Grabă

Grabă

Ultima data am scris ieri. Adică sâmbătă. A? N-a fost ieri? Pf, cum trece timpul așa de repede? Unde se grăbește? Iar sunt în urmă. Nu simt deloc asta, din contra. Eu simt că sunt la zi cu tot si cred că timpul e cel care și-a pierdut noțiunea…

Duminică

Irina a fost azi în excursie. Dimineață, când a plecat, a început să plângă așteptând liftul. Noroc că a venit repede, altfel începeam și eu să plâng în fața ei. Nu e rău, nu mă ascund, nu îmi ascund lacrimile și emoțiile de ea, dar nu voiam să plece și mai tristă decât era.

Nu știu cum a trecut ziua, nu știu când s-a făcut seară dar știu sigur că mi s-a întors sufletul la loc când a intrat pe ușă.

Luni

O zi lungă de luni. O zi ploioasă și gri. Cel mai mult m-am bucurat azi când în frigider am găsit o sticla de Sprite. „Fericirea-i un lucru mărunt…” Mulțumesc, iubitule!

Marți

Azi am încercat să îi pregătesc și eu o surpriză, să-i fac napolitană cu cremă de alune. N-am reușit, nu mi-a ieșit. :/ Așa pățesc mereu, de cate ori vreau să impresionez, o dau în bară. Asta că să nu-mi iau nasul la purtare, probabil.

Copii sunt bine, (aproape) au terminat cu tusea. Toate bune și locul lor!

Fericire

Fericire

Nu-ți povesti durerea din suflet nimănui!
Numai Hristos te-ajută la crucea care-o sui.
Dar tu întotdeauna să suferi lângă-acel
ce suferă-arătându-ți ce-amar îndură el.

Nu-ți povesti necazul din casă la străin!
Numai Hristos mai poate să-ți ușure-al tău chin.
Dar tu întotdeauna, când alții-ți spun plângând,
ajută-le cu milă, iubindu-i și tăcând.

Nu-ți povesti la alții pe frații tăi căzuți!
Numai Hristos te-ndeamnă să-i ierți și să-i ajuți.
Dar tu întotdeauna, când alții-ți spun de frați,
tăcere, întristare și lacrimi să le-arați.
Ci spune-ți totdeauna durerea lui Hristos,
și spune de-a ta casă doar tot ce știi frumos,
și spune doar de bine de frații tăi mereu.
Atunci și taci, și umbli, și spui ca Dumnezeu…
(Traian Dorz)

Îmi place mult poezia asta! Era pierdută printre note. Nu se potrivește cu starea mea de spirit dar nu vreau să o pierd.

Eu sunt bine. Chiar bine! Chiar, fericirea pot să o spun? Pot? Pot striga în gura mare TE IUBESC?

De trei ori pentru minunile blonde ce-mi fac din viața sărbătoare!

O dată pentru el, cel ce aduce primăvara în sufletul meu!

O dată pentru El, cel ce mi-a dat TOT!

Pot???

TE IUBESC! TE IUBESC! TE IUBESC!

TE IUBESC!

TE IUBESC!

Miercuri

Miercuri

A trecut și săptămâna asta! Pentru mine miercuri e ca o zi de weekend căci Alex lucrează de acasă. Mâine o să mi se pară luni dar vineri o să fiu tare bucuroasă că nu e marți. O aiureală totală! Și mă mai mir că uneori habar nu am ce zi e! Haosul ăsta simt că va avea un sfârșit când ne vom muta la țară. Vreau să cred că acolo timpul curge altfel, că e mai lent, că zilele trec mai încet și că totul se face mai pe-ndelete. Până atunci mai e mult, din păcate! Până atunci…e acum! Mă duc, mă așteaptă un om frumos cu o cană de ceai de tei.

Liniște

Liniște

E ora 19 și toți trei dorm. Nu au dormit la prânz și de cum au pus capul pe pernă au adormit. Azi a fost o zi frumoasă. Deși au fost obosiți am reușit să facem împreună curățenie, am citit și am ascultat muzică. În rest, nu au vrut să se joace împreună și nici cu mine, au desenat și și-au făcut singuri de lucru prin casă.

Acum mă gândesc ce să fac cu timpul ăsta. Alex încă nu a venit de la serviciu deci nu am cu cine să stau de vorbă sau să joc Catan. Să citesc? Să dorm? Să spăl pe jos? Hmm…câte lucruri pot face!

M-am gândit, mă duc să-mi fac o cafea de cicoare cu lapte de ovăz și să citesc câteva pagini până ajunge Alex acasă.

Ce seară!

A nins azi…

A nins azi…

Și nu doar afară! A nins și în sufletul meu, și a fost frig și întunecat!

Am ajuns acasă de la bunici iar Efrem a făcut febră. De data asta n-a mai scăpat mititelul. Sper să treacă repede!

Fetele dorm. Irina mi-a spus când am întrebat-o dacă se simte bine că a plâns de prea multe ori azi. Mă oftic!

Când mergem la bunici ele sunt destul de dificile și uneori uităm că suntem acolo că să ne odihnim și continuăm să le ținem în priză și stăm cu gura pe ele. Mă oftic! Mă oftic! Mă oftic! Și ce dacă se juca la masă! Și ce dacă mânca ciupercile cu mâna! Și ce dacă vorbea prea tare! Și ce dacă nu a auzit când i s-a spus să stingă televizorul! Și ce dacă amândouă se sclifosesc atunci când e bunica prin preajmă și nici apă nu-și mai iau singure! Și ce dacă aleargă ca două bezmetice și nu ne bagă în seamă când le spunem să „alerge mai încet” sau să se oprească. Sunt copii! Sunt copii!! SUNT COPII!!!

Ziua de azi n-a fost prea bună, din păcate, pentru ele. Faptul că toată săptămâna trecută am stat numai în casă m-a făcut să nu mai am răbdare și să vreau cumva să stau liniștită. Și m-am enervat și am exagerat. :/

Pe drum spre București mi-am amintit de fiul unei bloggerițe, de o vârstă cu Nectaria, bolnav de cancer. Îmi curg lacrimile și acum și nu pot să nu mă gândesc cât de idioată sunt. Cum mi-a dat mie Dumnezeu copii atât de buni și mai ales sănătoși și cum aleg uneori să mă port cu ei! Cum le spun să tacă atunci când EU cred că au vorbit mult sau când vreau să ascult pe altcineva, cum le cer să se culce atunci când EU cred că ar trebui să le fie somn, când le spun să mai mănânce căci MIE mi se pare că nu au mâncat destul…și lista e atât de lungă din păcate…Iar egoismul meu până la cer…

Uneori mă învinovățesc prea mult și îmi cer iertare și plâng. Alteori mă îndreptățesc și consider că tot ce fac e spre binele lor. Nu știu cum să găsesc calea de mijloc căci simt că mai des sunt ciumă decât mumă. De mare folos îmi e să-mi aduc aminte de faptul că nu sunt ai mei. Că Dumnezeu mi i-am dat și tot El poate să îngăduie oricând să nu-i mai am. Că nu sunt „pedepse” cum uneori ajung să simt, ci BINECUVÂNTĂRI. Că de la mine trebuie să învețe blândețea, smerenia, iubirea, răbdarea și iertarea iar pentru asta trebuie să le fiu model.

Te rog, Doamne, închide-mi gura! Închide-mi gura și ia-mi graiul, să nu le mai cert, să nu mai ridic tonul la ele, să nu le mai fac observații atât de des! Te rog, Doamne, deschide-mi ochii să le văd cât sunt de mici! Deschide-mi inima să înțeleg că de acolo trebuie să plece orice învățătură pe care le-o dau lor! Ajuta-mă să le îndrum tăcând! Te rog, Doamne, ajută-mă să vorbesc mai puțin și să văd mai mult!

Multumesc, Doamne, că sunt sănătoase! Ține-le așa!

Iar pe mine, cea mai proastă dintre proaste, iartă-mă și nu mai lăsa așa!

…Doamne, Dumnezeule, iar­ta-ma ca nu stiu sa cresc cum se cu­vine acesti copii pe care mi i-ai daruit! Iarta-ma, Dumnezeule, iarta-ma! In loc sa invete de la mine numai cele bune, copiii invata si cele rele si fara sa vreau devin prilej de sminteala pentru ei. Degeaba ii sfatuiesc sa faca binele si sa tina poruncile, daca ei vad ca eu nu le pazesc. Degeaba ii indemn cu vorbele, daca faptele mele nu sunt pe masura.

O, cat sunt de vinovat in fata Ta si a lor! In loc sa Te marturisesc prin faptele mele, am facut impotriva. Greu cu adevarat este pentru mine, pacatosul, sa cresc copiii cum trebuie. Cum va creste un copil care nu a va­zut in parintii sai pilda de fapte bune? Iarta-ma, Doamne, iarta-ma! Iarta-i si pe parintii, pe mosii si stramosii mei, pentru toate pacatele pe care le-au savarsit, fiind prin ele pietre de poticni­re pentru urmasii lor.

Indrepteaza-ma pe mine, pacatosul, Doamne, sa duc o viata curata, ca sa-mi pot indrepta co­piii pe calea poruncilor Tale. Sa vina pacea Ta peste casa noastra, sa vina peste noi mila Ta, ca sa sporim in fap­te bune si in tot ce e bineplacut Tie. Ca sa petrecem cealalta vreme a vietii noastre in pocainta si sa dobandim in aceasta viata darul Tau, iar in cealal­ta, bucuria cea vesnica. Pentru ruga­ciunile Preabinecuvantatei Nascatoa­rei de Dumnezeu si ale tuturor Sfinti­lor Tai.

Amin!

( http://www.cuvantul-ortodox.ro/rugaciuni-pentru-copii/ )