Tantrumurile Nectariei

Nectaria a fost încă de la naștere un copil liniștit. Nu a avut colici, nu a plâns și nu a avut probleme din cauza dinților. Ne-am înțeles cu ea încă de mică la fel ca și cu copilul mare. Acum are doi ani și opt luni. De câteva luni ceva s-a schimbat. Parcă nu mai aude, uneori e absentă, nu mai cooperează și caută motive de plâns. Iar când plânge cu greu se oprește. Urlă, de fapt, ca și cum cineva i-ar face rău. 

Am dat vina pe frățiorul mai mic, pe surioara mai mare, pe intrarea în colectivitate. Am căutat explicații în cărți,  am încercat să înțelegem și să aplicam diferite „strategii” dar în timpul asta Nectaria a făcut din ce în ce mai rău.

Un singur lucru n-am luat în calcul, atmosfera din casă. În ultima vreme eu și tatăl ei ne cam călcăm pe bătături. De câteva ori ne-am certat în fata lor. Deși ne-am ferit cât am putut, în toată perioada asta, eu am fost foarte nervoasă. Fetele au simțit asta pentru că, fie n-aveam chef de joacă, fie îmi pierdem repede răbdarea.

În postul Nasterii Domnului părintele nostru duhovnic ne-a chemat pe amândoi să stăm de vorbă „între șase ochi”. Încercând să-și dea seama de unde pleacă neînțelegerile noastre ne-a întrebat cum ne sunt copiii. I-am spus că sunt minunați și că nu din cauza lor ne certăm. Ne-a spus atunci un lucru care m-a făcut să înțeleg „problema” Nectariei: „aveți grijă, că dacă voi vă certați, copiii devin neascultători”. Vorbele lui îmi răsună și acum în minte.

Acum suntem bine, părintele ne-a ajutat să ne revenim. Aștept ca și Nectaria să se liniștească. Sunt convinsă că acesta a fost motivul pentru care și-a schimbat comportamentul. Era atât de simplu! Când părinții nu mai sunt în stare să asculte unul de altul, nici copilul nu mai ascultă de ei. 

Multumesc Doamne pentru pacea de acum! Ține-ne așa și adu-ne la ascultare atunci când o luăm razna. Ai grijă de copiii nostri și păzește sufletele lor!