Tocmai am trecut printr-un episod de Rotavirus. Urat, nici nu vreau sa povestesc. Raman doar cu partea frumoasa de care trebuie sa scriu ca sa imi amintesc. Grija lui Alex fata de mine si copii a fost ceva fantastic. Nu stiu de unde a avut o saptamana intreaga atata rabdare cu noi si cum de a rezistat fizic si psihic la tot ce a facut. Sterge voma, spala copilul, sterge copilul, pune masa, strange masa, fa curat, dă medicamente, adu apa, adu ceai si cate si mai cate si toate pe repet. Asta in timp ce el lucra. Nu stiu cum a reusit dar m-a impresionat si m-a uimit. Multumesc, iubitule! Te stiam cel mai cel dar acum te-ai intrecut pe tine!
Mai vreau sa-mi amintesc grija bunicii care ne-a facut de mancare si a facut curat cand eu am plecat la spital. Multumesc, buna draga ca ne esti atat de buna!
Dar mai presus de toate vreau sa nu uit sentimentul pe care l-am am avut azi dimineata cand am intrat in bucatarie. M- am asezat incet pe canapea si i-am vazut pe ei cum fiecare face cate ceva. Efrem isi pusese un ou la fiert, Necti pregatea un sandvis, Irina felia cascaval iar Serafim astepta sa fie gata apa la fierbator ca sa isi faca un ceai. Alex pe langa ei, isi facea ceva de mancare. Liniste si pace. Si toti se descurcau de minune! Fiecare stia ce are de facut si facea!
Si privind tabloul asta am simtit liniste si mi-a trecut prin minte “pot sa plec!”. Nu vreau, dar daca Dumnezeu o vreau, pot sa plec. Iar ei nadajduiesc sa ramana mereu ca in dimineata asta, impreuna dar independenti, puternici, descurcareti.
Doamne, fie voia Ta! Accept senina tot ce-mi pregatesti! Desi, recunosc ca imi doresc din suflet sa imi ajut copiii sa isi creasca copiii, sa am grija de cei peste douazeci de nepoti. Tu stii care e planul, dar daca vor avea nevoie de mine, mai lasa-ma sa le fiu!