Despre zilele mele

Despre zilele mele

Mă plimb prin casă cu el în brațe. Doarme de mult cu capul pe pieptul meu dar nu mă îndur să-l pun în pat. Se mulează perfect în brațele mele. Îmi vine să-l strâng atât de tare și-mi mușc buza de dragul lui. E atât de mic! Respiră atât de liniștit!  Îi multumesc lui Dumnezeu de sute de ori pe zi că mi-a dat un asemenea dar. Mă bucur de el cum nu credeam vreodată că o voi face. 


La primul copil n-am apreciat plimbările în brațe. Mi-era atât de teamă că „se-nvață” încât mă enervam frecvent că trebuia să o adorm astfel. La al doilea copilaș am început să mă relaxez. L-am lăsat de-o parte pe „se-nvață” și am încercat să mă bucur de micile „neplăceri”. Aproape am reușit! Acum, la al treilea, mă uit la el și plâng de drag. Îi dau in somn pupici, fără teamă că se scoală, eu, care cândva încercam să  nu respir să nu se trezească copilul. Îl privesc și mă minunez de parcă n-am mai văzut în viața mea un bebeluș. 


Diminețile sunt doar ale noastre. Când fetele sunt la grădiniță încerc cât pot să profit de timp, să mă bucur de el. E așa frumos! E așa frumoasă viața mea de când a venit el pe lume! Totul e diferit acum! Totul e „mai”, mai bine, mai frumos, mai liniște…  Și ele sunt altfel de când a sosit el. Sau eu le percep diferit. Sunt mai bune și mai blânde,  mă ajuta și sunt mult mai înțelegătoare. 

Cunoscutii mă  întreabă dacă  nu mi-e greu și de cele mai multe ori răspund tot ei, convinși fiind ca n-are cum sa fie altfel. Eu nu știu ce să le spun,să nu mă creadă o ipocrită. Uneori e greu, alteori nu, sunt zile și zile, așa cum e normal să fie. 


Îmi place să spun că o zi din viața mea e ca un traseu montan! Mereu altul. Dimineața plec la drum, uneori cu entuziasm, plină de energie,  alteori cu o cană  de cafea lângă mine, depinde de noaptea avută (care niciodată nu se știe cum e). Mă rog Domnului să mă însoțească și să-mi dea răbdare, să nu caut calea cea scurtă, ci sa merg „drept”.

 Din când în când mă opresc si mă minunez de „priveliște”. La prânz, încep să obosesc! Mă uit în urmă și-mi place ce văd, cât am parcurs, mă uit „în sus” și parcă nu mai e chiar așa mult. Îmi fac cruce și pornesc la drum, mai încet. Uneori cânt! Sau chiar dansez! Uneori drumul e drept și îl parcurg ușor. Alteori e plin de poteci întortocheate, cu multe suișuri și coborâșuri. Sunt și zile când îmi vine să sar în gol. Plâng, mai uit în sus din nou, mă rog și Domnul cel bun mă ajută să-mi  revin. Și când ajung la finalul zilei, când traseul e parcurs, nu mai simt greul ci bucuria că am reușit, am ajuns la finalul drumului. Și Ii mulțumesc că pot să văd asta, că am un asemenea tablou perfect în fața mea. Simt că tot efortul mi-a fost răsplătit și sunt gata să o iau de la cap.

Cam așa sunt zilele mele!
Mai presus de toate, frumoase! Iar puii mei sunt, evident, cei mai buni! Sunt haosul care mă ajută să-mi pun viața în ordine. Sunt gălăgia care face liniștea să doară. Ei sunt fericirea mea! Iar fericirea pe care mi-o aduc nu am simțit-o niciodată înainte. 
Mă uit la ei cum cresc sub ochii mei și nu pot să cer mai mult de la viață! Să fiu mama lor e tot ce îmi doresc! ”



 

  

2 gânduri despre &8222;Despre zilele mele&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s