Liber la educație sau educație la liber (II)

Liber la educație sau educație la liber (II)

Ne despart doar câteva zile de conferința Liber la educație sau educație la liber? ce va avea loc duminica, 11 iunie, începând cu ora 10, la hotel Sharadon în Capitală. 

Evenimentul se adresează  părinților care vor să înțeleagă mai bine psihologia copilului în raport cu educația/școala și își propune să ofere o perspectivă clară asupra relației dintre părinți și copii în ceea ce privește educația. 

 În prima parte  îi vom asculta pe Gaspar Gyorgy, psihoterapeut relațional și Carmen Lică, director executiv CEDP.  

Antrenori ai bunei educații în cea de-a doua parte vor fi Oana Moraru, consultant educațional și fondator de școală privată, și Larisa Petrini, Healt Coach și ambasador Jamie Oliver.

Moderatorul întregului eveniment este Alice Nastase Buciuta, Redactor-șef al revistei Marea Dragoste.

Pe parcursul celor patru ore aceștia îşi propun să ii ajute pe cei prezenți să găsească răspunsul la diferite frământări legate de temele pentru acasă sau de libertatea acordată copiilor. De asemenea, se va discuta despre limita dintre susținere și libertate, despre cum să se îmbine insistența cu independența și cum să ii lăsăm pe copii să descopere singuri ce e important pentru ei.

 
Acestea și multe alte întrebări își vor găsi răspunsul duminică în cadrul evenimentului ” Liber la educatie sau educatie la liber?”.

Evenimemtul este child friendly, copiii putând participa la diferite ateliere și workshopuri , susținute de către StepByStep. În cadrul acestora, vor primi aceleași informații precum cele transmise către  părinți numai că prin joacă, pe înțelesul lor.  

 Mai mai multe detalii găsiți pe Facebook sau scriind la adresa de mail catrinel.petre@mozaicmedia.ro. 

Mulțumesc Mozaic Media pentru șansa de a participa ca partener media al acestui important eveniment dar și pentru invitațiile acordate. Așa cum am specificat aici, concursul s-a încheiat iar câștigătoarele sunt Laura Gherghe și Lilia.  Felicitări doamnelor, ne vedem duminică! 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s