Azi e vineri și la biserică se cântă Prohodul. Eu sunt absentă. Nu doar fizic! Sunt împrăștiată! Sunt confuză! Sunt derutată! Nu vreau nimic dar vreau tot! Vreau să plec! Vreau să fug! Vreau să stau! Sunt fericită! Sunt liniștită! Îmi vine să plâng! Am tot și n-am nimic! Uneori nu aud. Alteori nu văd. Nu mi-e somn dar vreau să dorm.
Afară plouă. Ce bucurie! Bine că sunt în casă! E noapte și toți dorm. Ce bine că e liniște! Aud ploaia! Aud! Și-mi vine să plâng odată cu ea. N-am motiv. Sau am? Am… e vineri! E Vinerea mare! Iar eu sunt mică și nevrednică!
Iartă-mă, Doamne! Nu ți-am spălat nicicând picioarele! Nu merit nimic din tot ce am și totuși am!
Iartă-mă, Doamne, că sunt lacomă și deși am tot, mai vreau!
Iartă-mă, Doamne, că mori pentru mine mereu și eu plâng și mă vait că-mi crapă o unghie!
Iartă-mă, Doamne, că cer mai des lucruri decât cer iertarea!
Iartă-mă, Doamne, că deși sunt mică mă cred atât de mare și cred că mi se cuvin atât de multe!
Iartă-mă, Doamne! Fii bun cum ești mereu și mă iartă din nou! Nu plânge, Doamne! Dă-mi mie lacrimi să-mi plâng ifosele. Dă-mi ochi să-mi văd preaplinul! Dă-mi minte deșteaptă să te văd în toate! Dă-mi lacrimi, Doamne! Să-mi curat păcatele și să-ți spăl picioarele!
Cunosc trăirea de confuzie și liniște in același timp. ❤️?
Of, uneoria simt atât de rău când sunt așa. Dar e buna starea asta că mă face să văd mai bine și să apreciez mai mult când îmi revin…