar  vorbitori au fost Gaspar Gyorgy, Oana Moraru, Carmen Lică și Larisa Petrini. Nu voi reda în detaliu despre ce a vorbit fiecare ci voi spune cu ce am rămas eu la finalul evenimentului.

 

            Cu ce am plecat acasă de la conferință? 
În primul rând, cu sufletul împăcat și mai liniștită în ceea ce o priveste pe Irina și greșelile pe care le-am făcut față de ea. De multe ori am presat-o, i-am vorbit răstit, nu i-am apreciat eforturile sau i le-am minimizat. Ei bine, acum mi s-a întărit convingerea că nu e chiar așa de grav, că (o citez pe Oana Moraru) toți „ne bulim” copiii, toți facem greșeli.  Să nu ne mai stresam atât în legătură cu asta ci să avem încredere că din suferință la un moment dat poate lua naștere o pasiune. A nu se intelege că de acum voi greși în continuare intentionat, cu scopul acesta.

O să încerc mai mult să mă comport cu ea având clar în minte ce adult va deveni. Căci asta depinde în mare măsură de mine. Un rol important în procesul acesta îl au și educatorii și profesorii care pot avea puterea să vindece rănile lor și să scoată la iveală pasiuni ascunse.

O să fiu atentă care va fi starea Irinei la sfârșitul orelor ca să-mi dau seama dacă e ceva în neregulă la școală.  O să fiu atentă la atmosfera din clasă și la chipul doamnei când își privește elevii. Sper să am ochi să văd și minte deschisă să înțeleg.  Căci, așa cum am mai spus, și de persoana educatorului depinde viitorul copilului meu. Iar dacă o să simt că nu este în regulă o voi muta la altă clasă sau chiar la altă școală. Eu mi-am iubit învățătoarea. Ea a fost cea care a avut încredere în mine tot timpul. Ea m-a convins că pot să învăț atunci când ai mei nu credeau asta și-mi spuneau că nu se va alege nimic de mine.  De dragul și dorul ei mergeam alergând la școală și abia așteptam să se termine vacanțele. Asta sper si pentru copilul meu, să aibă parte de o învățătoare și de profesori care să o ajute să înflorească.

Gaspar spunea că fiecare floare înflorește dacă primește ceea ce are nevoie, îndiferent de solul pe care crește. Sper totuși ca eu să fiu un sol bun pentru copiii mei iar la școală să găsescă grădinari iubitori care să îi îngrijească și să le ofere ceea ce le lipsește.

Alta idee cu care am plecat acasă este aceea de a mă juca mai mult. Voi încerca să nu spun: „Gata joaca, hai la teme!” sau „Glumim, râdem dar să trecem și la lucruri serioase acum!” Voi încerca să mă joc de-a școala, să învățăm distrându-ne. Dar cel mai mult voi încerca să o las să-și facă singură temele, fără pix roșu și presiune. Căci nimeni nu învăță de frică.  Frica fragmentează identitatea. În acea stare poți stoca sau reda dar nu-ți însușești pe termen lung cunoștințele astfel acumulate. Învățarea se face pentru ceilalti. Ca să învețe pentru sine, învățarea se face prin compasiune, prin descoperire, prin joc, liber, fără constrângeri.

Copilul trebuie să se simtă întotdeauna în siguranță! Sper să nu uit asta niciodată! Sper să reușesc să le transmit copiilor mei că nu voi renunța la ei niciodată, că îi voi purta în suflet întotdeauna, că nu trebuie să le fie teamă de mine orice ar face.

Tot duminica, am mai învățat de la Larisa Petrini, ambasador Jamie Oliver in Romania, despre epidemia de obezitate cu care ne confruntăm și care sunt cauzele acesteia. Acum mă voi gândi de doua ori înainte de a le da fetelor înghețată sau orice alte dulciuri. O să încerc sa fac în casă, așa cum făcea și mama mea.

Dacă ar trebui să redau într-o singură fraza ce am învățat eu de la cei trei minunați vorbitori aceasta ar fi:
Singurul lucru care contează în educația copilului tău este busola ta de mamă! 



Cam atât despre duminica mea, o zi minunată în care mi-am încărcat bateriile cu energie pozitivă, mi-am pus în ordine gândurile și mi-am setat câteva prioritati.

Mi-a placut tot dar cel mai mult mi-a plăcut de Gaspar Gyorgy. Atât de mult încât la final, când se puneau întrebări din sală mă gândeam să-l întreb  dacă pot să-l îmbrățișez. Sper să se țină de cuvânt Alice Nastase Buciuta și să organizeze o tabără cu Gaspar.
Mulțumesc Mozaic Media că mi-ai dat ocazia să particip la un eveniment atât de frumos unde am învățat atât de multe!

Și nu în ultimul rând, le mulțumesc organizatorilor și partenerilor: Orange România- partener principal, Dacia România,  NN, Boiron, RawBite România, English Schoo Academy,  Școala Step by Step București,  Sloop, Kinderpedia,  Bucate delicioase și Nescafe Dolce Gosto România.  Ei sunt cei care au făcut posibil un asemenea eveniment. Felicitări!  A fost minunat! MAI VREAU! 🙂