Grădiniță. Grupa mare. Ziua I

Grădiniță. Grupa mare. Ziua I


De dimineață a fost liniște, s-a dat jos din pat imediat să-și aleagă hainele ( să nu cumva să fac eu asta) și după ce a fost gata i-a făcut doamnei o felicitare. A plecat veselă și nerăbdătoare. Când s-a întors însă era alt copil,  era roșie de oboseală și irascibilă. De cum a intrat pe ușa mi-a zis ” Mami,  să știi că n-am făcut nimic la grădiniță azi!”. Am înțeles că nu vrea să povestească nimic și m-am făcut ca plouă.  Am mâncat de prânz si a dormit de cum a pus capul pe pernă deși voia doar să se odihnescă. Când s-a trezit  mi-a zis că  i-a plăcut cel mai mult  că a stat afară dar nu i-a plăcut că a mâncat bătaie de la Luca, colegul ei. Povestea cu Luca e veche, mi-a mai spus-o de câteva ori deși Doamna ne-a asigurat mereu că nu e adevărat. Speram să uite de el. Sau măcar să nu înceapă din prima zi. Nu știu cum și ce să fac să aflu ce o deranjează sau ce se întâmplă de fapt în legătură cu acest băiețel. Pentru început o să întreb din nou educatoarea. Sper să aflu cât mai curând și să reușesc să o ajut să treacă peste povestea la care se pare că a rămas blocată.

 
Am aflat în schimb motivul pentru care nu vrea să rămână la program prelungit. Pentru prima dată azi mi-a spus că s-a bucurat că a început grădinița (până acum spunea ca nu-i place) dar vrea să stea doar 4 ore. Atât îi e suficient să se bucure de colegi și de doamna. Iar în restul zilei vrea să se bucure de casa ei și de noi. 🙂 Deci, nu are legătură cu Luca sau cu somnul, așa cum credeam.

Am emoții pentru mâine dimineață!  Sper să fie totul la fel de bine cum a fost azi. Pentru voi cum a fost prima zi de grădiniță/şcoală?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s