Liber la educație financiară

Am rămas datoare cu detalii despre conferința Liber la educație sau educație la liber?

Stiu că e târziu dar mă țin de promisiune și vă spun măcar pe scurt cum a fost.

Oana Moraru, cea pentru care am și ținut morțiș să particip la eveniment, a vorbit mult despre generațiile trecute comparativ cu tinerii din ziua de azi. Dacă cei dintâi învățau ca să-și depășească părinții și să nu ajungă să facă muncile câmpului, cei de azi nu mai au această motivație ci vor doar să fie văzuți, auziți și plăcuți.

Să-i lăsăm să experimenteaze, să le ascultăm problemele fără să formulăm rapid solutii, să ascultăm și să tăcem chiar dacă asta înseamnă să ne mușcăm limba.

Al doilea vorbitor a fost Gaspar Gyorgy. El a adus în discuție miturile legate de bani și așa cum mă așteptam a vorbit mai mult despre partea psihologică a relației cu banii.

Cele trei mituri sunt:

– niciodată nu sunt suficienți

– mai mult înseamă mai bine

– asta e, nu ai ce face.

Daca primele două ne fac să fim tot timpul nemulțumiți și nerecunoscători pentru ceea ce avem și să devenim sclavii banilor, al treilea mit ne duce la deznădejde, ne face să credem că totul este sfârșit și orice am face e în zadar.

Al treilea vorbitor a fost Adrian Asoltanie, cel care ne-a cumpărat atenția cu o bezea. De la el am învățat că e bine să dai copiilor bani pentru treburile pe care le fac. Nu se plătește totuși ceea ce face copilul pentru propriul corp (nu primește bani pentru spălatul pe dinți) sau pentru spațiul său (curățenia propriei camere). Astfel, câștigând bani, copilul o să știe să le aprecieze valoarea, devine mai responsabill și înțeleage că nu tot ce vrea este util sau necesar.

Părinții sunt responsabili pentru nevoile copilului nu pentru mofturile lui!

Tot de la Adrian am aflat că oamenii de succes sunt aceia care în copilărie au fost lăsați să se descurce, să negocieze, să câștige singuri ceea ce-și doresc. El ne-a spus și că mai degrabă să ne lăsăm copiii să facă alegeri greșite și să piardă acum sume mici decât să pățească asta la maturitate cu sume importante. Să-și învețe lecțiile singuri, încă de mici. În plus, ar trebui să nu îi mai cocoloșim atât, să nu ne mai purtam cu ei ca și cum s-ar strica, ca și cum ar fi niște chinezării ieftine.

Copiii învață mai mult din julituri și căzături decât din lecțiile predate.

Mi-a plăcut mult discursul lui Adrian, am râs mult și am rămas cu câteva idei pe care vreau să le pun în practică. Mai exact, pe lângă faptul că voi începe să le dau bani fetelor, mă gândesc la sistemul de plicuri pe care ni l-a prezentat. Voi încerca să nu mai țin banii pe card ci în casă, în plicuri, cu destinație exactă (pentru mâncare, pentru datorii, pentru vacanțe, etc). Adrian avea 9 plicuri. Eu încă nu știu câte o să fac, încă mă gândesc și deocamdată încerc să iau seama la anumite cheltuieli lunare pe care până acum le-am făcut mecanic.

Discursul lui Carmen Iorgulescu, cea care a vorbit în încheierea evenimentului, din păcate nu l-am putut asculta dar a scris despre el Mămica Urbană. De altfel, în articolul ei găsiți pe larg ceea ce eu doar am schițat.

Alte detalii și fotografii mai găsiți și pe pagina de Facebook.

Multumesc celor de la Mozaic Media pentru ocazia oferită și felicit pentru acest eveniment reusit sponsorii: BCR, Bringo, Banca Românească, Humer, Boiron Romania, Mobila moll, Next Romania, Tefal, AQUA Carpatica, NESCAFE Dolce Gusto Romania.

4 Comments

  1. Cu ani in urma, adolescent fiind, baiatul meu asculta cum incerc sa ii argumentez de ce e bine sa faca un anumit lucru asa cum credeam eu ca trebuie facut. La sfarsit, m-a privit zambind si mi-a spus calm: mama, degeaba imi explici. Daca nu ma lasi sa ma lovesc singur de pragul de sus al usii, n-am sa inteleg niciodata de ce e bine sa fac cum zici tu. Cred ca atunci a fost cu adevarat clipa in care mi-am spus ca e timpul sa il las sa zboare fara firul de siguranta al grijii mele de mama, chiar daca eu aveam sa simt inzecit durerea fiecarui zbor ratat de el. Inevitabil, au fost si astfel de zboruri, si am strans din pumni, straduindu-ma sa stau deoparte, in timp ce el se ridica si o lua mandru de la capat, dar astazi ma felicit pentru asta.
    Departe de mine gandul de a crede ca am fost un educator model. Am fost in primul rand parinte, cu temerile si angoasele mele in relatia cu copiii mei, dar am incercat pe cat posibil sa ii ascult. Iar astazi, privindu-i, imi spun cu mandrie ca nu am gresit… (prea mult, ca deloc nu se poate :))) )

    1. Ce bucurie să poți să te uiți în urmă și să zici, „bravo mie, uite ce bine m-am descurcat atunci și cât de bine mi-e acum!” Asta îmi doresc și eu, sa fac greșeli puține, să știu când să măresc doza de libertate c

Lasă un răspuns