- Mami, ne jucăm de-a Malefica?
– Hm, pleacă de-aici cu Malefica ta cu tot! mă zbârlesc la ea..
-Ești Maleficaaa, zice ea râzând. Malefica, uite ce rochie drăguță am!
– E urâtă!
– Ba nu e urâtă!
– Ba daaa, nu te uiți ce culori are și ce croială. Ha, ha, ha, ce hidoşenie!
– Ba nu e urâtă, zice cu juma de gură. Mama mi-a cumpărat-o și e frumoasă.
– Ba e urâtă. Și să știi că mie nu-mi place nici de mama ta!
– Mama mea e cea mai bună, cum să nu-ți placă de ea?
– Da’, ce, am zis eu că nu e bună? Am zis că nu-mi place. Simplu, nu-mi place și pace!
– STOP JOC, vreau să fii mama!
Și începe să-mi spună ce-a zis Malefica și cât de tare a deranjat-o. Apoi mă întreabă ce să-i spună, cum s-o infrunte și jocul continuă.
Malefica e o vrăjitoare răutăcioasă care locuiește în Maleficania, un loc magic unde peștii au blană, furnicile au coarne, fluturii au solzi, si unde tot ce-ți trece prin cap se poate întâmpla. Nu îi plac copiii decât atunci când fac prostii (atunci se amuză și râde isteric). Nu acceptă să fie pupată sau îmbrățișată. Scoate limba și scuipă. Nu știe să mănânce folosind tacamuri și crede că e normal să „strice aerul” oriunde și oricând, chiar și la masă.
Irina vrea să jucăm zilnic jocul ăsta. O pune în dificultate și îi place, o intrigă si o enervează. Uneori se răstește la Malefica și îi spune vorbe urate. Alteori rămâne fără replică și mă roagă să o învăț ce să zică. Mai nou, a adus-o în joacă pe sora cea buna a Maleficii, Benefica, de la care cere sfaturi.
La fiecare joc învăț ceva nou si îmi dau seama unde am de lucru. În joc ne lovim de anumite comportamente sau atitudini nedorite pe care ea singură le identifică și încearcă să le corecteze. De exemplu, a avut o perioadă în care inventa destul de mult (să nu spun mințea căci erau mai degrabă niște „teste” ). În joc Malefica o mințea tot timpul iar Irina o certa și încerca să-i explice cu fel de fel de exemple si argumente că nu e bine să minți. Astfel, şi-a învățat singură lecția și rareori am mai avut parte de câte un test de genul „eu știu ceva de care tu nu ai habar”.
Nectaria intră și ea în jocul nostru dar nu rezistă mult. Ea îmi cere să o asigur mereu că sunt eu și că totul e un joc („ești mama, da?”). Acum o place pe Benefica care a devenit prietena ei cea mai bună și îi place cum reusesc să joc dublu rol.
Nu știu cum am ajuns să fiu acest personaj malefic dar îmi place foarte mult, mai ales pentru că mă ajută să vad unde am de lucru cu mine. În plus, îi dă Irinei ocazia să se descărce, să spună anumite lucruri pe care în mod normal nu mi le-ar spune. De exemplu, zilele trecute îi povestea Maleficii că o bat cam mult la cap. M-am bucurat, nu că fac asta, ci pentru faptul că mi-a spus. Și tot în joc ne gândim împreună cum să facem ca lucrurile să se schimbe.
În ultima perioada,în joacă, Irina face prostii, vorbește urât, scoate limba, scuipă, se răstește, și câte și mai câte, iar Malefica o aplaudă și-i spune că îi place.
Acum, scriind, mă întreb, oare n-ar trebui să fiu Malefica tot timpul? Să o las să facă și nefăcute, să nu îi mai suflu în ceafă și să nu o mai bat la cap atât de mult? :/