(De chichi, de michi… şi nu știu cum mai era. E simplu! Scriu pentru că îmi place să scriu. Doooh! )
Din totdeauna mi-a plăcut să o fac (mă refer la scris, da?)! Prin generală umblam cu un vocabular la mine tot timpul. Era „caietul meu de expresii”. Îl îmbrăcasem cu grijă în hartie mov să nu se murdărească și-l purtam mândră cu mine peste tot. Cum auzeam o expresie sau un cuvânt nou, cum îl notam acolo să nu-l uit și să-l folosesc la compuneri.
În fine, acum nu mai am un caiet sau o agendă ci un blog unde așa cum știu, scriu! Încerc să nu mă lălâi aiurea( nu-mi iese mereu dar încerc) și să nu fac (prea multe) greșeli. Recitesc, cizelez (așa cum mă duce mintea), mai pun/scot două, trei virgule și urc pe blog. Textul.
Nu scriu constant. Nu scriu că trebuie. Scriu când și ce vreau eu. Scrisul mă relaxează. Pierd ore de somn și uneori, recunosc, reprize de joacă. Dar atunci când scriu am satisfacția că fac ceva doar pentru mine. Că fac (alt)ceva.
Blogul nu e prietenul meu cel mai bun sau confidentul meu. Nu-i spun lui tot ce-mi apasă sufletul. Pentru asta am duhovnic. Lui îi spun ce vreau să recitesc peste ani. Ce vreau să citească copiii mei când vor avea acces la internet.
Blogul e o parte din mine. O parte.
Nu vreau să fac bani din blog (deși daca se poate, nu refuz) și nici să devin vreo vedeta cu ajutorul lui. Nu mă văd vreo prințesă urbană și nu mă compar cu nimeni. Scriu pentru că îmi place, am mai spus, da?
Nu am un stil anume ci scriu în funcție de starea de spirit. (Acum de exemplu sunt nervoasă și mi se (z)bate un ochi. E rost de scandal…)
Și nu în ultimul rând, scriu pentru că mă ajută să cunosc oameni frumoși. Am descoperit bloguri noi, persoane cu povești extraordinare cu care am reușit chiar să mă întâlnesc la o cafea (cu omul nu cu povestea).
Cu Facebook sau fără Facebook?
De curând i-am asociat blogului meu și o pagină pe Facebook. Încă stau să mă gândesc dacă nu cumva am greșit făcând asta. Ultima dată când am avut o astfel de tentativă, de facebookizare a blogului, s-a sfârșit prost. Am șters tot, și pagina și blogul. Am fost super dezamăgită când am văzut că sunt oameni care îmi dau like dar nu sunt curioși să dea un clic să vadă și dincolo de titlul distribuit. Pe Facebook cu sutele, pe blog doar câțiva, cei care erau oricum prezenți mereu. În plus, mi s-a părut trist să vad cât de greu îmi dădeau un Like persoanele cunoscute, mai ales când știam cât de ușor o fac la unele aberații/glume/porcării. Dar, asta e, fiecare e liber să facă ce vrea cu like.urile lui, să le dea cui vrea.
Eu mi-am făcut totuși pagină și sunt hotărâtă să o iau de la zero. De data asta mi-am propus să nu mă mai las afectată de numarul de vizite, like-uri sau comentarii. Sper să reușesc!
Totusi, să fiu sinceră, o să continui mă bucur de fiecare like în parte căci pentru mine e semn că cineva a venit în căsuța mea, că i-a plăcut la mine și că o să mă viziteze din când în când.
Ba ai un stil. Care e foarte fresh si simpatic. M-am regăsit si eu in ce spui. ?
Ce mă bucur ca spui asta! Mulțumesc mult! Pentru tot…
Cu drag. ?
Vai, eu te iubesc, știi, nu? Ești sora mea de suflet, ma regăsesc total in fiecare cuvințel. Nici eu nu vreau sa „împărătesc lumea”, scriu pentru ca pur și simplu ma relaxează asta(deși noaptea, ma cam obosește, și cera sa fiu).
Eu sunt alături de tine! ❤️
Mulțumesc! Ce frumos ai spus „sora mea de suflet”! Nu o sa mă mai plâng de-acum ca n-am si eu o sora! Știu ca ești lângă mine, am simțit asta mereu. Și eu te iubesc mult și sunt alături de tine oricând ai nevoie.
Chiar scri frumos, imi place. Tine-o tot asa.
Nici nu ai idee cât de tare mă bucura ca îmi spui asta! Mulțumesc mult! Mult! 🙂
referitor la faptul că lumea dă like și nu citește sau nu dă like la lucruri interesante: oamenii se împart în două categorii.
cei care invidiază – și atunci normal că nu vor reacționa la ceea ce văd, citesc…
cei care sunt mai lenți – citesc, nu se întorc să mai dea un like; nu citesc și dau like pentru că au încredere în ceea ce scrii tu.
succes în toate.
Ai dreptate! 🙂 Din păcate și eu uneori dau like fără sa citesc… Dar încerc sa mă vindec :)) Mulțumesc!
Exact asta am scris și pe feisbuc, poate se prinde careva. Este diferenţă mare între feisbuc și blog. Pui pisica sau mușcata pe feisbuc, pac 1000 de laicuri. Scri un articol și îl pui pe feisbuc, draci, nu îl înţelege nimeni, 3-4 laicuri, fix aceleași persoane care la poza cu pisica te-a umplut de laicuri. Acuma mai este o problemă și pe blog, că se simte, nu te aștepta să curgă râuri de miere pe aici. Îmi place stilul tău. Spor la acris!
Da, e dezamăgitor. Și mai trist e ca desi mă străduiesc sa nu-mi pese…nu îmi iese. Dar nu mă las, mai încerc. Mulțumesc mult pentru tot! Apreciez! Mă bucur! Mai vino pe la mine! :)))
Parca mi te-ai strecurat in ganduri 🙂 Tare imi place blogul tau!
Doamne, cat mă bucur! Scriu cu teama, nu știu sigur de cine și de ce…Dar când citesc că cineva ma place creste inima in mine și prind aripi de zmeu. Mulțumesc! Mult!
Noapte buna, ”zmeoaico” !
Noapte buna, dătător de aripi! 🙂
Bun găsit!
Eu te-am descoperit azi și sunt fericită !
Te îmbrățișez cu inima și i-ți mulțumesc!
Uau, ce bucurie! Bun venit în casa mea! Sper sa te simti bine si sa imi mai treci pragul, desi…recunosc, am lasat de izbeliste totul.
Promit sa ma apuc cat de curând de curățenie, sa-ti fie drag sa vii pe la mine! Multumesc pentru comentariu! Multumesc pentru îmbrățișare! Iti raspund tot din inima, cu drag si bucurie!
??