7 ani

7 ani

Copilul meu cu ochi de cer a împlinit 7 ani. Nu stiu pe unde au zburat acești ani. Nu stiu ce-o sa ma fac daca timpul va trece în continuare la fel de repede si ma voi trezi maine, poimâine scriind in loc de 8, 18… Stiu doar ca cei 7 ani trecuți au fost cei mai frumoși ani ai mei! As putea sa zic ca m-am nascut la 28 de ani și eu, si ca acum, împreună, am împlinit 7 ani.

Iti multumesc, copilul meu bun, ca m-ai facut mamă! Iti datorez multe zile frumoase, multe zâmbete si multe lacrimi de fericire.

La multi ani, minune blândă! Rămâi asa cum esti acum, esti perfecta!

Te iubesc „cat 10 blocuri puse unul peste altul cu gura-n jos, cat drumul pana la mare si inapoi, cat pana la bunica si inapoi si pana unde se termina drumul! Te iubesc pana sus la Doamne-Doamne!”

Liber la educație financiară

Liber la educație financiară

Am rămas datoare cu detalii despre conferința Liber la educație sau educație la liber?

Stiu că e târziu dar mă țin de promisiune și vă spun măcar pe scurt cum a fost.

Oana Moraru, cea pentru care am și ținut morțiș să particip la eveniment, a vorbit mult despre generațiile trecute comparativ cu tinerii din ziua de azi. Dacă cei dintâi învățau ca să-și depășească părinții și să nu ajungă să facă muncile câmpului, cei de azi nu mai au această motivație ci vor doar să fie văzuți, auziți și plăcuți.

Să-i lăsăm să experimenteaze, să le ascultăm problemele fără să formulăm rapid solutii, să ascultăm și să tăcem chiar dacă asta înseamnă să ne mușcăm limba.

Al doilea vorbitor a fost Gaspar Gyorgy. El a adus în discuție miturile legate de bani și așa cum mă așteptam a vorbit mai mult despre partea psihologică a relației cu banii.

Cele trei mituri sunt:

– niciodată nu sunt suficienți

– mai mult înseamă mai bine

– asta e, nu ai ce face.

Daca primele două ne fac să fim tot timpul nemulțumiți și nerecunoscători pentru ceea ce avem și să devenim sclavii banilor, al treilea mit ne duce la deznădejde, ne face să credem că totul este sfârșit și orice am face e în zadar.

Al treilea vorbitor a fost Adrian Asoltanie, cel care ne-a cumpărat atenția cu o bezea. De la el am învățat că e bine să dai copiilor bani pentru treburile pe care le fac. Nu se plătește totuși ceea ce face copilul pentru propriul corp (nu primește bani pentru spălatul pe dinți) sau pentru spațiul său (curățenia propriei camere). Astfel, câștigând bani, copilul o să știe să le aprecieze valoarea, devine mai responsabill și înțeleage că nu tot ce vrea este util sau necesar.

Părinții sunt responsabili pentru nevoile copilului nu pentru mofturile lui!

Tot de la Adrian am aflat că oamenii de succes sunt aceia care în copilărie au fost lăsați să se descurce, să negocieze, să câștige singuri ceea ce-și doresc. El ne-a spus și că mai degrabă să ne lăsăm copiii să facă alegeri greșite și să piardă acum sume mici decât să pățească asta la maturitate cu sume importante. Să-și învețe lecțiile singuri, încă de mici. În plus, ar trebui să nu îi mai cocoloșim atât, să nu ne mai purtam cu ei ca și cum s-ar strica, ca și cum ar fi niște chinezării ieftine.

Copiii învață mai mult din julituri și căzături decât din lecțiile predate.

Mi-a plăcut mult discursul lui Adrian, am râs mult și am rămas cu câteva idei pe care vreau să le pun în practică. Mai exact, pe lângă faptul că voi începe să le dau bani fetelor, mă gândesc la sistemul de plicuri pe care ni l-a prezentat. Voi încerca să nu mai țin banii pe card ci în casă, în plicuri, cu destinație exactă (pentru mâncare, pentru datorii, pentru vacanțe, etc). Adrian avea 9 plicuri. Eu încă nu știu câte o să fac, încă mă gândesc și deocamdată încerc să iau seama la anumite cheltuieli lunare pe care până acum le-am făcut mecanic.

Discursul lui Carmen Iorgulescu, cea care a vorbit în încheierea evenimentului, din păcate nu l-am putut asculta dar a scris despre el Mămica Urbană. De altfel, în articolul ei găsiți pe larg ceea ce eu doar am schițat.

Alte detalii și fotografii mai găsiți și pe pagina de Facebook.

Multumesc celor de la Mozaic Media pentru ocazia oferită și felicit pentru acest eveniment reusit sponsorii: BCR, Bringo, Banca Românească, Humer, Boiron Romania, Mobila moll, Next Romania, Tefal, AQUA Carpatica, NESCAFE Dolce Gusto Romania.

Din vacanță…cu întârziere

Din vacanță…cu întârziere

Ca de obicei, puțin întârziată! Am scris acum două săptămâni și am lăsat textul privat. Plănuiam să-l corectez și să-l public a doua zi. A doua zi…a treia zi…a patra…

„Ca de obicei, zilele trec pe lângă mine. Nu știu când am ajuns la sfârșitul zilei de vineri…adică acum. Ieri era luni…

Ieri, adică luni, am plecat cu fetele la Sinaia. Efrem a rămas cu bunica. Nu l-am luat cu noi ca să putem să ne bucuram la maxim de escapadă, să nu fim condiționați să stam în camera la prânz sau să dormim devreme seara. Am fost puțin egoiști și am vrut să ne fie ușor. Și ne-a fost!

Ne-am cazat la Hotel Rina, un hotel unde totul a fost la superlativ. Ne-a plăcut absolut tot, camera, mâncarea, piscina, spațiul de joacă…tot. Ne-a fost puțin cam teama la început căci hotelul avea și câteva recenzii proaste pe care am ales să le luăm în seamă abia după ce rezervarea și plata au fost făcute. Tocmai de asta, pentru că nu aveam prea mari așteptări, am fost plăcut surprinși de absolut tot.

Marți, după un mic dejun fabulos, ne-am plimbat cu trenulețul prin toată stațiunea apoi am mers în parc. Până la masa de prânz fetele au fost la spațiul de joacă al hotelului iar eu am dat o tură de oraș, am intrat în câteva magazine și mi-am cumpărat o pereche de pantofi sport. Restul zilei l-am petrecut-o la piscină, la sauna, hamam și jacuzzi. Curat, apă caldă, oameni puțini, liniște… Răsfăț total!

Miercuri am fost cu telecabina, am luat prânzul în pădure și am vizitat Muzeul Cinegetic Posada. A fost atât de frumos că Nectaria voia să doarmă acolo. Am promis să revenim ori de câte ori putem și așa vom face.

Joi și vineri am rămas la bunica, doar Alex a plecat la București. Am petrecut atât de frumos vacanta de Paști! Nici nu visam la așa zile liniștite, la așa vreme frumoasă și la atâta liniște.

A nins azi…

A nins azi…

Și nu doar afară! A nins și în sufletul meu, și a fost frig și întunecat!

Am ajuns acasă de la bunici iar Efrem a făcut febră. De data asta n-a mai scăpat mititelul. Sper să treacă repede!

Fetele dorm. Irina mi-a spus când am întrebat-o dacă se simte bine că a plâns de prea multe ori azi. Mă oftic!

Când mergem la bunici ele sunt destul de dificile și uneori uităm că suntem acolo că să ne odihnim și continuăm să le ținem în priză și stăm cu gura pe ele. Mă oftic! Mă oftic! Mă oftic! Și ce dacă se juca la masă! Și ce dacă mânca ciupercile cu mâna! Și ce dacă vorbea prea tare! Și ce dacă nu a auzit când i s-a spus să stingă televizorul! Și ce dacă amândouă se sclifosesc atunci când e bunica prin preajmă și nici apă nu-și mai iau singure! Și ce dacă aleargă ca două bezmetice și nu ne bagă în seamă când le spunem să „alerge mai încet” sau să se oprească. Sunt copii! Sunt copii!! SUNT COPII!!!

Ziua de azi n-a fost prea bună, din păcate, pentru ele. Faptul că toată săptămâna trecută am stat numai în casă m-a făcut să nu mai am răbdare și să vreau cumva să stau liniștită. Și m-am enervat și am exagerat. :/

Pe drum spre București mi-am amintit de fiul unei bloggerițe, de o vârstă cu Nectaria, bolnav de cancer. Îmi curg lacrimile și acum și nu pot să nu mă gândesc cât de idioată sunt. Cum mi-a dat mie Dumnezeu copii atât de buni și mai ales sănătoși și cum aleg uneori să mă port cu ei! Cum le spun să tacă atunci când EU cred că au vorbit mult sau când vreau să ascult pe altcineva, cum le cer să se culce atunci când EU cred că ar trebui să le fie somn, când le spun să mai mănânce căci MIE mi se pare că nu au mâncat destul…și lista e atât de lungă din păcate…Iar egoismul meu până la cer…

Uneori mă învinovățesc prea mult și îmi cer iertare și plâng. Alteori mă îndreptățesc și consider că tot ce fac e spre binele lor. Nu știu cum să găsesc calea de mijloc căci simt că mai des sunt ciumă decât mumă. De mare folos îmi e să-mi aduc aminte de faptul că nu sunt ai mei. Că Dumnezeu mi i-am dat și tot El poate să îngăduie oricând să nu-i mai am. Că nu sunt „pedepse” cum uneori ajung să simt, ci BINECUVÂNTĂRI. Că de la mine trebuie să învețe blândețea, smerenia, iubirea, răbdarea și iertarea iar pentru asta trebuie să le fiu model.

Te rog, Doamne, închide-mi gura! Închide-mi gura și ia-mi graiul, să nu le mai cert, să nu mai ridic tonul la ele, să nu le mai fac observații atât de des! Te rog, Doamne, deschide-mi ochii să le văd cât sunt de mici! Deschide-mi inima să înțeleg că de acolo trebuie să plece orice învățătură pe care le-o dau lor! Ajuta-mă să le îndrum tăcând! Te rog, Doamne, ajută-mă să vorbesc mai puțin și să văd mai mult!

Multumesc, Doamne, că sunt sănătoase! Ține-le așa!

Iar pe mine, cea mai proastă dintre proaste, iartă-mă și nu mai lăsa așa!

…Doamne, Dumnezeule, iar­ta-ma ca nu stiu sa cresc cum se cu­vine acesti copii pe care mi i-ai daruit! Iarta-ma, Dumnezeule, iarta-ma! In loc sa invete de la mine numai cele bune, copiii invata si cele rele si fara sa vreau devin prilej de sminteala pentru ei. Degeaba ii sfatuiesc sa faca binele si sa tina poruncile, daca ei vad ca eu nu le pazesc. Degeaba ii indemn cu vorbele, daca faptele mele nu sunt pe masura.

O, cat sunt de vinovat in fata Ta si a lor! In loc sa Te marturisesc prin faptele mele, am facut impotriva. Greu cu adevarat este pentru mine, pacatosul, sa cresc copiii cum trebuie. Cum va creste un copil care nu a va­zut in parintii sai pilda de fapte bune? Iarta-ma, Doamne, iarta-ma! Iarta-i si pe parintii, pe mosii si stramosii mei, pentru toate pacatele pe care le-au savarsit, fiind prin ele pietre de poticni­re pentru urmasii lor.

Indrepteaza-ma pe mine, pacatosul, Doamne, sa duc o viata curata, ca sa-mi pot indrepta co­piii pe calea poruncilor Tale. Sa vina pacea Ta peste casa noastra, sa vina peste noi mila Ta, ca sa sporim in fap­te bune si in tot ce e bineplacut Tie. Ca sa petrecem cealalta vreme a vietii noastre in pocainta si sa dobandim in aceasta viata darul Tau, iar in cealal­ta, bucuria cea vesnica. Pentru ruga­ciunile Preabinecuvantatei Nascatoa­rei de Dumnezeu si ale tuturor Sfinti­lor Tai.

Amin!

( http://www.cuvantul-ortodox.ro/rugaciuni-pentru-copii/ )

Anatomie cu boabe de struguri

Anatomie cu boabe de struguri

De curând, în joacă,  le-am arătat fetelor cum apar și cum dispar legăturile dintre neuroni. Cum se bătătoresc și se îngroașă sau cum se subțiază în lipsa unor activitati stimulatoare. Li s-a părut fascinant și, deși le mai spusesem, de data aceasta, fiindcă am folosit ca „material didactic” niște boabe de struguri, au înțeles perfect. Irina m-a contrazis spunându-mi că nu e chiar așa, că ea a desenat acum mult timp o icoană cu Maica Domnului și, deși n-a mai exersat de atunci, legătura dintre neuroni e încă acolo. Hotărâtă și sigură pe ea, a vrut să-mi arate ce repede și frumos face ea din nou desenul. În scurt timp a realizat că nu e așa, că nu mai știe nici măcar cum să înceapă. A început să plângă și mi-a cerut să o ajut să refacă legătura pierdută.

Ideea „lecției” a plecat de la Conferința English Kids Academy, Paradigmele interioare – condițiile fundamentale în care învățarea și motivarea se pot naște și dezvolta în copiii noştri. Am înțeles acum cât de importat e felul în care este predată o lecție, cât de ușor e să înveți atunci când informațiile noi sunt prezentate în mod atractiv.

 Fetele au fost extrem de încântate de „lecția” de anatomie, mai că nu voiau să mănânce strugurii-neuron, ca să le mai explic și altă dată. 

În filmuletul de mai jos, Nectaria încerca să-mi explice cum s-a creat o legătură nouă între doi neuroni atunci când a văzut la TV o imagine care a speriat-o.

Revenind la discuția despre conferință, după aproape două ore am plecat cu o mulțime de informații utile iar în mintea mea s-au declanșat mulți „aha”. 

Cel mai mult mi-a plăcut experimentul care ne-a demonstrat cât de repede poate scădea stima de sine atunci când ești sub presiune și ți se spune că nu ești atât de bun precum crezi. Mai exact, ni s-a dat să căutam anagrame pentru trei cuvinte simple din limba engleză. Inițial au fost câțiva care erau siguri de cunoștințele lor, dar pe măsură ce eram presați să dăm răspunsul, au apărut justificări,  forfotă, îndoială și sentimentul de siguranță s-a diminuat. A fost un exercitiu capcană, dat cu scopul de a ne face conștienți cât de repede putem să distrugem încrederea și stima de sine a copiilor noștri atunci când îi presăm, de exemplu, să rezolve ceva ce nouă ni se pare simplu. Repet, la noi, cei din sală, a durat TREI minute. 

Alt exercițiu care mi-a placut a fost cel din fișele de mai jos, unde trebuia să potrivim Ce spunem și ce NU copiilor cu motivația care susține recomandarea.

Am înțeles, în urma acestor exerciții, de ce  nu trebuie să laudăm rezultatul ci munca depusă pentru a ajunge acolo. Astfel, trebuie să-i facem conștienți pe copii că inteligența nu e trăsătură fixă sau definitivă. Trebuie să înțeleagă și să creadă că au capacitatea să-şi îmbunătățească abilitățile.

 Recunosc că am fost darnică și am lăudat orice fleac până acum, fără să aduc în discuție și efortul depus (acolo unde era cazul). Voi încerca să nu mai fac asta de acum. Tocmai de aceea le-am explicat despre neuroni, despre legăturile dintre ei, subliniind rolul exercițiilor. Le-am pus și filmulețe pe YouTube, să vadă exact ce se întâmplă în creierul lor atunci când învață lucruri noi și când le repetă. Mă întreb, de ce n-am făcut asta până acum? De ce am ales să le învăț mai întâi despre lumea înconjuratoare în loc să încep cu noțiuni despre propriul corp și funcționalitatea acestuia? 

Stiu că nu e târziu nici acum dar mai știu și că nu mă gândeam să fac asta dacă nu participam la această conferință.  

Mulțumesc, Luminita Malanca pentru invitație! Nu pot descrie exact cât mult mi-a plăcut și cât de mult mă bucur că am participat.

Vă las mai jos și câteva imagini pe care le-am găsit pe holul sediului EKA, un spațiu cald și plăcut, la fel că toți oamenii pe care i-am întâlnit acolo.