Sus inima!

Imi tin curajul singura! De fapt, nu sunt singura. Sunt multi care se roaga pentru noi si cumva simt asta. Simt o bucurie imensa si stiu ca nu vine de la mine ci e rod al rugaciunii colective. Am un nod imens in gat de frica dar imi salta inima de bucurie. Imi vine sa strig in gura mare cat de fericita sunt! Simt un amestec de bucurie si teama, de fericire si nerabdare, emotie, tristete ca se termina perioada in care il am langa inima mea si îngrijorare pentru ce aduce ziua de maine. Nu stiu in ce masura fiecare dar stiu ca mai presus de toate e bucuria.

Acea bucurie speciala pe care am simtit-o si acum 5 ani cand a venit Serafim. Atunci m-am culcat la fel, coplesita de toate sentimentele din lume si m-am trezit cantand “Miluieste-ma, Dumnezeule!” Mi-aduc aminte ca nu ascultasem recent cantarea asta. Si imi amintesc cat de tare imi rasuna in urechi pe tot parcursul operatiei. Ce bucurie am simtit atunci a fost ceva ce nu pot descrie in cuvinte.

Dar sa revin!

De diminica bebe imi da semne ca vrea sa vina. Dureri de mijloc, dureri de burta, înțepături. Nu am vrut sa plec de acasa desi Alex voia sa venim la spital ca sa stam linistiti, sa ne asiguram ca e totul bine. Eu am vrut sa mai stau acasa, sa ma mai bucur cateva zile de copii. In plus, doamna doctor care imi monitorizează sarcina e toata saptamana in concediu, un alt motiv sa trag de timp. Planuri lumești, ca la asta ma pricep destul de bine. M-am rugat la Dumnezeu sa imi dea gand bun, sa nu stau mai mult decat trebuie si sa nu patim ceva eu sau bebe din cauza incapatanarii mele. Si Domnul nici de data asta nu m-a lasat asa ca azi am acceptat sa vin sa vedem cum stau lucrurile.

Am venit la camera de garda, ecografic totul in regula, col lung si inchis, placenta posterioara inalta, nimic ce sa anunte nasterea curand. La monitor in schimb, activitatea bebelusului foarte scazuta. Acum 2 saptamani, la control, medicul a vazut fluxurile modificate la ombilic si intracranian ceea ce insemna inca de atunci indicatie pentru operatie de urgenta. Totusi, fiind un bebe cu Sindrom Down, doamna doctor a decis sa-l mai lasam sa creasca macar doua saptamani, cu riscul ca el sa se opreasca din evolutie in acest timp. Acum fluxul de la ombilic era ingrijorator de mare. Am ramas internata si daca maine o sa fie aceeasi valoare, doamna doctor a decis ca e momentul ca bebe sa vina pe lume.

In realitate, nu ea a decis. Maine e o sarbatoare importanta, Sfintii Trei Ierarhi, Sfantul Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur. Alex chiar s-a gandit “cum ar fi daca s-ar naste pe 30, de ziua lui?” Si cred ca asta se va intampla. Bebelusul asta care ne-a dat emotii de la 5 saptamani ne arata din nou zădărnicia planurilor lumesti. De ce sa vina pe 4 februarie si nu maine?

Stau in pat si aud cum plang bebelusii in saloanele alaturate. Imi doresc sa-l aud maine si pe Ioan plangand. Sa planga cu putere, sa se auda de departe glasul lui.

Abia astept sa-l vad! Abia astept sa-i dau primul pupic!

Da-i, Doamne, sanatate! Sa vina cu bine, sa treaca usor prin toate!

Ai grija, Doamne, de el! Sa suporte usor operatia si sa se recupereze repede!

Ai, Doamne, mila de El si fa-l puternic, sa treaca cu usurinta prin tot ce i se va intampla!

Iar cu mine, cu mine, Doamne, fa ce vrei numai lasa-ma sa le mai fiu mama o vreme!

Doamne, ai mila de noi!

Iti multumesc, Te slavesc si Te iubesc. Stiu ca esti cu noi mereu! Ai grija de noi si maine, da-ne in dar ziua si lasa-ne sa o traim impreuna.

Ai grija de toti cei care se roaga pentru noi! Răsplătește-i Tu precum stii!

Ai grija de copiii de acasa, Raiul meu de pe pamant!

Ai grija de bunica, ajutorul nostru cel mai de pret!

Ai grija de sotul meu bun si puternic, tine-l mereu asa!

Iti multumesc Doamne pentru tot ce mi-ai dat! Sunt bogata si binecuvantata! Te rog, Doamne, mai lasa-ma o vreme sa ma bucur de toate!

Lasă un răspuns