De ce scriu?

De ce scriu?

(De chichi, de michi… şi nu știu cum mai era. E simplu! Scriu pentru că îmi place să scriu. Doooh! )

Din totdeauna mi-a plăcut să o fac (mă refer la scris, da?)! Prin generală umblam cu un vocabular la mine tot timpul. Era „caietul meu de expresii”. Îl îmbrăcasem cu grijă în hartie mov să nu se murdărească și-l purtam mândră cu mine  peste tot. Cum auzeam o expresie sau un cuvânt nou, cum îl notam acolo să nu-l uit și să-l folosesc la compuneri.

În fine, acum nu mai am un caiet sau o agendă ci un blog unde așa cum știu, scriu! Încerc să nu mă lălâi aiurea( nu-mi iese mereu dar încerc) și să nu fac (prea multe) greșeli.  Recitesc, cizelez (așa cum mă duce mintea), mai pun/scot două, trei virgule și urc pe blog. Textul.

Nu scriu constant.  Nu scriu că trebuie.  Scriu când și ce vreau eu. Scrisul mă relaxează.  Pierd ore de somn și uneori, recunosc, reprize de joacă. Dar atunci când scriu am satisfacția că fac ceva doar pentru mine. Că fac (alt)ceva.
Blogul nu e prietenul meu cel mai bun sau confidentul meu. Nu-i spun lui tot ce-mi apasă sufletul. Pentru asta am duhovnic. Lui îi spun ce vreau să recitesc peste ani. Ce vreau să citească copiii mei când vor avea acces la internet.

Blogul e o parte din mine. O parte.

Nu vreau să fac bani din blog (deși daca se poate, nu refuz) și nici să devin vreo vedeta cu ajutorul lui. Nu mă văd vreo prințesă urbană și nu mă compar cu nimeni.  Scriu pentru că îmi place, am mai spus, da?

Nu am un stil anume ci scriu în funcție de starea de spirit. (Acum de exemplu sunt nervoasă și mi se (z)bate un ochi.  E rost de scandal…)
Și nu în ultimul rând, scriu pentru că mă ajută să cunosc oameni frumoși.  Am descoperit bloguri noi, persoane cu povești extraordinare  cu care am reușit chiar să mă întâlnesc la o cafea (cu omul nu cu povestea).

   

       Cu Facebook sau fără Facebook?

De curând i-am asociat blogului meu și o pagină pe Facebook.  Încă stau să mă gândesc dacă nu cumva am greșit făcând asta. Ultima dată când am avut o astfel de tentativă, de facebookizare a blogului, s-a sfârșit prost. Am șters tot, și pagina și blogul. Am fost super dezamăgită când am văzut că sunt oameni care îmi dau like dar nu sunt curioși să dea un clic să vadă și dincolo de titlul distribuit. Pe Facebook cu sutele, pe blog doar câțiva, cei care erau oricum prezenți mereu. În plus, mi s-a părut trist să vad cât de greu  îmi dădeau un Like persoanele cunoscute, mai ales când știam cât de ușor o fac la unele aberații/glume/porcării. Dar, asta e, fiecare e liber să facă ce vrea cu like.urile lui, să le dea cui vrea.

Eu mi-am făcut totuși pagină și sunt hotărâtă să o iau de la zero. De data asta mi-am propus să nu mă mai las afectată de numarul de vizite, like-uri sau comentarii. Sper să reușesc!

Totusi, să fiu sinceră, o să continui mă bucur de fiecare like în parte căci pentru mine e semn că cineva a venit în căsuța mea, că i-a plăcut la mine și că o să mă viziteze din când în când.

15 gânduri despre &8222;De ce scriu?&8221;

  1. Exact asta am scris și pe feisbuc, poate se prinde careva. Este diferenţă mare între feisbuc și blog. Pui pisica sau mușcata pe feisbuc, pac 1000 de laicuri. Scri un articol și îl pui pe feisbuc, draci, nu îl înţelege nimeni, 3-4 laicuri, fix aceleași persoane care la poza cu pisica te-a umplut de laicuri. Acuma mai este o problemă și pe blog, că se simte, nu te aștepta să curgă râuri de miere pe aici. Îmi place stilul tău. Spor la acris!

    Apreciat de 2 persoane

  2. referitor la faptul că lumea dă like și nu citește sau nu dă like la lucruri interesante: oamenii se împart în două categorii.
    cei care invidiază – și atunci normal că nu vor reacționa la ceea ce văd, citesc…
    cei care sunt mai lenți – citesc, nu se întorc să mai dea un like; nu citesc și dau like pentru că au încredere în ceea ce scrii tu.
    succes în toate.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Vai, eu te iubesc, știi, nu? Ești sora mea de suflet, ma regăsesc total in fiecare cuvințel. Nici eu nu vreau sa „împărătesc lumea”, scriu pentru ca pur și simplu ma relaxează asta(deși noaptea, ma cam obosește, și cera sa fiu).
    Eu sunt alături de tine! ❤️

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mulțumesc! Ce frumos ai spus „sora mea de suflet”! Nu o sa mă mai plâng de-acum ca n-am si eu o sora! Știu ca ești lângă mine, am simțit asta mereu. Și eu te iubesc mult și sunt alături de tine oricând ai nevoie.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s