A patra minune

A patra minune

Afară plouă mărunt! Iubesc ploaia! 126 de bătăi pe minut! 126! Atât de repede îi bate inimioara! Îi mulțumesc cerului pentru inimioara asta mică ce bate lângă a mea! Sufletul meu cântă! Unde-i cea mai mare baltă? O caut să mă pun lângă ea, astfel am cerul la picioare și o bucățică de Rai în mine. O minune! Cât de bogată sunt! Cât de mult mă iubește Dumnezeu!

Multumesc! Multumesc! Multumesc! Doamne al Puterilor, fii cu noi! Și, te rog, să imi lasi pruncul ăsta, să nu-l iei de la mine! Să nu îngădui Doamne să i se întâmple ceva!

126 de bătăi pe minut! 126!

17 mai 2019

Acum 6 ani, tot într-o zi ploioasă, auzeam bătăile inimii celui de-al doilea copilaș. Ce binecuvântare!

„10 octombrie 2013

Afară plouă neîntrerupt și bate un vânt năpraznic. E urât, rece, gri și trist. Afară. Înăuntru însă e cald și bine. E liniște și pace. Atât de calm e totul că merg pe straga și îmi vine să râd. Nu mă pot abține, zâmbesc! Nu risc să mă vadă cineva pentru că toți s-au adapostit sub umbrele și abia mai văd pe unde merg. Majoritatea aleargă. Mie îmi vine să dansez. Și să cânt. Și să zbor. Și să strig în gura mare, în mijlocul strazii, TE IUBESC! Te iubesc, Doamne, pentru tot ce-mi dai și mă lași să păstrez! Te iubesc pentru inimioara care bate repede în pântecele meu! Te iubesc pentru că e încă acolo, bine, întreagă, sănătoasă! Te iubesc și îți mulțumesc! Te rog, Doamne, ai grija de ea ca și până acum!”

Sărace îmi sunt cuvintele, Doamne! Sărace ca și credința mea! Cu toată nevredincia mea, tu mă acoperi cu binecuvântarea ta întotdeauna!

Doamne, mă iartă că te uit mereu! Doamne, mă iartă că fac mai mult voia mea! Mă iartă, Doamne, că sunt încăpățînată ca un catâr! Mă iartă, Doamne, și nu întoarce fața Ta de la mine! Ajută-mă să te văd în toate, să nu-mi asum nimic ci laudă să-ți dau neincetat! Slavă ție, Doamne, pentru tot! Pentru cele trei minuni de acasă și pentru cea din pântecul meu! Pentru omul bun ce mi-e alături, Slavă ție, Doamne! Pentru ploaia de azi! Pentru cele 126 de bătăi pe minut! Slavă tie, Doamne, slavă ție!

MamaLor

MamaLor

Nu știu să scriu povești sau poezii,

Dar știu să le citesc lor în fiecare zi.

Nu fac cele mai bune mâncăruri,

Dar ei adoră să ne jucăm de-a „doamna bucătăreasă” și spun că gătesc perfect!

Nu am un parfum preferat,

Dar știu că nici un miros nu e mai frumos decât mirosul pe care îl aveau când erau bebeluși.

Nu știu ce haine se poartă,

Dar știu că orice aș pune pe mine, pentru ei sunt cea mai frumoasă.

Nu stiu cum să cos un goblen,

Dar știu să împletesc codițe blonde.

Nu știu cum să desenez un cal,

Dar fac cele mai frumoase inimioare.

Nu știu să dansez,

Dar știu să țopăi de fericire.

Uneori nu știu cine sunt cu adevărat,

Știu doar că sunt Mama lor.

E suficient! Sunt mama lor! Altceva nici nu mai conteaza!

De când sunt mamă știu atâtea lucruri importante! Restul…e doar rest!

Ziua Nectariei

Ziua Nectariei

Nectaria a împlinit cinci ani. Desi a trecut ceva timp de atunci, îi las aici câteva rânduri pentru mai târziu:

„Iubita mea cu ochi de cer, că te iubesc îți spun în fiecare zi. Îți spun și azi, te iubesc până la nori și dincolo de ei!

Iubita mea cu zâmbet cald, că te ador, tu știi prea bine! Îți spun din nou, mă-mbăt de fericire, privind la tine!

Iubita mea cu nasu-n vânt, că ești in viața mea un dulce cânt, ți-am spus de atâtea de ori! Îți spun din nou, ești armonia mea! Ești liniștea și pacea sufletului meu!

Iubita mea bună si blândă, eu îți greșesc mereu dar tu ierți și spui de fiecare dată „nu-i nimic”. Mielușeaua mea!

Îți multumesc pentru fiecare lecție pe care mi-o dai!

Îți multumesc pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare privire și pentru fiecare îmbrățișare!

Îmi spui mereu „ce moale esti”! Îți multumesc pentru iubirea ta, blonduța mea bună!

Te iubesc, micuto!”

Mulțumesc , Doamne, pentru minunea mea mică! Pentru cei cinci ani alături de ea! Pentru tot ce mi-ai dat să trăim împreună! Pentru că m-ai ales pe mine să am grija ei! Ajută-mă, Doamne, și de acum înainte să mă bucur de ea și de frații ei! Multumesc, Doamne! Multumesc! Te iubesc!

Mama, Malefica și Benefica 

Mama, Malefica și Benefica 

​- Mami, ne jucăm de-a Malefica?

– Hm, pleacă de-aici cu Malefica ta cu tot! mă zbârlesc la ea..

-Ești Maleficaaa, zice ea râzând.  Malefica, uite ce rochie drăguță am!

– E urâtă!

– Ba nu e urâtă! 

– Ba daaa,  nu te uiți ce culori are și ce croială. Ha, ha, ha, ce hidoşenie!

– Ba nu e urâtă, zice cu juma de gură. Mama mi-a cumpărat-o și e frumoasă.

– Ba e urâtă. Și să știi că mie nu-mi place nici de mama ta!

– Mama mea e cea mai bună, cum să nu-ți placă de ea?

– Da’, ce, am zis eu că nu e bună? Am zis că nu-mi place. Simplu,  nu-mi place și pace!

– STOP JOC, vreau să fii mama!

  Și începe să-mi spună ce-a zis Malefica și cât de tare a deranjat-o. Apoi mă întreabă ce să-i spună, cum s-o infrunte și jocul continuă. 

Malefica e o vrăjitoare răutăcioasă care locuiește în Maleficania, un loc magic unde peștii au blană, furnicile au coarne, fluturii au solzi, si unde tot ce-ți trece prin cap se poate întâmpla.  Nu îi plac copiii decât atunci când fac prostii (atunci se amuză și râde isteric). Nu acceptă să fie pupată sau îmbrățișată. Scoate limba și scuipă. Nu știe să mănânce folosind tacamuri și crede că e normal să „strice aerul” oriunde și oricând,  chiar și la masă. 

Irina vrea să jucăm zilnic jocul ăsta. O pune în dificultate și îi place, o intrigă si o enervează.  Uneori se răstește la Malefica și îi spune vorbe urate. Alteori rămâne fără replică și mă roagă să o învăț ce să zică.  Mai nou, a adus-o în joacă pe sora cea buna a Maleficii, Benefica, de la care cere sfaturi.

La fiecare joc învăț ceva nou si îmi dau seama unde am de lucru.  În joc ne lovim de anumite comportamente sau atitudini nedorite pe care ea singură le identifică și încearcă să le corecteze. De exemplu, a avut o perioadă în care inventa destul de mult (să nu spun mințea căci erau mai degrabă niște „teste” ). În joc Malefica o mințea tot timpul iar Irina o certa și încerca să-i explice cu fel de fel de exemple si argumente că nu e bine să minți. Astfel, şi-a învățat singură lecția și rareori am mai avut parte de câte un test de genul „eu știu ceva de care tu nu ai habar”.

Nectaria intră și ea în jocul nostru dar nu rezistă mult. Ea îmi cere să o asigur mereu că sunt eu și că totul e un joc („ești mama, da?”). Acum o place pe Benefica care a devenit prietena ei cea mai bună și îi place cum reusesc să joc dublu rol.

Nu știu cum am ajuns să fiu acest personaj malefic dar îmi place foarte mult, mai ales pentru că mă ajută să vad unde am de lucru cu mine. În plus, îi dă Irinei ocazia să se descărce, să spună anumite lucruri pe care în mod normal nu mi le-ar spune. De exemplu, zilele trecute îi povestea Maleficii că o bat cam mult la cap. M-am bucurat, nu că fac asta, ci pentru faptul că mi-a spus. Și tot în joc ne gândim împreună cum să facem ca lucrurile să se schimbe. 

În ultima perioada,în joacă, Irina face prostii, vorbește urât, scoate limba, scuipă, se răstește, și câte și mai câte, iar Malefica o aplaudă și-i spune că îi place. 

Acum, scriind, mă întreb, oare n-ar trebui să fiu Malefica tot timpul? Să o las să facă și nefăcute,  să nu îi mai suflu în ceafă și să nu o mai bat la cap atât de mult?  :/ 

Cu fericirea la piept

Cu fericirea la piept

Vreau să fac ceva de mâncare. Cel mic stă la pieptul meu și moțăie. Încerc să-l pun jos- plânge. Încerc să-l legăn ușor să adoarmă-plânge. Mă plimb cu el în brațe prin cameră și agitația pune stăpânire pe mine. Începe să mă doară capul. A adormit! Mă așez pe fotoliu. Deschide ochii, se uită la mine și zâmbește. Apoi îi închide la loc liniștit. O mână cade ușor pe lângă corp. E atât de mică! Și tu, tu ești un ghemotoc! Te iubesc, dulce minune! Am înțeles! Nu vrei să dormi sau să stai singur în pat, vrei să te odihnești la mine-n brațe. Vrei să fiu lângă tine. Așa voi face! Iarta-ma ca uneori mai uit! Acum, cât încă îmi dai voie, te voi ține atât cât vrei tu!
Mulțumesc Doamne ca îmi dai ocazia sa strâng la piept fericirea!