Mama, Malefica și Benefica 

Mama, Malefica și Benefica 

​- Mami, ne jucăm de-a Malefica?

– Hm, pleacă de-aici cu Malefica ta cu tot! mă zbârlesc la ea..

-Ești Maleficaaa, zice ea râzând.  Malefica, uite ce rochie drăguță am!

– E urâtă!

– Ba nu e urâtă! 

– Ba daaa,  nu te uiți ce culori are și ce croială. Ha, ha, ha, ce hidoşenie!

– Ba nu e urâtă, zice cu juma de gură. Mama mi-a cumpărat-o și e frumoasă.

– Ba e urâtă. Și să știi că mie nu-mi place nici de mama ta!

– Mama mea e cea mai bună, cum să nu-ți placă de ea?

– Da’, ce, am zis eu că nu e bună? Am zis că nu-mi place. Simplu,  nu-mi place și pace!

– STOP JOC, vreau să fii mama!

  Și începe să-mi spună ce-a zis Malefica și cât de tare a deranjat-o. Apoi mă întreabă ce să-i spună, cum s-o infrunte și jocul continuă. 

Malefica e o vrăjitoare răutăcioasă care locuiește în Maleficania, un loc magic unde peștii au blană, furnicile au coarne, fluturii au solzi, si unde tot ce-ți trece prin cap se poate întâmpla.  Nu îi plac copiii decât atunci când fac prostii (atunci se amuză și râde isteric). Nu acceptă să fie pupată sau îmbrățișată. Scoate limba și scuipă. Nu știe să mănânce folosind tacamuri și crede că e normal să „strice aerul” oriunde și oricând,  chiar și la masă. 

Irina vrea să jucăm zilnic jocul ăsta. O pune în dificultate și îi place, o intrigă si o enervează.  Uneori se răstește la Malefica și îi spune vorbe urate. Alteori rămâne fără replică și mă roagă să o învăț ce să zică.  Mai nou, a adus-o în joacă pe sora cea buna a Maleficii, Benefica, de la care cere sfaturi.

La fiecare joc învăț ceva nou si îmi dau seama unde am de lucru.  În joc ne lovim de anumite comportamente sau atitudini nedorite pe care ea singură le identifică și încearcă să le corecteze. De exemplu, a avut o perioadă în care inventa destul de mult (să nu spun mințea căci erau mai degrabă niște „teste” ). În joc Malefica o mințea tot timpul iar Irina o certa și încerca să-i explice cu fel de fel de exemple si argumente că nu e bine să minți. Astfel, şi-a învățat singură lecția și rareori am mai avut parte de câte un test de genul „eu știu ceva de care tu nu ai habar”.

Nectaria intră și ea în jocul nostru dar nu rezistă mult. Ea îmi cere să o asigur mereu că sunt eu și că totul e un joc („ești mama, da?”). Acum o place pe Benefica care a devenit prietena ei cea mai bună și îi place cum reusesc să joc dublu rol.

Nu știu cum am ajuns să fiu acest personaj malefic dar îmi place foarte mult, mai ales pentru că mă ajută să vad unde am de lucru cu mine. În plus, îi dă Irinei ocazia să se descărce, să spună anumite lucruri pe care în mod normal nu mi le-ar spune. De exemplu, zilele trecute îi povestea Maleficii că o bat cam mult la cap. M-am bucurat, nu că fac asta, ci pentru faptul că mi-a spus. Și tot în joc ne gândim împreună cum să facem ca lucrurile să se schimbe. 

În ultima perioada,în joacă, Irina face prostii, vorbește urât, scoate limba, scuipă, se răstește, și câte și mai câte, iar Malefica o aplaudă și-i spune că îi place. 

Acum, scriind, mă întreb, oare n-ar trebui să fiu Malefica tot timpul? Să o las să facă și nefăcute,  să nu îi mai suflu în ceafă și să nu o mai bat la cap atât de mult?  :/ 

Joaca în nisip, periculoasă sau utilă?

Joaca în nisip, periculoasă sau utilă?

image

De doi ani locuiesc într-un bloc în a cărui vecinătate se află un părculeț cu nisip. Parcul, deși e ideal acum pe timp de vară pentru că sunt mulți pomi care țin umbră, e ocolit de majoritatea mamicilor, bonelor și mai ales de bunici. În fiecare zi vad același spectacol trist: „Nu stam aici că bagi mâna in nisip”, „Nu, nu ai voie la nisip decât cu lopata si grebla” , „Nu te dau jos ca îţi intră nisip în sandale” , „Nu pune mâna că în nisip e mizerie de la câini”, „Nu sta jos că te umpli de praf”.

E adevărat, uneori și eu mă îngrijorez când le văd pe mândrele mele negre din cap până-n picioare. Dar imi revin repede, din fericire, când le văd cât de frumos se joacă. Am în geantă spirt și șervețele umede cu care le șterg când mănâncă  și imediat ce ajungem acasă se spală bine cu apă și săpun. Mai mult de atât ce pot face? Să nu le las? N-aş avea cum, mi s-ar părea o cruzime din partea mea să le iau bucuria asta. Ca și cum le-aş duce la piscină dar nu le-aş da voie să intre în apă. Cum să fac asta, cand eu zi de zi, minute-n sir, le privesc
și mă minunez de creativitatea lor.

Eu cred că joaca în nisip ajută foarte mult. În primul rând la socializare, jucăriile de nisip fiind ca un magnet pentru toți copiii din parc. Ei învață să se joace împreună, fac schimburi, jocuri de rol. Gătesc și mănâncă diferite feluri imaginare de mâncare cărora le adaugă cu multă grijă „puțină sale si pipel”.

Noi mergem zilnic la nisip dar ideile de joacă sunt diferite și mă surprind mereu. Și pentru că din joacă asta au învățat multe lucruri importante am continuat-o și în casă, mai ales în zilele ploioase când nu am ieșit afară, dar am înlocuit nisipul. Concret? Am cumpărat un lighean mare și l-am umplut cu mălai și griș și/sau cu făină. Am pus în el, treptat, paste, linte, năut și orez. Apoi le-am sortat, am umplut diverse pungi sau sticle, am folosit pâlnia, strecurători de diferite dimensiuni, borcănele și cel mai distractiv a fost când am ascuns în el jucării mici.

Pe viitor intenționez să cumpăr nisip kinetic dar până atunci revenim zilnic la spațiul noastru de distracții de la colțul blocului sau la „comoara” din lighean.